Revistă de cultură teatrală
editată de Fundația Culturală "Camil Petrescu"

A apărut numărul 4-5-6 (aprilie-mai-iunie) al revistei „Teatrul azi”!

348 de pagini care vă vor stârni și în vacanță apetitul pentru teatru, în așteptarea marilor evenimente ale stagiunii 2015-2016. Numărul poate fi comandat on-line sau poate fi cumpărat de la sediul UNITER și de la Teatrul „Bulandra”.

mai multe detalii

Arhiva Teatrul azi

„Piaţa Teatrului 1: şantier” de Doru Mareş („Trei femei înalte” de Edward Albee; „Cu inima în pungă” de John Cariani; „Fazanul” de Georges Feydeau – Teatrul „Sică Alexandrescu“, Braşov)

La sfârşit de ianuarie, echipa managerială a Teatrului „Sică Alexandrescu“ din Braşov (Oana Borş, Mariana Hudişteanu, Angelica Moldovan şi ceilalţi), echipă condusă de regizorul Claudiu Goga, a propus un pachet de trei premiere ale anului trecut, marcând închiderea activităţii în Sala Mare şi, de ce nu, semnul şi urarea unei de dorit eficienţe a constructorului. Spun asta, întrucât reabilitarea sălilor de spectacol în România este o problemă teribil de gravă şi suficient de des patinând pe aberaţie. Naţionalul ieşean ori Teatrul „Regina Maria“ din Oradea şi-au finalizat în chip fericit operaţiunea; ce să mai vorbim de Manejul imperial – aşa-numita Sală 2 a Naţionalului din Timişoara… Însă, pe de altă parte, localuri precum cel al Teatrului Tineretului din Piatra Neamţ par a fi fost pur şi simplu amputate şi, până una-alta, scoase din circuit. Viciul fundamental este cel de legislaţie: Teatrele sunt proprietatea unor comunităţi (locale ori judeţene), cu excepţia Teatrelor naţionale.

Până aici suntem în ordinea firescului. Prin urmare, ordonatorul principal de credite (primărie sau consiliu judeţean) se apucă de proiect şi de lucrare, iar apoi încep problemele… Dacă directorul este în termeni buni cu primarul ori cu preşedintele consiliului judeţean sau, în cazul fericit, dacă acesta din urmă este amator de teatru (de cultură, în general), totul e OK. Oricum, directorul îşi ia trupa (care, dacă trece prea mult timp, se cam risipeşte) şi pleacă în bejenie, prin varii locaţii ale urbei, rugându-se la cel (cei) de (mult mai) sus (deşi ştie că, până la Dumnezeu, forurile sunt tare-nfometate) ca exodul să se încheie mai devreme de cei patruzeci de ani biblici, iar ceea ce vor regăsi să mai semene totuşi a teatru. Soluţia nu ar fi deloc complicată: dirigintele de şantier să fie legal şi obligatoriu reprezentantul beneficiarului direct sau – mai bine – chiar directorul Teatrului.

În orice caz, trupei braşovene îi rămâne Sala Studio, o vreme chiar şi scena Sălii Mari, cu spectatorii pe gradene. Cum pe primarul municipiului, George Scripcaru, l-am văzut de câteva ori şi ca spectator, şi direct pe scena Teatrului, la festivaluri, şantierul pleacă, totuşi, sub semnul speranţei că, dacă proiectul şi timpii de execuţie se respectă, la început de noiembrie lucrările vor fi gata pentru ediţia de anul acesta (a XXV-a) a Festivalului de Dramaturgie Contemporană.

Aşadar, trei regizori şi-au adus spectacolele în faţa publicului: doi tineri – Sânziana Stoican (cu Trei femei înalte de Edward Albee) şi Adrian Iclenzan (Cu inima în pungă de John Cariani) – şi un îndelung obişnuit al scenei, director al Teatrului Naţional din Iaşi, Cristian Hadji Culea (Fazanul de Georges Feydeau).

Cum se vede, opţiunile primilor sunt transatlantice, Hadji Culea preferând unul dintre maeştrii francezi ai bulevardului. De altfel, şi Sânziana Stoican şi Cristian Hadji Culea par a fi lăsat liber exerciţiul scenic, urmărind logica textuală garantată, în cel dintâi caz, de un clasic al dramaturgiei secolului XX (în martie, Albee împlineşte optzeci şi cinci de ani), în al doilea de un nu mai puţin clasic, ale cărui prime două treimi din viaţă s-au desfăşurat în secolul al XIX-lea. În context, rămânea de asigurat regizoral claritatea şi de ordonat dinamica parcursului personajelor, atât în cazul dramei americane cu vocaţie psiho-etico-socială, cât şi al comediei spumoase, cu aromă pariziană de încurcături amoroase.

(…)