Revistă de cultură teatrală
editată de Fundația Culturală "Camil Petrescu"

A apărut numărul 4-5-6 (aprilie-mai-iunie) al revistei „Teatrul azi”!

348 de pagini care vă vor stârni și în vacanță apetitul pentru teatru, în așteptarea marilor evenimente ale stagiunii 2015-2016. Numărul poate fi comandat on-line sau poate fi cumpărat de la sediul UNITER și de la Teatrul „Bulandra”.

mai multe detalii

Arhiva Teatrul azi

Aniversare la UNTEATRU. Oana Medrea despre "Crime" al companiei BÉZNĂ Theatre din Londra, "un spectacol care crestează adânc în conştiinţe"

Aniversare la UNTEATRU. Oana Medrea despre "Crime" al companiei BÉZNĂ Theatre din Londra, "un spectacol care crestează adânc în conştiinţe"

UNTEATRU, spaţiul teatral care respiră independent de anotimp sau concedii, locul unde stagiunea nu se încheie niciodată în mod oficial, a împlinit de curând patru ani de existenţă. Cu acest prilej, a organizat în perioada 25 iulie – 3 august – absolut independent de dogoarea lui Cuptor – „Zilele Teatrului UNTEATRU“, un maraton care a inclus spectacole montate aici din 2011 până azi, concerte speciale, dar şi un spectacol invitat din Marea Britanie. A fost un adevărat festin pentru obişnuiţii casei din strada Ilfov nr. 1, dar şi pentru cei care i-au trecut pragul pentru prima dată.

O noutate în istoricul maratonului „unteatral“ a fost prezenţa unui spectacol-manifest, Crime, regizat de Nico Vaccari și prezentat de compania BÉZNĂ Theatre din Londra. Pentru șase seri consecutive, între 29 iulie şi 3 august, scena Unteatru a devenit recipient pentru esenţa de teatru politic – în sensul sau în nenumăratele sensuri în care putem să admitem că există o politică a comiterii crimei.

Trupa BÉZNĂ Theatre pare să funcţioneze (şi o face cu toate reglajele bine articulate), într-un anumit sens, după principiile acelui teatru-flagel pentru care Antonin Artaud militase până la delir acum aproximativ şapte decenii – acel teatru care trebuie să mistuie asemeni ciumei, purificat de clişee şi purificând, la rândul său, umanitatea de zgura ipocriziei. Însă numai până la un punct, pentru că spectacolul Crime este, înainte de orice, o replică acut contemporană, voit eliptică, a romanului lui Dostoievski „Crimă şi pedeapsă“. Din Rusia miezului de secol XIX, când Pedeapsa era complementul necesar al Crimei, şi până în Rusia anilor ʼ90, unde dramaturgii Nico Vaccari şi Sînziana Koenig au transpus acţiunea, instanţa justiţiară supremă a dispărut, iar Pedeapsa este transferată în conştiinţele noastre, ale celor care privim, martori-voyeuri, ca la televizor, astfel de scene atroce între victime şi călăi (când fapte identice se întâmplă în lume, chiar în acel moment). Alte măşti, aceeaşi piesă: Studentul se umileşte încercând să obţină de la Cămătăreasă bani de supravieţuire pe un vechi ceas de argint, Tatăl rămâne şomer şi, pentru că nu poate restitui banii împrumutaţi de la creditori, trebuie să suporte ca Mama să fie violată sub ochii Copilului; Tatăl se sinucide, Mama devine alcoolică şi îşi anesteziază Copilul cu vodcă pe drumul către prostituţia infantilă, vânzându-l pentru o porţie de mâncare. Lanţul trofic funcţionează cu o precizie năucitoare.

Un spectacol care crestează adânc în conştiinţe prin intermediul unei teatralităţi care acţionează eficient pe toate palierele: este tranşantă prin minimalismul mijloacelor de expresie; este convingătoare graţie performanţei celor patru actori (Oliver Longstaff – Milton Friedman/Mama Singură, Angel Lopez-Silva – Copilul/Bătrâna Mamă, Theo St. Claire – Consumatorul/Cămătăreasa/Șomerul şi Matthew Wernham – Studentul) care joacă toate rolurile; este claustrantă, prin adecvarea fără cusur a designului imaginat de scenograful Robin Soutar la spațiul foarte restrâns de la Unteatru, şi răvăşitoare, pentru că instituie, încă de la primul contact vizual cu spaţiul Crimei, un fel de triunghi al culpei pe care noi – cei care am venit să vedem Crime crezându-ne nişte simpli spectatori – îl completăm, în mod paradoxal, prin însăşi prezenţa noastră în acelaşi spaţiu (ficţional?) în care se află exploatatorii şi exploataţii fără voie. Iar acest detaliu subtil este sesizabil datorită discursului bine articulat dramaturgic şi regizoral, atât la nivelul mesajului, cît şi la nivelul mijloacelor de expresie, şi transpus cu acurateţe în partiturile pe care le construiesc cei patru actori.

Comentariile muzicale, extrase din recuzita clasicilor, amintesc de song-urile specifice teatrului brechtian; Oliver Longstaff, costumat în Mamă, interpretează „Feeling Good“ a Ninei Simone, Mathew Wernham, în rolul Studentului, fredonează „Everybody knows“ a lui Leonard Cohen, și publicul cântă cu el, iar Angel Perez-Silva cântă copleşitor „Rape Me“ a trupei Nirvana, la câteva minute după ce s-a consumat scena, de o teatralitate extremă, a violului dintre Copil şi Client. 

Crime nu este un spectacol confortabil şi cu atât mai puţin reconfortant, pentru că – brechtian ca atitudine – nu urmăreşte să-i purifice pe cei care asistă la desfăşurarea sa, ci să-i facă să iasă pentru o oră din coconul protector al inerţiei şi să vadă că noţiunea de „distopie“ s-a demitizat de mult, pentru că a devenit de mult timp realitate.

La intrarea în sală suntem informaţi cu majuscule negre înscrise pe folia mare din plastic, cu rol de cortină, că: „În seara asta se va comite o crimă”. Depindea de noi dacă luam sau nu în serios acest avertisment „butaforic“. Cert este că cei patru actori din Crime au dovedit că şi l-au asumat pînă în ultimul moment, prin refuzul lor de a ieşi să mulţumească pentru aplauze la finalul spectacolului.


BÉZNĂ Theatre, Londra – Crime (un răspuns la „Crimă și pedeapsă” de F. M. Dostoievski). Echipa: Nico Vaccari (scriitor/regizor), Sînziana Koenig (dramaturg/producător), Robin Soutar (scenograf/costume), Alex Hopkins (design lumini),  Oliver Longstaff, Angel Lopez-Silva, Theo St. Claire, Mathew Wernham. Data reprezentației: 31 iulie 2014.

 

Teatrul azi, august 2014