Revistă de cultură teatrală
editată de Fundația Culturală "Camil Petrescu"

A apărut numărul 4-5-6 (aprilie-mai-iunie) al revistei „Teatrul azi”!

348 de pagini care vă vor stârni și în vacanță apetitul pentru teatru, în așteptarea marilor evenimente ale stagiunii 2015-2016. Numărul poate fi comandat on-line sau poate fi cumpărat de la sediul UNITER și de la Teatrul „Bulandra”.

mai multe detalii

Arhiva Teatrul azi

Fringe-ul a fost întotdeauna anarhic şi niciodată „maniabil”, un interviu cu Tomek Borkowy, director artistic Universal Arts, despre Edinburgh Festival Fringe 2009

Fringe-ul a fost întotdeauna anarhic şi niciodată „maniabil”, un interviu cu Tomek Borkowy, director artistic Universal Arts, despre Edinburgh Festival Fringe 2009

Acum, când Edinburgh Festival Fringe s-a încheiat, tonul îngrijorat-pesimist din presa ultimelor luni s-a înviorat brusc: după dezastrul de anul trecut (când câţiva manageri au cochetat chiar cu ideea de a scoate Fringe-ul la licitaţie pe eBay), peste 1.85 milioane de bilete au fost vândute, cu 9% mai mult faţă de recordul precedent (din 2007). Acest succes de box office e pus, în mod paradoxal, pe seama recesiunii economice: mai mulţi britanici au fost nevoiţi să-şi petreacă vacanţa acasă, mai mulţi oameni au ales să evadeze ieftin din cotidian (numeroase spectacole fiind extrem de accesibile la preţul de 5 lire sterline). În ciuda încrederii recâştigate, Fringe-ul mai are însă multe probleme de rezolvat: el trebuie să facă faţă nu doar taxelor tot mai mari impuse de Consiliul Municipal din Edinburgh şi criticilor celor care nu-i înţeleg prea bine menirea, dar şi nevoii de modernizare a structurii sale administrative (atâta câtă e) pe care o resimt actorii săi principali: artişti, promoteri, manageri, agenţi şi producători.

Născut în Polonia, la Varşovia, dar cu studii de teatru făcute la Cracovia, Tomek Borkowy are 35 de ani de experienţă pe scenă, în film şi televiziune, ca actor, producător, agent şi profesor de actorie. În 1978,  conducea deja un teatru de repertoriu pentru tineret în Cracovia. S-a îndrăgostit de Edinburgh Fringe în 1983. Pe atunci lucra pentru Artaud Company şi a prezentat în Festival un spectacol care l-a făcut să piardă o grămadă de bani, deşi a avut şi cronici bune. Ulterior, a înfiinţat împreună cu foştii săi studenţi Ab Ovo Theatre Company. A descoperit şi administrat spaţii de spectacol, a produs, găzduit şi promovat numeroşi artişti, în special din zona est-europeană. Universal Arts, pe care o conduce din 1998 împreună cu soţia sa, Laura Mackenzie Stuart, a prezentat publicului şi programatorilor de festivaluri internaţionale sute de creatori din peste 40 de ţări. Calitatea produselor artistice pe care le girează a fost recunoscută printr-un Herald Angel Award. În 2009, trei importante săli din Fringe s-au aflat în „custodia” lui Tomek Borkowy, acestea fiind şi printre cele mai căutate de public: New Town Theatre ( „probabil cel mai frumos festival venue din oraş”, dupa cum îi place să spună), Universal Arts at St. Georges West şi Edinburgh International Conference Centre.  

Văzând străzile înţesate de turişti şi cozile interminabile din faţa caselor de bilete, oricine ar fi avut senzaţia că Festivalul îşi trăieşte zilele de glorie. E surprinzător să auzi atâtea voci anunţând un colaps financiar, dezastrul economic. Criza din Fringe are cauze locale sau e tot o consecinţă a celei globale?

 

Festivalul de la Edinburgh este unic şi nu poate fi comparat prea uşor cu niciun alt festival similar din lume. Unicitatea lui se datorează longevităţii şi dezvoltării lui în toţi aceşti 63 de ani. Trebuie să înţelegi structura Festivalului ca să poţi avea adevărata imagine a „zilelor lui de glorie”.

Fringe-ul edinburghez nu este o singură entitate (un singur festival), ci o sumă de festivaluri create de diferitele asociaţii de manageri şi venue producers*, care îşi desfăşoară activitatea în mod absolut independent. Există două categorii principale de resurse care creează, practic, ceea ce numim Fringe: structurile (cu spaţiile aferente lor) organizate după criterii comerciale şi având un repertoriu de aceeaşi factură, şi cele administrate de comunitate sau de studenţi. Niciuna dintre acestea nu primeşte subvenţii guvernamentale şi fiecare încearcă să-şi acopere costurile şi să obţină profit pentru propria organizaţie. Mai mult, cele din prima categorie închiriază spaţii şi vin cu întreaga infrastructură operaţională şi personalul necesare pentru a le amenaja şi a le face să funcţioneze ca teatre. Am putea vorbi de încă două categorii de venues: unele administrate profesional şi altele, parţial sau de principiu administrate de voluntari (care nu sunt plătiţi, aşadar, pentru munca lor).

