Revistă de cultură teatrală
editată de Fundația Culturală "Camil Petrescu"

A apărut numărul 4-5-6 (aprilie-mai-iunie) al revistei „Teatrul azi”!

348 de pagini care vă vor stârni și în vacanță apetitul pentru teatru, în așteptarea marilor evenimente ale stagiunii 2015-2016. Numărul poate fi comandat on-line sau poate fi cumpărat de la sediul UNITER și de la Teatrul „Bulandra”.

mai multe detalii

Arhiva Teatrul azi

„Andrei Şerban la Ipoteşti. Un workshop trăit” de Cristiana Gavrilă

„Andrei Şerban la Ipoteşti. Un workshop trăit” de Cristiana Gavrilă

A III-a ediţie a Academiei Itinerante „Andrei Şerban“ s-a desfăşurat anul acesta la Memorialul Ipoteşti, în perioada 10–24 iulie. La workshopul condus de celebrul nostru regizor, organizat de Institutul Cultural Român, prin ICR New York, în parteneriat cu Centrul de Cercetare şi Creaţie Teatrală „Ion Sava“, au participat peste şaptezeci de tineri actori, selecţionaţi din peste 200 din toată ţara.

A fost o audiţie neobişnuită, sub forma unui atelier, descompusă în mai multe etape, iar cei care au fost aleşi să participe la workshopul de la Ipoteşti aveau deja trei sau patru zile de lucru cu Andrei Şerban. Nu s-a simţit deloc tensiunea unei competiţii, cum se întâmplă în mod normal la audiţii, concurenţii au lucrat cu plăcere în grupuri, iar starea de concurs s-a transformat într-o întâlnire din care toţi participanţii au avut de câşigat. Tinerii actori au prezentat un monolog, o poezie şi un cântec, ca la o audiţie clasică, apoi au urmat jocuri prin care era solicitată atenţia, concentrarea, ritmul, expresivitatea corporală şi exerciţii de improvizaţie. „În joc eşti obligat să fii sincer, acolo nu poţi să minţi publicul!“, crede Andrei Şerban. Şi acesta a fost un criteriu după care i-a ales pe cei care au mers la Ipoteşti. Iar privirea sinceră întoarsă spre interior şi sensibilitatea prin care percepi lucrurile care te înconjoară au fost, poate, scopul acestei întâlniri speciale între regizorul Andrei Şerban şi actorii aflaţi la început de drum în teatru. Să elimini formulele la care apelezi involuntar şi care se suprapun peste personalitatea actorului şi să încerci să redescoperi de fiecare dată adevărul momentului, să trăieşti aici şi acum, fără intenţia de a juca şi de a face teatru este, poate, cel mai greu lucru de adus pe scenă. Sub acest semn a stat workshopul condus de Andrei Şerban. Iar peste toate, o incandescenţă de generozitate. Pentru că a fi atent la celălalt este o lecţie importantă de viaţă şi o necesitate în teatru.

În două săptămâni, trei grupuri de actori au trecut pe la Ipoteşti, iar timpul a fost trăit intens, zilele pline (programul începea dimineaţa, foarte devreme, cu exerciţii şi se termina târziu în noapte cu lecturi), emoţia întâlnirii şi energia grupurilor foarte bune, generozitatea regizorului infinită. Un fel de „cantonament“ artistic, în care trei zile s-au transformat într-o experienţă puternică. Pentru un actor, întâlnirea cu Andrei Şerban este esenţială. Acest lucru îl ştim din spectacolele lui, din mărturisirile celor care au lucrat cu el, din felul cum repetă un spectacol. Un workshop cu Andrei Şerban se transformă foarte uşor într-un adevărat privilegiu. Trebuie doar să fii disponibil pentru a primi ceea ce ţi se oferă şi să ai libertatea de a oferi la rândul tău.

