Revistă de cultură teatrală
editată de Fundația Culturală "Camil Petrescu"

A apărut numărul 4-5-6 (aprilie-mai-iunie) al revistei „Teatrul azi”!

348 de pagini care vă vor stârni și în vacanță apetitul pentru teatru, în așteptarea marilor evenimente ale stagiunii 2015-2016. Numărul poate fi comandat on-line sau poate fi cumpărat de la sediul UNITER și de la Teatrul „Bulandra”.

mai multe detalii

Arhiva Teatrul azi

Alexander BALANESCU: „Mă simt foarte privilegiat“, interviu de Ada-Maria Ichim (despre spectacolul „Însemnările unui nebun” după Gogol, regia Felix Alexa, ArCuB)

Alexander BALANESCU: „Mă simt foarte privilegiat“, interviu de Ada-Maria Ichim (despre spectacolul „Însemnările unui nebun” după Gogol, regia Felix Alexa, ArCuB)

Născut la Bucureşti, în 1955, violonistul şi compozitorul Alexander Balanescu şi-a început studiile muzicale în România (cu Dolly Koritzer, Garabet Avakian, Ştefan Gheorghiu) şi le-a aprofundat în Israel, unde familia sa a emigrat în 1969, apoi la Trinity College of Music din Londra şi la celebra Julliard School of Music din New York. Întors la Londra, s-a afirmat în mediile muzicale avangardiste. Din 1979 a condus prestigiosul „Michael Nyman Ensemble“, făcând parte, în acelaşi interval, şi din „Gavin Bryars Ensemble“. A fost, de asemenea, membru al Cvartetului „Arditti“ între 1983 şi 1986, un an mai târziu înfiinţând „The Balanescu Quartet“, din dorinţa de a se adresa unui public mai larg. Cunoaşte un uriaş succes, colaborează cu cei mai mari muzicieni ai lumii, fie de formaţie clasică, fie din sfera muzicii jazz, pop-rock-electro sau de factură tradiţională. Compune pentru spectacole de dans (inclusiv pentru Pina Bausch), film şi animaţie. Între albumele sale cele mai cunoscute se află Luminitza (1994, inspirat de schimbările politice din Europa de Est, omagiu adus muzicii balcanice şi româneşti), Angels and Insects (1995), Maria T (2005, remarcabilă reinterpretare a cântecelor Mariei Tănase). Colaborarea cu Ada Milea, în 2006, pentru spectacolul Insula, după Gellu Naum, constituie o revelaţie muzicală şi teatrală deopotrivă. În 2011, cei doi înregistrează alături de „Balanescu Quartet“ albumul The Island.

 

Ada Maria Ichim: Însemnările unui nebun este un spectacol insolit, datorită dialogului viu dintre muzica live şi textul lui Gogol. A cui a fost ideea? A regizorului Felix Alexa?

Alexander Balanescu: Am lucrat cu Felix Alexa, la Teatrul Naţional din Bucureşti, coloana sonoră pentru spectacolul Livada de vişini şi mi-a plăcut foarte mult acea colaborare, aşa că ne-am gândit să mai facem ceva împreună. Apoi ne-am provocat: „Hai să ducem ideea mai departe, să fie muzică live“; iar eu am spus: „Hai să fiu şi actor, nu numai muzician.“ Învăţ foarte mult din această muncă. Nu pot să spun că e uşor. În această producţie am trei roluri diferite: compozitor, muzician şi actor. Dificil de combinat, dar foarte interesant. De mulţi ani mă interesează să dezvolt acest meşteşug. Am lucrat în ultimii doi-trei ani şi cu un mare regizor şi actor italian, Pippo del Bono. Am făcut împreună patru spectacole, iar în două dintre ele apar şi ca prezenţă fizică pe scenă; pe când aici, în cazul muncii cu Marius şi cu Felix, am şi text. La Pippo eram numai o prezenţă.

A.M.I.: Sunteţi om de concert sau om de studio?

Al.B.: Ambele. Încerc să îmi împart timpul între compoziţie, reprezentaţii live şi concerte. Când fac una, îmi lipseşte cealaltă. Dar pentru mine concertele şi contactul direct cu publicul sunt ca un fel de drog. Am pur şi simplu nevoie de acest lucru, ca să supravieţuiesc cumva.

A.M.I.: Această ambivalenţă s-a născut din...

