Revistă de cultură teatrală
editată de Fundația Culturală "Camil Petrescu"

A apărut numărul 4-5-6 (aprilie-mai-iunie) al revistei „Teatrul azi”!

348 de pagini care vă vor stârni și în vacanță apetitul pentru teatru, în așteptarea marilor evenimente ale stagiunii 2015-2016. Numărul poate fi comandat on-line sau poate fi cumpărat de la sediul UNITER și de la Teatrul „Bulandra”.

mai multe detalii

Arhiva Teatrul azi

„Tensiunea dintre realitate şi ficţiune de Mircea Morariu (Yorick Studio, Târgu Mureş – „20/20” de Gianina Cărbunariu)

Gianina Cărbunariu, în dubla sa calitate de scriitor de literatură dramatică şi de director de scenă, a avut excelenta idee de a realiza un spectacol ce se numeşte 20/20. Acesta se joacă la un mic teatru particular din Târgu Mureş care se cheamă Yorick Studio, animat de unul dintre cei mai performanţi tineri actori ai Trupei maghiare de la Naţionalul din localitate – Sebestyén Aba. E un spectacol nu doar bilingv, replicilor în limba română şi în limba maghiară asociindu-li-se altele rostite în engleză şi franceză, în funcţie de necesităţile partiturii şi de cerinţele artistice şi ideatice ale montării. E interpretat de actori români veniţi din Bucureşti (cei mai mulţi dintre ei sunt recrutaţi dintre cei cu care lucrează frecvent regizoarea) şi de actori maghiari târgmureşeni. Cu toţii foarte buni, cu toţii devotaţi profesiei lor. Spectacolul încearcă, în felul său propriu, să reconstituie situaţiile şi să elucideze motivele ce au stat la baza evenimentelor sângeroase petrecute acum 20 de ani, mai exact la 20 martie 1990, în oraş şi în localităţile limitrofe. De fapt, 20/20 îşi propune să desluşească, din perspectiva prezentului şi cu mijloacele artei dramatice, cauzele ce i-au determinat pe nişte oameni până atunci paşnici, aparţinând ambelor etnii, să uite de ceea ce îi leagă, de prietenii, de bucurii şi suferinţe comune şi să se comporte violent, ca în Evul Mediu, să se adune în Piaţă, să se transforme în beligeranţi, să caute la repezeală furci şi topoare şi să încerce să îşi impună propriul adevăr. Oamenii aceia pe care nu îi dezbinase şovinismul deşănţat al politicii agresive şi devastatoare practicate de naţional-comunismul ceauşist, care rămăseseră insensibili la propaganda iredentistă, care şi-au conservat verticalitatea şi statutul de fiinţe gânditoare au devenit dintr-odată cruciaţii unei dispute fără obiect, sau cu unul demult depăşit. Nici unii, nici alţii nu au dat la acea vreme dovadă de patriotism, ci de o formă de rătăcire în prezentul tulbure de atunci, prin falsa citire a trecutului. Oamenii aceia care trăiesc acum în bună înţelegere în acelaşi oraş, şi o fac în pofida unor conflicte şi pericole imaginare reglate periodic cu termostatul de tot felul de politicieni înfierbântaţi, s-au manifestat în urmă cu 20 de ani mai mult decât maladiv. Românii au început să se teamă că vor fi goniţi din locurile unde îşi aveau rostul ori îşi găsiseră mai recent un rost (cazul populaţiei dislocate din Moldova ca urmare a politicii de industrializare forţată), ba chiar că în contextul nebulos al începutului unei noi ere Ardealul va fi anexat de Ungaria. Românii se temeau că nu doar proprietăţile individuale ori colective vor fi retrocedate, ci se va proceda şi la o „retrocedare“ nejustificată cu niciun argument istoric al vreunei părţi din ţară. Ungurii, interesat stimulaţi de tot felul de falşi binevoitori, şi-au imaginat că a venit momentul refacerii „socotelilor“. Puţini maghiari s-au gândit poate atunci la ceea ce propagandiştii şi profesioniştii intoleranţei numesc „nedreptatea istorică de la Trianon“. Cei mai mulţi au acţionat sub imperiul zvonurilor şi al instinctelor. Ambele etnii au dat o ruşinoasă exprimare acelui „spirit primar agresiv“, despre care vorbea undeva Marin Preda. Puterea nou instalată, tot mai debusolată şi mai intolerantă în faţa contestărilor de tot felul, se pare că a stimulat fierberea. Ba chiar a profitat de ea. Câteva zile mai încolo, „beligeranţii“ s-au reîntâlnit faţă în faţă. Voiau să uite cât mai urgent posibil hiatusul creat între ei. Se priveau cu prudenţă, stânjeniţi, ruşinaţi. S-au gândit că e mai bine să nu vorbească. Că tăcerea vindecă rănile. Se pare că la fel cred şi azi. Poate că nu neapărat cu folos.

