Revistă de cultură teatrală
editată de Fundația Culturală "Camil Petrescu"

Doi la sută pentru Fundația Culturală „Camil Petrescu”

Fundaţia Culturală „Camil Petrescu”, a cărei echipă restrânsă a început, în urmă cu 14 ani, o construcție unică pentru cultura teatrală din România – prin editarea revistei „Teatrul azi” și a celor șapte serii de volume-supliment (însumând deja peste 80 de titluri) – are nevoie de sprijinul dvs. pentru a continua să clădească în acest context precar, adică fără un sediu/ o redacție, fără un spațiu de depozitare a tirajelor și colecțiilor sale, fără speranța de a vedea realizat prea curând Centrul Național de Documentare Teatrală altfel decât sub forma imaterială a paginilor de internet.

mai multe detalii

Arhiva Teatrul azi

„Fericită şi liberă ca un pescăruş…?“ de Elisabeta Pop („Pescăruşul“ de A.P. Cehov – Teatrul de Stat Oradea, Trupa „Iosif Vulcan“)

Recunosc că nu mă simt prea confortabil scriind aceste rânduri. De ce? Pentru simplul motiv că, lucrând mulţi ani în teatru, ştiu că nu întotdeauna spectacolul adus în faţa publicului este exact cel pe care conducerea teatrului şi l-a dorit. De multe ori repetiţiile decurg anevoios, regizorii invitaţi nu cunosc îndeajuns trupa, schimbă uneori pe parcurs distribuţia, se ivesc neînţelegeri şi chiar nemulţumiri şi de-o parte şi de alta, toate acestea generând tergiversări, în final rezultând un spectacol care cu greu poate fi numit o reuşită artistică.

[...]