Revistă de cultură teatrală
editată de Fundația Culturală "Camil Petrescu"

A apărut numărul 4-5-6 (aprilie-mai-iunie) al revistei „Teatrul azi”!

348 de pagini care vă vor stârni și în vacanță apetitul pentru teatru, în așteptarea marilor evenimente ale stagiunii 2015-2016. Numărul poate fi comandat on-line sau poate fi cumpărat de la sediul UNITER și de la Teatrul „Bulandra”.

mai multe detalii

Arhiva Teatrul azi

„Tainiţele securităţii – rampă spre tainele Thaliei” de Daria Dimiu („Tipografic Majuscul”, n spectacol de Gianina Cărbunariu – Teatrul „Odeon“)

Atrasă de tratarea cu mijloace teatrale a diverselor aspecte sociale curente (mady.baby.eu; X mm din Y km; Roşia Montană – pe linie fizică şi pe linie politică, Sold out, 20/20 etc.), Gianina Cărbunariu s-a oprit de data aceasta la spinoasa şi ramificata problemă a victimelor Securităţii, respectiv a deconspirării crimelor acesteia. Coproducţie „dramAcum“ şi Festivalul Internaţional de Teatru de la Nitra, în parteneriat cu Teatrul „Odeon“, spectacolul Tipografic Majuscul face parte din proiectul european „Vieţi paralele – Secolul 20 văzut prin ochii Poliţiei Secrete“, iniţiat de Festivalul Internaţional de Teatru „Divadelná“ din Nitra (Slovacia), sub corola căruia artişti din şase foste ţări socialiste (Cehia, Ungaria, Germania, Polonia, România şi ţara-gazdă) au creat şi prezentat tot atâtea producţii de teatru bazate pe studiul materialelor păstrate în arhivele poliţiei secrete.

După cum reiese din volumul Şase feluri de a muri de istoricul Marius Oprea, în septembrie 1981, Mugur Călinescu (28 mai 1965–13 februarie 1985), pe atunci elev la Liceul „A. T. Laurian“ din Botoşani, a ţinut în priză organele de Securitate, pentru că timp de o lună a scris pe ziduri şi panouri inscripţii derivate din ştirile ascultate la „Europa Liberă“. După ce a fost prins, şi continuu chemat la Securitate, Mugur s-a îmbolnăvit de leucemie şi a murit în anul 1985. Scenariul întocmit „este un colaj de documente ready-made (documente şi interviuri)“. A rezultat un spectacol simplu şi dens, condus cu mână sigură, cu durităţile prefigurate estetic şi faptele prezentate fără încrâncenare.

Culorile terne amintesc de cenuşiul în care comunismul ne cufundase pe toţi: acestea predispun la uniformizare şi omogenizare, anihilând orice notă de individualitate, respectiv anulând orice reacţie. Pe fundalul sonor, fragmente din melodia „Ice Ice Baby“ – la modă atunci printre tineri – se suprapune cu „Trei culori cunosc pe lume“, până ce Tricolorul, crescând în intensitate, acoperă ritmurile decadente occidentale…

Ecranul imens din fundal accentuează ideea de documentar, de memorie ce nu trebuie lăsată să moară. Eroul se izbeşte repetat de acest fundal, ca atras de o forţă nevăzută către perete, pus în faţa propriilor acţiuni. Jocul cu imaginile şi sincronizarea dintre sunetul imprimat şi gestul tridimensional se dovedesc foarte interesante, cu atât mai mult cu cât, alternând atât dimensiunea, cât şi suportul proiecţiei (ba pe ecran, ba chiar pe corpul actorilor), se obţine un straniu efect cinetic. Însăşi alternarea naturii imaginilor „moarte“ (inscripţiile în cretă gen „LIBERTATE“, documente strânse în cursul amplei anchete – scheme, declaraţii ale martorilor, concluzii ale securiştilor) cu altele „vii“ (personaje filmate în direct, cărora le poţi surprinde încruntarea frunţii, broboanele de sudoare, intensitatea privirii) are asupra spectatorului acel impact emoţional sporit, de ciné-verité.

(...)