De la aceste observaţii primare a pornit Gianina Cărbunariu în scrierea scenariului pentru viitorul ei spectacol. A înţeles repede că nu e rostul teatrului să se substituie politologilor, sociologilor ori istoricilor. Că nu este în puterea unui spectacol să stabilească adevărul. Că teatrul poate, eventual, spera la ceea ce Tzvetan Todorov numea „stabilirea faptelor“, ca primă etapă în orice demers istoric. Numai că fiecare dintre părţi are propria ei versiune despre aceste fapte. Aşa încât 20/20 este exact ceea ce trebuia să fie – o încercare de a reconstitui în limbaj teatral felul în care odinioară, dar mai ales acum, cele două „forţe combatante“ îşi explică ori justifică acţiunile. Cum o fac atunci când izbutesc să depăşească fals prudentul „să nu mai răscolim trecutul!“, atunci când martorii vor să vorbească. Şi să satisfacă dorinţa de adevăr, de înţelegere a unor tineri care erau foarte mici pe vremea aceea. Explicaţiile nu sunt pe deplin concordante. Există un 20 martie 1990 al românilor, există un 20 martie 1990 al maghiarilor. Tot la fel cum există un 20 martie din perspectiva anului 1990 şi un alt 20 martie din perspectiva, e de sperat ceva mai înţeleaptă, a anilor 2009 sau 2010. Titlul spectacolului citează o formulă fizico-medicală prin care oftalmologii indică acuitatea vizuală perfectă. „Perfect“ însemnând normal. Spectacolul e, aşadar, un apel la normalitate, la luciditate şi chiar îşi asumă întrucâtva formula de manifest în ultimele lui minute, refuzând răspicat manipularea.

Cum spuneam, auzim pe toată durata reprezentaţiei voci şi vedem actori vorbind în română, maghiară, franceză şi engleză. Voci ale diversităţii, în feluritele accepţiuni ale acestui cuvânt. O diversitate atestată sociologic. Dintr-o cercetare realizată de Pavel Câmpeanu în martie–aprilie 1990 şi citată de Alina Mungiu în cartea ei Românii după ’89 – Istoria unei neînţelegeri (Editura Humanitas, Bucureşti, 1995), răspunderea pentru 20 martie 1990 era atribuită de intervievaţi unor instigatori externi (55%), din interior (33%), toleranţei reduse a românilor faţă de revendicările maghiarilor (11%), nerăbdării maghiarilor de a-şi vedea recunoscute unele drepturi (35%). Montarea nu e preocupată de procente, dar pare a stabili cam aceleaşi cauze. Semn că, din acest punct de vedere, e pe drumul cel bun. Un drum bun confirmat mai cu seamă prin argumente artistice. Iar lucrul acesta contează.

Gianina Cărbunariu, actorii Virgil Aioanei, Bányai Kelemen Barna, Berekméri Katalin, Carmen Florescu, Mădălina Ghiţescu, Korpos András, Rolando Matsangos, Sebestyén Aba, Cristina Toma, Tompa Klára, artistul vizual Maria Drăghici şi teatrologul Boros Kinga (în ipostaza de colaborator la elaborarea dramaturgiei şi de traducător) au realizat împreună ceea ce aş numi fără teamă un spectacol important. 20/20 e, după Spovedanie la Tanacu al lui Andrei Şerban, a doua tentativă de teatru documentar din România postdecembristă. Dar 20/20 e şi un spectacol foarte bun. Cel mai bun semnat de Gianina Cărbunariu de câţiva ani încoace. Fiecare secvenţă îşi are rostul ei, fiecare semn e util întregului, comicul se amestecă admirabil cu dramaticul, regizoarea nu adoptă – şi bine face – stilul grav, îmbăţoşat, dar nici nu joacă fără sens ori fără miză. 20/20 e un superb exemplu de echilibru. De gradare a tensiunii dintre realitate şi ficţiune. Fiecare interpret e nu numai indispensabil spectacolului, nu doar „de acolo“, ci foarte bun prin evoluţie individuală şi capacitatea de a răspunde la necesităţile întregului. Semn că arta teatrului stimulează buna înţelegere. Totul e ca aceasta să existe la nivelul întregii societăţii. Atunci lucrurile sunt cu adevărat în regulă.

 

Yorick Studio, Târgu Mureş 20/20. Textul şi regia de Gianina Cărbunariu. Artist vizual: Maria Drăghici. Traducător şi asistent dramaturgie: Boros Kinga. Cu: Virgil Aioanei, Bányai Kelemen Barna, Berekméri Katalin, Cramen Florescu, Mădălina Ghiţescu, Korpos András, Rolando Matsangos, Sebestyén Aba, Cristina Toma, Tompa Klára. Data reprezentaţiei: 18 ianuarie 2010.