Singurele entităţi administrate strict profesional sunt Assembly Theatre şi Universal Arts. Apropiate de acestea, dar folosind şi câţiva voluntari pe lângă personalul angajat, sunt Pleasance, Underbelly şi Gilded Balloon. Mai departe, putem vorbi despre C Venues, Sweet şi Zoo, care au câţiva angajaţi profesionişti. Aceste opt organizaţii asigură 80% din Edinburgh Festival Fringe şi vând împreună în jur de 85% din numărul total al biletelor.

Punctele comune împărtăşite de toate aceste organizaţii care administrează săli de spectacol şi participă în Fringe sunt datele la care operează, includerea lor în programul unic, tipărit de Festival Fringe Society, şi casa centrală de bilete a Societăţii Fringe. De aceea, poate, în mod frecvent, Edinburgh Fringe Society, care e doar o organizaţie prestatoare de servicii, e confundată cu Festivalul însuşi.

„Zilele de glorie” ale Fringe-ului (i.e. ediţia din 2009) au fost create de căderea economiei globale. Ca şi în alte perioade de dificultăţi economice, entertainment-ul s-a dovedit a fi una dintre puţinele industrii înfloritoate, pentru că cei mai mulţi oameni îşi doresc să evadeze din realitatea vieţii de zi cu zi. E motivul pentru care repertoriul general programat anul acesta în majoritatea sălilor din Fringe a fost dominat de comedii şi alte producţii de divertisment. Dar festivalul a avut un an grozav şi datorită ratei de schimb extrem de avantajoase dintre lira sterlină şi alte valute, în special pentru turiştii venind din ţări ce folosesc moneda Euro sau dolarul. În plus, participarea publicului din ţară a fost mai mare, în paralel cu creşterea numărului de oaspeţi în Scoţia.

Având în vedere structura lui complet deschisă şi creşterea constantă a costurilor ce ţin de participare şi crearea de noi venues, abia în următorii doi sau trei ani ne vom da seama cum va arăta Festivalul.

 

Împărtăşiţi îngrijorarea, exprimată şi în articole de presă, a dlui Michael Russell, Ministrul scoţian al Culturii? A devenit Fringe-ul „prea mare”, „prea greu de administrat” ori „prea comercial”? Care sunt principalele pericole care îl ameninţă, după părerea dvs? Dar principalele speranţe pe care vi le dă?

 

Din cauza structurii sale independente, Fringe-ul a fost întodeauna anarhic şi niciodată „maniabil”. E într-adevăr prea mare şi prea comercial (după gustul meu), dar acesta este rezultatul inevitabil al forţelor pieţii specifice societăţii în care trăim. Consumerismul predomină în secolul 21, iar arta nesubvenţionată i se conformează. Ca întotdeauna în istorie (cu excepţia perioadei comuniste, când arta era preţuită deopotrivă de dragul ei şi al propagandei), artiştii trebuie să vândă ori să moară de foame. Nu cred că e niciun pericol pentru Edinburgh Fringe ca entitate, deoarece el va continua să existe într-o formă sau alta. Întrebarea e în ce formă şi în ce structură? Eu unul cred că va fi complet comercial, condus de două sau trei dintre asociaţiile de Venue Producers orientate spre zona comercialului, şi cu un mic număr de mini-venues administrate de amatori şi studenţi. Cu toate astea, sper că, datorită rolului pe care Festival Fringe îl deţine la nivel internaţional – ca cel mai bun, mai mare şi mai important târg al artelor spectacolului –, ne vom păstra măcar nivelul competitiv, prezentând pieţelor artistice cele mai însemnate producţii din întreaga lume. Şi mai sper că artele spectacolului din România vor avea o participare semnificativă în cadrul lui.

 

Aţi adresat o scrisoare deschisă, lungă şi punctuală, conducerii organizaţiei care îi reprezintă şi deserveşte pe cei ce investesc în Fringe (companii participante, producători şi public), Edinburgh Festival Fringe Society (http://entertainment.stv.tv/music/100386-an-open-letter-to-the-board-of-directors-of-the-edinburgh-festival-fringe-society). Urma să aibă loc şi o dezbatere. Care sunt concluziile ei? Cum va arăta următoarea ediţie?

În interiorul acestei Fringe Society, care a rămas neschimbată de 50 de ani, există puternice forţe politice. Sunt câţiva membri ai Comitetului director care s-au lipit pur şi simplu de funcţiile lor, din motive greu de înţeles, şi care nu doresc nicio schimbare. Va mai trece o vreme până vom face modificări şi vom demonta nişte structuri învechite şi putrede. Procesul a început deja şi cred că scrisoarea mea a contribuit în mare măsură la demararea acestor schimbări. Mi-e imposibil să prezic viitorul Fringe-ului, după cum nimeni nu poate prezice modul în care se va dezvolta piaţa artelor spectacolului. Dar cred că, odată cu diminuarea dezacordurilor dintre ţări, artele spectacolului vor avea şi ele un viitor comun.   

