Revistă de cultură teatrală
editată de Fundația Culturală "Camil Petrescu"

A apărut numărul 4-5-6 (aprilie-mai-iunie) al revistei „Teatrul azi”!

348 de pagini care vă vor stârni și în vacanță apetitul pentru teatru, în așteptarea marilor evenimente ale stagiunii 2015-2016. Numărul poate fi comandat on-line sau poate fi cumpărat de la sediul UNITER și de la Teatrul „Bulandra”.

mai multe detalii

Arhiva Teatrul azi

Ion Caramitru, lansare de carte pe scena lui Hamlet

Ion Caramitru, lansare de carte pe scena lui Hamlet

 

Cel mai recent titlu din Galeria Teatrului Românesc (serie îngrijită de Florica Ichim) reuneşte între copertele lui o serie de şapte dialoguri pe care actorul Ion Caramitru şi criticul de teatru Mircea Morariu le-au avut în perioada  26 ianuarie – 1 februarie 2009. Refăcând traseul evoluţiei umane şi profesionale a unuia dintre cei mai mari artişti români, socotit a se număra printre cei mai pregnanţi interpreţi ai rolului Hamlet, cele şapte dialoguri îl reconfirmă pe William Shakespeare, care spunea că actorul e „cronica vie şi prescurtată a timpului său”. E vorba, de fapt, despre un schimb de opinii dintre doi oameni preocupaţi de teatru: unul, în calitate de personaj principal – actorul, celălalt – criticul, personaj secundar, care astfel recompun împreună o anume imagine asupra istoriei României postbelice, văzută prin prisma experienţelor personale.