Al.B.: ...Din dorinţa de a învăţa despre dramă şi actorie. A venit tocmai din experienţa mea de concert, pentru că mi-am dat seama că, dacă eşti interpret bun, eşti, într-un fel, şi actor; adică trebuie să transmiţi publicului, prin propriul corp, anumite sentimente şi idei. În plus, mi-am dat seama că, vorbind cu publicul, câştigi foarte mult: câştigi o legătură, o relație. În mod natural, noi, cei antrenaţi ca muzicieni clasici, ne ascundem în spatele partiturii, în spatele pupitrului. Am realizat însă că e foarte rău şi m-am străduit să vorbesc cu publicul.

A.M.I.: Mai explicit, dacă se poate!

Al.B.: De exemplu, în formaţia mea, „Balanescu Quartet“, cântăm fără partituri. Pentru că fiecare element acţionează ca un obstacol în comunicarea cu publicul. Într-o situaţie teatrală, sigur că această comunicare devine mult mai intensă. Ceea ce facem în Însemnările unui nebun este o aventură foarte pasionantă pentru mine. Mi se pare că a explicat-o foarte bine Marius Manole: eu încerc să exprim prin muzică ceea ce poate că nu intră în cuvinte. Şi, cumva, ne apropiem de o stare care, până la urmă, nu este proză, ci poezie. Muzica cuvintelor, muzica sentimentelor şi a psihologiei, care trebuie exprimată, este o chestiune foarte delicată. Pe de o parte, nu vreau ca muzica să fie un acompaniament; deci, într-un fel, trebuie să fie foarte puternică şi de sine stătătoare, dar, în acelaşi timp, să nu se lupte cu textul, ci să-l ajute.

A.M.I.: Cum aţi realizat din punct de vedere tehnic armonia din spectacol?

Al.B.: Am lucrat foarte mult şi la situaţia tehnică: cum să facem ca vocile să fie cât mai clare – pentru că, din păcate, frecvenţele viorii sunt foarte apropiate de vocea umană. De asta, eu am şi fost întotdeauna aşa de atras de vioară şi de instrumentele cu coarde: pentru că sunt instrumentele cele mai apropiate de vocea umană. Era greu de obţinut ca, pe de o parte, muzica să fie puternică şi de sine stătătoare, dar, în acelaşi timp, să susţină textul şi să nu se lupte cu el.

Flexibilitatea lucrului cu Felix Alexa îmi lasă toată libertatea. Mai ales spre sfârşitul piesei, libertatea îmi îngăduie să cânt nebuneşte. Noi am discutat despre atmosferele pe care muzica trebuie să le creeze şi eu am construit-o în primul rând prin teme. Am teme pentru diferite personaje şi pentru diferite atmosfere. Pentru ceea ce se întâmplă pe scenă, pentru acţiunile pe care le are Marius.

Nu ştiu de cât timp lucrăm la această piesă, dar până acum nu mi s-a întâmplat nici măcar o dată să nu fiu de acord cu Felix Alexa în privinţa unei observaţii despre muzică. Felix are un simţ muzical extraordinar şi este şi foarte priceput în a sugera idei muzicale, fără să impună ceva. A transferat modul în care lucrează el ca regizor asupra muzicii. A fost atent ca observaţiile pe care le dă să nu afecteze creativitatea mea.

Am încercat să mă inspir din text pentru munca pe care o fac şi am reflectat timp îndelungat dacă să scriu nişte partituri... Şi mi-am dat seama, lucrând, că nu e bine, pentru că muzica trebuie să fie foarte flexibilă şi să se adapteze la ceea ce se întâmplă pe scenă şi în text. Atunci am decis doar anumite teme, care nu sunt nici ele fixate complet. Fiecare repetiţie, fiecare spectacol se schimbă în funcţie de ceea ce se întâmplă concret, între noi, pe scenă.

A.M.I.: Cum vă împărţiţi existenţa între mai multe ţări?

Al.B.: Sunt obligat să jonglez. Cu totul, până în iunie voi fi acasă doar o săptămână. Ceea ce e greu, pentru că am familie şi rădăcini acolo. Însă asta este viaţa mea. Mă simt privilegiat să pot participa la un proiect ca acesta, să dau alte concerte. Vor fi mai multe la Bucureşti, de altfel. Şi în alte oraşe din ţară, de asemenea. Sunt puţini oamenii care au şansa să lucreze ceea ce îi face fericiţi. De asta mă simt într-adevăr foarte privilegiat.

 A consemnat Ada Maria ICHIM