Revistă de cultură teatrală
editată de Fundația Culturală "Camil Petrescu"

A apărut numărul 4-5-6 (aprilie-mai-iunie) al revistei „Teatrul azi”!

348 de pagini care vă vor stârni și în vacanță apetitul pentru teatru, în așteptarea marilor evenimente ale stagiunii 2015-2016. Numărul poate fi comandat on-line sau poate fi cumpărat de la sediul UNITER și de la Teatrul „Bulandra”.

mai multe detalii

Arhiva Teatrul azi

„Mâna mea stângă şi urechea mea dreaptă....“ de Elisabeta Pop (Teatrul Naţional „Lucian Blaga“ Cluj- Napoca – “Zenobia” după Gellu Naum)

E greu, e aproape riscant să scrii despre un spectacol al cărui pretext este un text (fie el şi unul ...după), din aria atât de specială a literaturii suprarealiste. Riscant, fiindcă, să recunoaştem, sunt puţini specialişti la noi (dar sunt totuşi şi încă redutabili şi îi voi cita pe parcurs), ca să zic aşa, care ştiu aproape totul despre literatura de avangardă şi, bănuiesc şi mai puţini, fie ei cititori sau spectatori, care o înţeleg cu adevărat... Atunci de ce scriu, totuşi?

Păi scriu, de data aceasta, în primul rând exclusiv, în calitate de spectator, hai să spunem poate un pic mai avizat, apoi pentru că ţin la Mona Marian (fostă Chirilă, odinioară, din familia vechilor mei prieteni Tuţu şi Anca Chirilă, prea curând plecaţi dintre noi), scriu şi pentru că o apreciez pe Mona pentru inteligenţa şi seriozitatea cu care îşi face meseria; poate şi pentru că o socotesc un artist autentic, iar un asemenea artist ascultă atent toate vocile şi alege doar ce i se pare că merită... Şi pentru că nu aşteaptă doar laude...

Dacă e să mă raportez la versul pe care l‑am ales ca titlu al acestor însemnări, aş zice că urechea mea dreaptă a fost foarte atentă la ce a văzut, dar cine ştie dacă nu voi scrie cu mâna mea stângă?

Mi‑ar sta bine poate să încep cumva mai savant, dând samă de nişte lecturi ajutătoare, să pomenesc şi chiar să dau citate din cărţile unor critici, prozatori, reporteri, poeţi sau doar buni prieteni ai lui Gellu Naum, să zicem Crohmălniceanu, Ion Pop, Sanda Roşescu, Simona Popescu, Laurenţiu Ulici, Mircea Ghiţulescu, Marian Popescu, Monica Lovinescu, Mircea Muthu ş.a. (unii citaţi şi în pliantul elegant şi cu o o grafică perfect adecvată textului, un pliant simplu, dar oferind informaţii esenţiale despre spectacol) sau chiar din eseurile citite pe internet, unele chiar foarte interesante, dar ce rost ar avea? Oricum cititorii revistei ştiu despre ce vorbim, aşa că mă las păgubaşă.

Cel mult aş putea să revăd într‑un album Magritte cine ştie ce scene pe care le‑aş regăsi în spectacol...

Încerc totuşi a vă spune că la Cluj, la Studioul „Euphorion“, am văzut un spectacol care m‑a convins în bună măsură, dar, cum se mai întâmplă uneori, după lectura dramatizării, în capul meu se născuse unul cu totul altfel: mai trăsnit, mai surprinzător, mai plin de întrebări lăsate fără răspuns, mai ahi, mai aho... Primul care mi‑ar da dreptate sau, dimpotrivă, ar râde în hohote de mine, contrazicându‑mă vehement, ar fi... Pohetul însuşi.

De fapt, Mona ne obişnuise cu lecturi scenice foarte personale, pline de imaginaţie şi dovedind o bună, excelentă cunoaştere a dramaturgiei, a literaturii suprarealiste.

Un motiv întemeiat să fi aşteptat ca şi de data asta să... Dar acum ea s‑a încumetat să dramatizeze proza plină ochi de poezie a lui Gellu Naum – Zenobia –, acest manifest al iubirii, această Cântare a cântărilor închinată nu doar Liggiei, ci Dragostei înseşi. În binecunoscuta, imposibil de imitat manieră a poetului.

(...)