Revistă de cultură teatrală
editată de Fundația Culturală "Camil Petrescu"

A apărut numărul 4-5-6 (aprilie-mai-iunie) al revistei „Teatrul azi”!

348 de pagini care vă vor stârni și în vacanță apetitul pentru teatru, în așteptarea marilor evenimente ale stagiunii 2015-2016. Numărul poate fi comandat on-line sau poate fi cumpărat de la sediul UNITER și de la Teatrul „Bulandra”.

mai multe detalii

Arhiva Teatrul azi

Monica Olivia Grecea câştigă concursul Debut în regie, ediţia I, organizat de Teatrul Naţional Iaşi

Monica Olivia Grecea câştigă concursul Debut în regie, ediţia I, organizat de Teatrul Naţional Iaşi

Teatrul Naţional Vasile Alecsandri Iaşi a  organizat  în perioada 1 februarie-1 mai concursul de proiecte Debut în regie, ediţia I. S-au înscris  absolvenţi ai studiilor de regie cu maxim două spectacole realizate(unul din ele fiind licenţa) iar portofoliul concursului a numărat 16 caiete de regie.

Pentru selecţia finală au fost alese  trei propuneri  dar la deschiderea plicurilor unul dintre tinerii regizori a fost respins deoarece nu întrunea condiţiile de participare.

Câştigătorul primei ediţii a  concursului debut în regie demarat de teatrul ieşean este Monica Olivia Grecea cu textul Şi acum de Sabine  Herbeke.

Regizorul Radu Afrim s-a implicat decizional  în evaluarea proiectelor.

Monica Olivia Grecea s-a născut la Cluj şi a studiat Litere şi Teatru( Teatrologie şi Regie) la Cluj, Dortmund, Germania( în cadrul unei burse Leonardo la  Compania artscenico) şi Paris, Franţa( în cadrul unui Master de studii Teatrale la Universite Paris 3- Sorbonne Nouvelle). Din 2011 este regizor de teatru freelancer. Este interesată de dramaturgia extrem contemporană, de procesul de lucru colaborativ şi de hibridizarea imagine- sunet în spectacolul de teatru.

 

Proiectul câştigător va intra în lucru la sfârşitul acestei stagiuni.

După succesul înregistrat la prima ediţie , Teatrul Naţional Iaşi pregăteşte curând lansarea celei de-a doua ediţii a concursului Debut în regie.

 

Comunicat de presă 16 ianuarie 2014

Departamentul PR Teatrul Național Iași