Revistă de cultură teatrală
editată de Fundația Culturală "Camil Petrescu"

A apărut numărul 4-5-6 (aprilie-mai-iunie) al revistei „Teatrul azi”!

348 de pagini care vă vor stârni și în vacanță apetitul pentru teatru, în așteptarea marilor evenimente ale stagiunii 2015-2016. Numărul poate fi comandat on-line sau poate fi cumpărat de la sediul UNITER și de la Teatrul „Bulandra”.

mai multe detalii

Arhiva Teatrul azi

România la Noaptea Muzeelor şi la Cvadrienala de Scenografie din Praga (16-26 iunie 2011)

România la Noaptea Muzeelor şi la Cvadrienala de Scenografie din Praga (16-26 iunie 2011)

 

În perioada 11 – 26 iunie, Institutul Cultural Român din Praga organizează reprezentarea românească în cadrul a două evenimente de anvergură: Noaptea muzeelor pragheze şi Cvadrienala de Scenografie.

Pe 11 iunie, în Noaptea Muzeelor Pragheze, între orele 19 şi 1 dimineaţa sunt deschise 35 de galerii şi muzee din Praga. În Galeria Institutului Cultural Român din Praga va fi vernisată expoziţia „George baron Løwendal. Redescoperirea unui mare scenograf european de la începutul sec. al XX-lea”. Expoziţia este pregătită de Fundaţia Løwendal după proiectul scenografei Viorica Petrovici. ICR Praga propune astfel introducerea publicului ceh în universul artistic al omului de teatru şi al pictorului George baron Løwendal, un deschizător de drumuri în scenografia modernă prin decorurile sale realiste, constructiviste şi cubiste.

 

După Noaptea Muzeelor, în perioada 16-26 iunie vor urma zece zile dedicate artelor spectacolului, în special scenografiei. Cvadrienala de Scenografie din Praga, cu o continuitate de aproape 45 de ani, prima ediţie având loc în 1967, se va desfăşura anul acesta în Palatul Veletržní şi în alte alte zeci de spaţii din Praga. Cvadrienala îşi propune să investigheze fenomenul interdisciplinarităţii dintre artele vizuale şi teatru, manifestat în teatrul contemporan, reunind expoziţii şi artişti din peste 62 de ţări şi cinci continente, cu o participare de peste 5 000 de teatre profesioniste şi studenţi la artele spectacolelor în cei peste 10 000 m2 de spaţiu expoziţional. Cele mai bune spectacole internaţionale, cele mai bune montaje de lumini şi sunet, cele mai spectaculoase costume, încadrate în cele trei secţiuni competiţionale ale Cvadrienalei de Scenografie din Praga – Secţiune profesionişti: ţări şi regiuni, Secţiunea arhitectură şi Secţiunea studenţească – aşteaptă să fie vizitate şi admirate de peste 40 000 de vizitatori.

Reprezentarea românească, sub coordonarea comisarului naţional prof.univ.dr. scenograf Ştefania Cenean, se va afla sub deviza „Arta ca jertfă”. Se propune o transformare a ideii de sacrificiu, sacrificiul fiind înţeles ca instrument al creaţiei. Condiţia creatorului de artă, care, prin construire, prin sacrificare, se împlineşte prin creare, se integrează în eternitate. Metafizica unui bine cunoscut mit românesc va fi o provocare pentru curator şi creatori care vor reuni proiecţii video, desene, schiţe, intervenţii în spaţiul public, happening. Proiectul îşi propune să promoveze ideea că arta şi talentul creator sunt, sub orice circumstanţă, indiferent de sacrificiu, dincolo de artist.

