Revistă de cultură teatrală
editată de Fundația Culturală "Camil Petrescu"

A apărut numărul 4-5-6 (aprilie-mai-iunie) al revistei „Teatrul azi”!

348 de pagini care vă vor stârni și în vacanță apetitul pentru teatru, în așteptarea marilor evenimente ale stagiunii 2015-2016. Numărul poate fi comandat on-line sau poate fi cumpărat de la sediul UNITER și de la Teatrul „Bulandra”.

mai multe detalii

Arhiva Teatrul azi

„Poliţia politică drept personaj teatral” de Mircea Morariu („Tipografic Majuscul”, un spectacol de Gianina Cărbunariu – Teatrul „Odeon“)

(...) Întreg spectacolul este, în fapt, unul puternic din punct de vedere artistic şi emoţional, impecabil conceput şi jucat fără cusur. Fundamentat pe un scenariu fără fisură, pe surprinzătoare colaţionări de fapte şi documente, Tipografic Majuscul înseamnă un extraordinar, un teribil examen de conştiinţă. Nu, nicidecum, reprezentaţia de la „Odeon“ nu vrea sa îl eroizeze pe Mugur Călinescu. Acesta este, graţie felului simplu, limpede, natural, omenesc, în care este desenat de scenariu, dar îndeosebi datorită interpretării copleşitoare ce îi este dată de foarte tânărul actor Silvian Vâlcu, doar un om; dar un om adevărat, încă nepervertit de interese, de calcule, de dorinţa de a parveni, de laşităţi, de obsesia de a nu-şi bate cuie în talpă. Da, e adevărat, Mugur Călinescu a aflat despre Polonia, despre „Solidaritatea“, despre sindicatele libere, de la Europa Liberă. Nu i-a scris însă nicio scrisoare postului în cauză; nu a dorit să îşi audă acolo numele; nu a vrut să facă pe eroul. A constatat pe viu, graţie experienţelor proprii, eşecul şi răul comunist. A stat la cozi, a văzut nedreptăţile la care a fost supusă mama lui (riguros, emoţionant jucată de Cătălina Mustaţă), a observat frica şi laşităţile oamenilor. Nu le-a condamnat. Doar le-a contracarat, prin acţiune proprie. A constatat că prea mulţi dintre cei ce îl înconjoară vor să fugă de realitate. Că tac, că se tem. Că sunt alienaţi. Că joacă jocul, că joacă precum li se cântă. Secvenţele în care unii dintre semenii lui Mugur se zbat să şteargă de pe propriul lor trup inscripţiile cu cretă albă ale adolescentului e iarăşi una de impact maxim.

Gianina Cărbunariu a mizat inteligent pe simplitate şi pe directeţe. Pe aceste coordonate au acţionat şi colaboratorii ei imediaţi. Decorul gândit de Andrei Dinu e compus doar din câteva piese: trei-patru scaune, nişte portative cu „partiturile“poliţiei politice, un zid transformat pe neaşteptate într-o imensă pernă gonflabilă. Decorul acesta e la maximum valorizat de light-design-ul conceput de Andu Dumitrescu. Un light-design ce scontează mult pe întuneric, pe noapte. O noapte plurisemantică. Noaptea acţiunilor lui Mugur. Noaptea anchetelor. Noaptea din sufletele oamenilor. Noaptea din conştiinţele lor. Noaptea din acţiunile acestora. Noaptea laşităţilor. Noaptea fugii de alţii şi noaptea fugii de sine. Noaptea fugii în sine. Noaptea nesiguranţei. Noaptea fricii. Noaptea depersonalizării. Noaptea în care se amestecă vocile oamenilor simpli, vocea Dictatorului, muzica ascultată clandestin, vocile de la Europa Liberă (sound design: Mihai Munteanu şi Marius Buculei; muzica: Bobo Burlăcianu).

Mizând pe simplitate şi pe directeţe, şi conducând ferm jocul actoricesc, Gianina Cărbunariu a reuşit să reconstituie exemplar „scenografia gigantescă, impudică şi grotescă“ (Gabriel Liiceanu) a anilor ’80. O scenografie din care unii – mulţi dintre noi – am avut nefericirea de a fi parte. Şi de care avem obligaţia dureroasă  de a ne aminti. O scenografie ce trebuie împărtăşită şi tinerilor. Ca să o cunoască şi ca să îi interzică repetabilitatea.

(...)