 

Keith Bruce scria de curând în The Herald: „Calitatea Festivalului Internaţional şi amploarea Fringe-ului funcţionează perfect împreună”. Sunteţi de acord cu aceşti termeni? Este Festivalul Fringe doar o chestiune de dimensiuni ? De fapt, ce mai înseamnă astăzi„spiritul Fringe”?

 

Şi în Fringe poţi găsi calitate din plin. Universal Arts reprezintă calitatea şi de aceea am fost recompensaţi cu Herald Archangel Award pentru cel mai bun repertoriu din Fringe. Diferenţa dintre Universal Arts şi EIF stă doar în sumele de bani pompate pentru programul EIF. Daţi-mi aceiaşi bani şi o să vă aduc în Fringe producţii de aceeaşi valoare, dacă nu chiar de o calitate mai bună. În noiembrie, unul dintre proiectele noastre de top, Venezuela Viva, va fi prezentat la Teatrul de Operetă din Bucureşti, în cadrul Festivalului Internaţional al artelor spectacolului muzical. Şi-a început cariera internaţională la Edinburgh, în Fringe. Este o producţie de calitate internaţională, aş spune, concepută pentru un public cât mai larg. Multe spectacole şi-au început viaţa aici, iar acum sunt prezentate în întreaga lume. Din cauza puterii sale financiare, EIF înseamnă pentru mulţi destinaţia ideală, însă Edinburgh Festival Fringe constituie garanţia longevităţii, graţie unui program de turnee pe termen lung.

 

Care sunt artiştii şi companiile pe care sunteţi fericit şi mândru că le-aţi descoperit şi promovat la această ediţie?

 

Ar fi o listă întreagă de artişti şi companii care au ajuns departe după ce şi-au făcut debutul în teatrele noastre. În cei 20 de ani de când lucrez în branşă, am cunoscut companii şi artişti care au devenit faimoşi şi au recăzut apoi în uitare. Asta este natura profesiei noastre, totuşi unii dintre ei sunt încă pe piaţă şi fac turnee în întreaga lume. Dintre artiştii individuali, trebuie să-i menţionez pe: Omid Djalili, Pip Utton (amândoi din Marea Britanie), Teo Castelano (SUA) şi Peter Aterman (Canada). Dintre companii: Le Théâtre Talipot (France), Biuro Podrozy (Polonia), Venezuela Viva (Venezuela), Fiat Lux (Franţa), Badac Theatre (Marea Britanie) şi DoodRock (Corea). Anul acesta am asistat la ascensiunea a două noi nume, Cocorico din Franţa) şi Tap Kids din SUA.

 

Aţi jucat un rol important în promovarea şi recunoaşterea teatrului românesc la Edinburgh. În 2007, Revizorul de Gogol, spectacolul Teatrului de Comedie din Bucureşti, a susţinut 12 reprezentaţii la Teatrul Majestic, având sprijinul Universal Arts. Mai este teatrul din Europa Centrală şi de Est o marcă preţuită pe piaţa teatrului internaţional? Are încă un potenţial demn de a fi descoperit? Ori îi lipsesc abilităţile necesare pentru a fi mai prezent pe scară internaţională?

 

Teatrul est şi central european este probabil încă cel mai bun şi mai important pentru artele spectacolului din lume. Admir de mulţi ani teatrul românesc şi sper ca autorităţile din ţara dvs să urmeze exemplul altor guverne, al celui polonez, de pildă, recunoscând că Edinburgh Fringe este cea mai bună fereastră către lume, şi asta nu doar în beneficiul artelor, ci şi pentru imaginea internaţională a ţării.  

Cel mai important lucru pentru un artist ori pentru o companie este să încerce să depăşească barierele lingvistice şi culturale. Dar nu poţi face asta decât producând spectacole special concepute pentru pieţele internaţionale. E un lucru care cere schimbări în modul de a gândi al artiştilor şi producătorilor, precum şi abilitatea de a se adapta la un nou mediu, la pieţe şi provocări noi. Cred că România are un astfel de potenţial şi cred că Universal Arts poate contribui la atingerea acestui scop, prezentând mai multe spectacole româneşti pe piaţa internaţională.  

 

Un interviu realizat de Andreea Dumitru

 Credit foto: Tomek Zieciowski

 

*După cum lesne se poate bănui şi din acest interviu, termenul venue nu are echivalent în limba română şi, implicit, nici în practica noastră teatrală. În Fringe, e folosit cu sensul de loc de desfăşurare al unui eveniment, dar şi de structură de producţie şi promovare a spectacolelor, cu alte cuvinte, de nucleu instituţional. Există, aşadar, şi venues care beneficiază de mai multe scene, săli, spaţii, majoritatea în clădiri amenajate ca atare doar pe durata Festivalului. (A.D.)

Foto outdoor Edinburgh: Andreea Dumitru

Galerie foto