Revistă de cultură teatrală
editată de Fundația Culturală "Camil Petrescu"

A apărut numărul 4-5-6 (aprilie-mai-iunie) al revistei „Teatrul azi”!

348 de pagini care vă vor stârni și în vacanță apetitul pentru teatru, în așteptarea marilor evenimente ale stagiunii 2015-2016. Numărul poate fi comandat on-line sau poate fi cumpărat de la sediul UNITER și de la Teatrul „Bulandra”.

mai multe detalii

Arhiva Teatrul azi

„Moscova ca nevroză” de Mircea Morariu („Trei surori” de Anton Pavlovici Cehov – Teatrul de Nord din Satu Mare, Trupa „Harag György“)

La începerea spectacolului cu Trei surori al Teatrului de Nord din Satu Mare, Trupa „Harag György“, semnat regizoral de Keresztes Attila, ceea ce şochează e scena cvasigoală. Casa Prozorovilor e asemenea unei imense săli de aşteptare dintr-o gară de sfârşit de lume. Impresia e că avem în faţa ochilor o sală de aşteptare din care Olga, Maşa şi Irina vor să plece cât mai repede cu putinţă. Drept pentru care, fiecare moment petrecut acolo e resimţit ca o apăsare, ca o pedeapsă, ca ceva nedrept, ca un accident, căruia cu siguranţă i se va găsi rezolvarea. Pendula – acea pendulă în care, la un moment dat se va ascunde Kulîghin (István István), speriat de cum evoluează faptele şi pe care o va sparge în timpul unei beţii crunte Cebutîkin (Biró Jószéf) – bate cu putere, anume spre a marca faptul că fiecare dintre cele trei surori aşteaptă cu sufletul la gură ziua, ora în care mult dorita plecare va deveni o realitate. Toată lumea din casă e agitată, cu toţii sunt pradă nervozităţii. Până şi sărmanul Ferapont (Zákány Mihály) se află într-o stare de goană, o goană bătrânească, iar pentru a‑i face faţă are nevoie de energie. De fiecare dată când intră în scenă, adică în „salonul cu coloane“ din casa Prozorov, profită de neatenţia celor din jur şi pe furiş îşi mai taie câte o felioară din tortul pregătit pentru aniversare. E adevărat, şi aici, şi în acest spectacol se vorbeşte mult, se vorbeşte cu reproş nedisimulat despre tatăl mort al fetelor Prozorov, despre Andrei (Nagy Csongor) care, cu siguranţă, va deveni foarte curând profesor universitar, despre Moscova. Şi aici Moscova e, înainte de orice, o dorinţă lexicalizată, tot la fel cum era în spectacolul cu aceeaşi piesă realizat în stagiunea trecută la Teatrul Naţional „Mihai Eminescu“ din Timişoara de Ada Lupu. Dar e mai mult decât atât. Moscova e, mai cu seamă, o stare de nevroză, simpla pronunţare a numelui capitalei Rusiei amplificând agitaţia.(…)