Revistă de cultură teatrală
editată de Fundația Culturală "Camil Petrescu"

A apărut numărul 4-5-6 (aprilie-mai-iunie) al revistei „Teatrul azi”!

348 de pagini care vă vor stârni și în vacanță apetitul pentru teatru, în așteptarea marilor evenimente ale stagiunii 2015-2016. Numărul poate fi comandat on-line sau poate fi cumpărat de la sediul UNITER și de la Teatrul „Bulandra”.

mai multe detalii

Arhiva Teatrul azi

„O imagine‑emblemă” de Crenguţa Manea (Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ la Bucureşti)

La sfârşitul lunii februarie, a.c. Teatrul Tineretului Piatra Neamţ a fost în turneu la Bucureşti şi timp de o săptămână a jucat pe scena de la Odeon şase dintre spectacolele repertoriului său curent.

Chiar dacă OO! a avut premiera în stagiunea 2007–2008 şi s-a mai jucat la Bucureşti în Festivalul Comediei Româneşti, ediţia 2008, n-am rezistat tentaţiei de a mai arunca privire şi la reprezentaţia din recentul turneu; alături de o sală „spirt“ – adică plină de spectatori isteţi; s-ar putea putea spune „cu spirit“ – m-am bucurat încă o dată de Punguţa cu doi bani, de harul lui Creangă şi de meşteşugul lui Alexandru Dabija de a spune povestea, de a face vie istoria pe scenă. Şi m-am mai bucurat de o trupă pentru care plăcerea jocului era deplină: făceau teatru şi cu elemente de bâlci, jucau şi se mişcau antrenant, chiar în ciuda unor imperfecţiuni tehnice (emisie, dicţie, frazare; asupra acestora ar fi absolut necesar să se intervină), credeau în povestea lor şi de aceea ne făceau şi pe noi să o credem. Iar lucrul acesta se întâmpla cu o minimă recuzită (dar cu o mulţime de ouă!) şi câteva haine obişnuite drept costum, multe teme de improvizaţie bine exersate, mult angajament fizic şi artistic.La care se adaugă interesul real al lui Alexandru Dabija – de altfel, declarat: „Fac pedagogie şi am să fac, pentru că aşa sunt construit.“ – vocaţia sa pentru pedagogia teatrală.

Vocaţie ce s-a dovedit şi în spectacolul Cu dragostea nu-i de glumit de Alfred de Musset (premieră care a avut loc în cea de-a XXIV-a ediţie a Festivalului de Teatru Piatra Neamţ, 21 octombrie 2009), spectacol prezentat şi la Bucureşti cu ocazia turneului menţionat. Alexandru Dabija face reuşite exerciţii de seducţie cu trupa de la Teatrul Tineretului; Lucreţia MANDRIC în Herr Paul de Tankred Dorst poate chiar mai mult, le insuflă actorilor cu care colaborează o bună parte din curiozitatea, nevoia, întrebările şi îndoielile sale legate de teatru. Aş îndrăzni să spun legate şi de viaţă; pentru că ce altceva facem la teatru, dacă nu încercăm să ne răsucim vieţile, şi pe o parte şi pe alta, doar-doar vom înţelege ce se petrece cu noi.