Revistă de cultură teatrală
editată de Fundația Culturală "Camil Petrescu"

A apărut numărul 4-5-6 (aprilie-mai-iunie) al revistei „Teatrul azi”!

348 de pagini care vă vor stârni și în vacanță apetitul pentru teatru, în așteptarea marilor evenimente ale stagiunii 2015-2016. Numărul poate fi comandat on-line sau poate fi cumpărat de la sediul UNITER și de la Teatrul „Bulandra”.

mai multe detalii

Arhiva Teatrul azi

"Premiere târgmureşene" de M. Morariu ("Push up" de R. Schimmelpfennig şi "Căsătoria" de N.V. Gogol – Teatrul Naţional din Târgu Mureş, Compania „Liviu Rebreanu“)

Sunt ani buni de când nu am mai văzut la el acasă vreun spectacol al Companiei „Liviu Rebreanu“ – Secţia Română – a Teatrului Naţional din Târgu Mureş. Conducerile succesive ale teatrului şi ale secţiei, supărate foc pe critica deloc dornică să laude ceea ce nu era de lăudat, văzând în ea un inamic personal, socotindu‑se persecutate de aceasta, au găsit „rezolvarea“ problemei în izolare, construind în modul cel mai condamnabil posibil un periculos pandant izolării geografice reale a acestui mare oraş transilvan, izolare căreia nici un aşa‑zis „factor responsabil“ din transporturi ori nu vrea ori nu poate ori nici măcar nu se gândeşte să îi pună capăt. Şi ca lucrurile să atingă „perfecţiunea“, după tardiva înlăturare a lui Cristian Ioan din postul de director general, Ministerul Culturii (să îi spunem astfel, căci schimbările succesive de denumire ale instituţiei cu pricina sunt o complicată problemă de arhivistică şi de arheologie a cărei desluşire mi se pare mai înţelept să o las în seama altcuiva) a prelungit nepermis de mult interimatul de la vârful teatrului, consecinţele fiind cele denunţate de Mihail Sebastian cu zeci de ani în urmă.

De la începutul acestei stagiuni minunea s‑a produs, provizoratului i s‑a pus în fine capăt şi Teatrul Naţional târgmureşean are în persoana actorului Gaspárik Attila, ale cărui competenţe manageriale au fost anterior verificate fie din postura de membru al Consiliului Naţional al Audiovizualului, fie din aceea de rector, un director general validat printr‑un concurs şi acte în regulă. Dorinţa de schimbare e evidentă, aceea de deschidere aşijderea, iar cele două premiere ale Companiei „Liviu Rebreanu“ la care am fost invitat în luna noiembrie au, dincolo de orice fel de considerente de natură estetico‑artistică, semnificaţia unei reconcilieri cu critica, dar mai ales cu publicul care, după mulţi‑mulţi ani, a stat la coadă spre a‑şi procura biletul de intrare ocupând toate locurile, un fapt în sine dătător de speranţe pentru mai binele pe care e de dorit ca viitorul să îl aducă cu sine.

(..)