Revistă de cultură teatrală
editată de Fundația Culturală "Camil Petrescu"

A apărut numărul 4-5-6 (aprilie-mai-iunie) al revistei „Teatrul azi”!

348 de pagini care vă vor stârni și în vacanță apetitul pentru teatru, în așteptarea marilor evenimente ale stagiunii 2015-2016. Numărul poate fi comandat on-line sau poate fi cumpărat de la sediul UNITER și de la Teatrul „Bulandra”.

mai multe detalii

Arhiva Teatrul azi

Ediţia 2011: “Festivităţi petersburgheze” de Adrian Mihalache

Ediţia 2011: “Festivităţi petersburgheze” de Adrian Mihalache

Al XIV‑lea mare premiu european pentru teatru şi al XII‑lea premiu pentru noile realităţi teatrale au fost acordate, în aprilie 2011, la Sankt-Petersburg, oraş cu veche vocaţie europeană, deşi situat, din punct de vedere politic, în afara Uniunii Europene.

Deseori, în vremuri de derută, Europa a privit către Rusia cu speranţă. Revoluţia Franceză şi războaiele napoleoniene care i‑au urmat au făcut ca la Sankt‑Petersburg să se refugieze militari şi diplomaţi de carieră, ca şi intelectuali în căutare de noroc. Francezul Barclay de Tolly a devenit unul dintre eroii Războiului de Apărare din 1812, iar statuia lui stă alături, în faţa catedralei Kazanskaia, de cea a lui Kutuzov. Joseph de Maistre şi‑a scris aici cartea lui ideologică, Serile de la SanktPetersburg.

Ameninţarea nazistă din al Doilea Război Mondial a făcut din Rusia, pe atunci URSS, un aliat preţios al democraţiei occidentale. Astăzi, în vremuri de criză economică mondială, guvernul rus s‑a arătat dispus să‑şi asume rolul de gazdă ospitalieră şi generoasă a festivităţilor prilejuite de acordarea premiilor. Ministerul Culturii, autorităţile locale (guvernatorul regional) şi Teatrul Baltic din Sankt‑Petersburg, prin fundaţia pe care o patronează, au fost organizatori eficienţi şi primitori. Vedem cel puţin trei raţiuni ale acestui gest. În primul rând, Rusia doreşte să‑şi exhibe prosperitatea recâştigată printr‑o politică fermă şi autoritară. În al doilea rând, vrea să‑şi confrunte propria ofertă culturală cu tot ceea ce Europa are mai bun. În sfârşit, promovând teatrul, artă eminamente democratică, ea dovedeşte că democraţia este, aici, la ea acasă.

(...)

 

Foto: Teatrul Alexandrinski (Luciano Rossetti, Phocus Agency)