 

„La ediţia din acest an, în calitate de curator naţional, sunt bucuroasă că putem prezenta lucrări ale tinerilor artişti români, studenţi ai secţiilor de Scenografie din cadrul Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică şi al Universităţii Naţionale de Arte, reuniţi sub tema Eugen Ionescu, Eugène Ionesco. Secţiunea rezervată profesioniştilor prezintă un stand care are la bază tema Arta ca jertfă, pornind de la mitul Meşterului Manole. Standul aduce, ca un izvor de apă vie, proiectele scenografice reprezentative din ultimii patru ani. Realizarea standului este creaţia tânărului scenograf Andrei Dinu, remarcat la ultima ediţie a Cvadrienalei şi de renumitul profesor Arnold Aronson, care l-a menţionat în albumul Exhibittion On The Stage: Reflections On The 2007 Prague Quadriennial. La secţiunea de arhitectură am optat împreună cu tânărul arh. Cristian Stănoiu pentru tema fast backward / PLAY / fast forward. Va fi prezentată intenţia de revenire la arhitectura iniţială a Teatrului Naţional din Bucureşti, după planurile arhitectului Romeo Belea, arhitectură „mascată” de regimul comunist de dinainte de ’89 care a mutilat proiectul iniţial. Conexiunea cu prezentul este revelată de proiectului arhitectului Angelo Rovenţa, o soluţie ingenioasă intitulată „Black Cube - Extindere temporară Teatrul Naţional din Iaşi“. Un alt proiect prezentat va fi Odeon Studio realizare a arhitecţilor români Ioana şi Răzvan Luscov.  Secţiunea arhitectură este amplasată în biserica Sf. Agnes din Praga, transformată astfel în spaţiu cultural.“ (Ştefania CENEAN, comisar de ţară la Cvadrienala de Scenografie 2011)

 

Programul participării României:

17 iunie, ora 12.00, standul Eugen Ionescu, Eugène Ionesco (Palatul Veletržní) – prezentare, happening

      Invitaţi: Ştefan Caragiu (scenograf stand), Carmen Stanciu (teatrolog UNATC), Iuri Isar (coordonator   plastic UNATC şi UNARTE), Ada Raicu (conferenţiar UNATC), Anca Albani (asist.univ. UNAB),    studenţi ai UNATC şi UNARTE

17 iunie, ora 18.30, Galeria ICR Praga (Anglicka 26, Praga 2) – expoziţia „George baron Löwendal. Redescoperirea unui mare scenograf european de la începutul sec. al XX-lea”: prezentare, proiecţie de film şi lansarea albumului de scenografie „George Löwendal – Un aristocrat în luminile rampei“, volum editat cu sprijinul Institutului Cultural Român şi al Fundaţiei Löwendal.

      Invitaţi:

      Ariadna Avram, Preşedinte şi fondator al Fundaţiei Löwendal, nepoata artistului George Löwendal

      Ion Cazaban, critic şi istoric de teatru

      Viorica Petrovici, scenograf, curatorul expoziţiei

      Andreea Dumitru, critic de teatru

 

18 iunie, ora 12, standul naţional al României (Palatul Veletržní)Ziua României: prezentare, performance, ceremonie, cocteilul oficial de deschidere / scenografie

      Invitaţi:

      Ştefania Cenean, comisar de ţară

      Andrei Dinu, scenograf stand

      Cristian Stănoiu, arhitect

      Valentina Zaharia, actriţă

 

Cvadrienala de Scenografie din Praga se desfăşoară sub auspiciile Preşedintelui Cehiei – Václav Klaus, ale Primarului general al Pragăi – Bohuslav Svoboda şi ale Primarului sectorului 7 – Marek Ječmének. Cvadrienala este organizată şi finanţată de Ministerul Culturii din Cehia şi realizată de Institutul de Arte şi Teatru, cu sprijinul UNESCO, al Programului Cultura 2007-2013 al UE, al Trustului pentru Înţelegere Mutuală, al Fondului Ceho-German pentru Viitor şi al Oraşului Praga.

            Institutul Cultural Român din Praga este unicul partener în organizarea participării României la Cvadrienala de Scenografie din Praga 2011.

 

Comunicat de presa Institutul Cultural Român din Praga


www.icr.ro/praga/ 

Imaginile ilustreaza proiectele romanesti prezentate in sectiunile consacrate Profesionistilor (sus), Studentilor (foto 1 jos) si Arhitecturii (Odeon Studio si cubul Teatrului National din Iasi).

 

 

Galerie foto