Casa memorială „Mihai Eminescu“, salcâmii de lângă prispă, livada de meri, foişorul (care seamănă cu o scenă de teatru Nô), cimitirul, vechea biserică a familiei Eminovici, noua biserică a satului – de unde, sâmbăta şi duminica dimineaţa, se auzeau slujbele religioase –, zidurile ca nişte ruine care delimitează grădina de la Ipoteşti de restul satului sau de „lumea de afară“, acea linişte pe care viaţa cotidiană o alungă de obicei, aici au devenit un fel de motto al workshopului. Iar Andrei Şerban, regizorul atâtor lumi construite pe scenă, a ghidat cu exactitate trei grupuri de actori pentru a intra în această lume cu o vibraţie specială. Poeziile lui Eminescu prindeau viaţă, în fiecare seară, la foişor sau la lumina lumânărilor, în serile cu ploaie. Zeci de tineri au descoperit un Eminescu al lor, un poet de care te apropii cu sensibilitate şi sfială, scos din contextul oricărui manual de literatură. Exerciţiile de improvizaţie inspirate din viaţa şi poeziile lui Eminescu au stârnit imaginaţia actorilor. Tot prin improvizaţie i-a apropiat Andrei Şeban şi de scrierile lui Zeami şi de teatru Nô. Metafora florii pe care fiecare o poartă, dar care oricând poate să dispară sau să se usuce, din Teatrul Nô. Tratatele secrete (cartea urmează să apară la Editura Nemira, cu o prefaţă de Andrei Şerban) i-a atins pe toţi participanţii. Momente dintre cele mai comice sau scene de o profunzime sfâşietoare s-au născut în improvizaţiile pe această temă. Lumea pe care Andrei Şerban le-a arătat-o acestor tineri este una plină de întrebări, argumentate de regizor cu lecturi din Grotowski, Brook, Artaud. Să-ţi aduci în starea de libertate mintea, corpul, sensibilitatea, imaginaţia este un exerciţiu greu, care poate părea imposibil, dar Andrei Şerban a reuşit să arate o posibilitate. Dacă spun că mulţi dintre cei care au venit la Ipoteşti au plecat puţin transpuşi pe această cale, pare exagerat. Trăirile autentice nu se pot transcrie în articole.

Artistul vizual Mircea Cantor a experimentat cu două dintre cele trei grupuri reacţiile omului în faţa oglinzilor care deformează imaginea. Senzaţia corpului care se transformă în imagine este colosală. Tot el a propus o temă de lucru şi de meditaţie, pornind de la un moment şi o noţiune, din păcate, banalizată în teatru şi privită superficial: reverenţa. Toboşarul Lucian Maxim, cel care în anii ’90 a lucrat cu Andrei Şerban la Trilogia antică, a propus jocuri cu beţele pe diverse ritmuri. Energia actorilor s-a dezvoltat într-o energie a grupului, apoi a grupurilor, care s-au unit print-o coregrafie ritualică, născută „ad-hoc“, ca într-un „mare corp“ din care fiecare a devenit parte şi pe care nimeni nu l-a abandonat până la epuizare. Atunci am înţeles pentru prima dată ce înseamnă să te laşi condus de energia care trece prin noi şi mi s-au desluşit multe lecturi teoretice.

În ultima serie a workshopului, tinerilor li s-au adăugat şi câţiva actori deja consacraţi (Ana Ioana Macaria, Marius Manole, Mihaela Mihăescu, Maria Obretin, Simona Popescu) care îşi doreau această întâlnire cu Andrei Şerban. Majoritatea dintre ei nu erau la prima întâlnire cu regizorul şi de aceea prezenţa lor este, poate, cea mai sugestivă pentru importanţa acestei experienţe. Marius Manole mi-a mărturisit că, după un an plin de repetiţii şi spectacole, un workshop cu Andrei Şerban este un fel de curăţire de clişeele pe care le simţi, dar nu le detectezi, o întoarcere la „punctul zero“, care este cel mai important în teatru. Când un actor se bazează prea mult pe experienţă, aceasta poate dăuna. Andrei Şerban ştie s-o folosească, punându-te pe tine faţă în faţă cu tine. Şi câţi sau de câte ori avem privilegiul să ni se întâmple acest lucru?

 

Foto: Dana Dima