Revistă de cultură teatrală
editată de Fundația Culturală "Camil Petrescu"

A apărut numărul 4-5-6 (aprilie-mai-iunie) al revistei „Teatrul azi”!

348 de pagini care vă vor stârni și în vacanță apetitul pentru teatru, în așteptarea marilor evenimente ale stagiunii 2015-2016. Numărul poate fi comandat on-line sau poate fi cumpărat de la sediul UNITER și de la Teatrul „Bulandra”.

mai multe detalii

Arhiva Teatrul azi

Dinu KIVU, restituirea unei importante voci critice

Dinu KIVU, restituirea unei importante voci critice

La două decenii de la prematura sa dispariţie (la doar 46 de ani), publicăm în seria „Eseuri, cronici, însemnări teatrale” un prim volum din opera unuia dintre cei mai respectaţi şi iubiţi critici de teatru din România, care a lăsat posterităţii zeci de mii de rânduri şi gânduri despre autori, regizori, actori, pictori scenografi şi alţi creatori contemporani.

 

Întâmplarea a făcut ca perioada în care Dinu Kivu şi-a exercitat întreaga activitate de critic teatral să coincidă aproape total cu epoca ceauşistă, debutând (după o scurtă, dar bogată experienţă în domeniul criticii literare şi – mai ales – cinematografice) în septembrie 1966, cu cronica Festivalului de Teatru de la Zagreb, pe care i-a publicat-o revista „Amfiteatru”, şi încheindu-se – postum – cu portretul lui Alexandru Repan inclus în „Cortina” (suplimentul la caietul-program al Teatrului „Nottara”) din septembrie 1989.

Este una dintre raţiunile care justifică titlul ales pentru antologia scrierilor lui despre Teatru – cealaltă rezidând în însăşi poziţia sa faţă de dictatură în general şi faţă de aceea comunistă în special: „Din primul moment al Timişoarei, m-am gândit intens la el. Nimeni nu l-ar fi putut egala în entuzias­mul participării directe la evenimentele naţionale, pentru că a fost unul dintre cei mai adevăraţi români şi dintre cei mai sinceri intelectuali pe care i-am întâlnit” – scria Radu Boroianu în „Viitorul românesc” (21-27 noiembrie 1990) despre acela pe care-l considera drept „unul dintre disidenţii – prin atitudine de viaţă, vorbă şi faptă – autentici. [...] Era firesc ca puţinii mari gazetari (adevăraţii!!) pe care soarta i-a ocrotit printre noi (i-am numit pe George Ivaşcu, pe Mircea Grigorescu, pe Roger Câmpeanu, pe Sandu Cerna-Rădulescu) să şi-l dorească imediat în redacţii, iar cronicari dramatici autentici sau oameni de ţinută morală şi intelectuală ireproşabilă, ca Nicu Carandino sau Petre Ţuţea, să-l accepte în compania lor, ca pe un egal. [...] Nu fusese şi nici nu acceptase să devină membru al partidului unic şi, astfel, nu i s-a mai permis să revină în presă decât târziu şi doar cu semnătura. [...] Nu-şi clevetea apropiaţii sau duşmanii. Clevetea împotriva statului opresiv (îi opresase părinţii, îl opresase şi pe el, o dată chiar foarte grav!), împotriva prostiei fără margini şi împotriva corolarului celor două: Ceauşescu. Da, depun mărturie: Dinu era un autentic disident al gândului şi vorbei, un neînduplecat adversar al oricărei forme de dictat şi abuz.”

 

Volumul reuneşte – în trei mari capitole – texte tratând diverse probleme generale (teoretice şi practice) ale Teatrului (REFLECŢII: despre performanţă, dramaturgie, despre repertoriu, regie, interpretare, organizare şi – evident – despre critică), PORTRETE ale unor artişti din toate domeniile artei teatrale şi de toate vârstele (de la Ştefan Braborescu, Alexandru Giugaru şi Dina Cocea la – pe atunci, tinerii – Ion Caramitru, Mircea Ghiţulescu, Alexandru Tocilescu sau Valentin Uritescu) şi un număr aproape dublu de INTERVIURI cu acelaşi tip de personalităţi din ţară (între care Radu Beligan, Toma Caragiu, Octavian Cotescu, Florian Pittiş, Horia Lovinescu, Marin Sorescu, Liviu Ciulei, Gheorghe Harag, Dan Micu, Andrei Şerban), dar şi din străinătate (de pildă, cu Deborah Warner).

 

Volumul se încheie cu o serie de consideraţii despre Dinu Kivu (exprimate după moartea lui), din care spicuim următoarele rînduri: „Formaţia filologică şi studiul serios al li­teraturii în general, al celei dramatice în special, au favorizat accesul timpuriu la amprentă al celui mai talentat critic de teatru din promoţia ’70 [...], a cărui laborioasă activitate de cronicar teatral, atestată de sute de texte publicate în revistele literare şi cul­turale, a însemnat mult pentru impune­rea şi justa receptare a artei spectacolului românesc de-a lungul unui sfert de veac.” (Laurenţiu Ulici, în vol. Literatura română contemporană, Bucureşti, Ed. Eminescu, 1995)