Revistă de cultură teatrală
editată de Fundația Culturală "Camil Petrescu"

A apărut numărul 4-5-6 (aprilie-mai-iunie) al revistei „Teatrul azi”!

348 de pagini care vă vor stârni și în vacanță apetitul pentru teatru, în așteptarea marilor evenimente ale stagiunii 2015-2016. Numărul poate fi comandat on-line sau poate fi cumpărat de la sediul UNITER și de la Teatrul „Bulandra”.

mai multe detalii

Arhiva Teatrul azi

„Elogiul tenacităţii – Elgin and Winter Garden Theatre la 100 de ani” de Adina Bardaș (Corespondență din Canada)

„Elogiul tenacităţii – Elgin and Winter Garden Theatre la 100 de ani” de Adina Bardaș (Corespondență din Canada)

Mărturisesc că am trecut deseori prin faţa Teatrului Elgin fără să îl remarc. Faţada lui e îngustă; în doar zece paşi deja ai trecut de ea; vitraliile minunate de la intrare sunt eclipsate de vitrinele luxuriante ale magazinelor din jur; afişele pălesc când neoanele din preajmă anunţă ultimele ieftiniri. Şi totuşi, această clădire merită o privire ceva mai atentă, admiraţia celor care desluşesc tâlcurile fascinantei sale istorii, aşteptând cu răbdare să fie redescoperită, şi un elogiu adus tenacităţii sale, graţie căreia a străbătut un secol, memorabil deopotrivă prin triumfuri şi compromisuri.

Pentru o metropolă relativ tânără – Toronto a sărbătorit 180 de ani în martie 2014 –, râvnind mereu la superlative care implică transformări şi renunţări la ceea ce nu mai e practic sau de actualitate, aniversarea a 100 de ani de existenţă a unui teatru este un eveniment inedit. Elgin and Winter Garden Theatre, cunoscut la început ca Loew’s Yonge Street Theatre, vedeta lanţului de teatre de vodevil Loew, a fost construit de Marcus Loew, magnatul american care a fondat celebrele studiouri de film Metro-Goldwyn-Mayer (MGM), şi proiectat de arhitectul Thomas Lamb.

Inaugurarea sălii principale – un spaţiu clasic, în stilul Renaşterii franceze – a avut loc în decembrie 1913, iar cea de la etaj – Winter Garden, cu sala sa exuberantă şi degajată de formalism, înveşmântată nonşalant într-un rămuriş aranjat cu migală, atârnând din tavan şi iluminat de peste 200 de felinare multicolore – s-a petrecut pe 16 februarie 1914. Cum teatrele sunt vulnerabile în vremuri de tranziţie, în 1928 Winter Garden se închide: vodevilul cunoaşte un declin în popularitate, în timp ce filmul vorbit captează din ce în ce mai mult imaginaţia şi buzunarele publicului. Doi ani mai târziu, sala maiestuosului Elgin Theatre se transformă în cinematograf. O clădire minunată, fastuoasă, o „grande dame“ cu atrăgătoare voluptăţi arhitecturale se abandonează unei arte mai tinere şi îşi închide porţile pentru teatru timp mai bine de cinci decenii. Abia în 1981 clădirea, un complex arhitectural eclectic, care a pendulat decenii de-a rândul între menirea lui clasică, subliniată de linii somptuoase, şi revalorificarea lui ca gazdă de prea frivole filme de bulevard, este achiziţionată de Ontario Heritage Trust, pentru a fi transformată într-un complex artistic polivalent. Urmează restaurări parţiale, care permit producţii memorabile (cum ar fi Cats, în 1985), până la marea reinaugurare, care celebrează restaurarea completă a Teatrului, în decembrie 1989.

Pentru a contribui la menţinerea acestei clădiri costisitoare, Teatrul organizează săptămânal tururi ale celor două săli, arătând timp de o oră şi jumătate cât de vii şi cuceritoare sunt strălucirile trecutului. Este o modalitate ingenioasă de promovare: publicul se reînnoieşte, bucuros să revină pentru spectacole, într-un loc pe care învaţă să-l cunoască prin istoriile punctate de anecdote, de ilustrări amuzante ale moravurilor, de poveşti palpitante cu celebrităţi, ventriloci, clarvăzători şi apariţii supranaturale puse uneori pe şotii. Participanţii se abandonează tentaţiilor acestor coridoare ale memoriei, pentru a experimenta gustul descoperirii, al uimirii şi al încântărilor, care în cele din urmă se distilează în respectul pentru o instituţie culturală care a reuşit, printr-o şansă formidabilă, să supravieţuiască schimbărilor în gustul publicului şi cupidităţii celor ce ar fi vrut să-l dărâme, pentru a obţine un profit mai substanţial prin folosirea unui teren aflat pe cea mai prestigioasă arteră canadiană.

L-am revizitat la o zi după celebrarea celor 100 de ani, împreună cu alţi peste 70 de participanţi, în marea majoritate tineri. Câteva familii de români se aflau de asemenea în audienţă. Până la începerea turului, am avut răgazul să admirăm cabina casei de bilete din exteriorul Teatrului, cu vitralii fluide, alunecând parcă de pe acoperişul ca o umbrelă străvezie şi holul în tonuri stins aurii, împodobit de coloane corintice şi oglinzi fumurii, discret atinse de patina timpului. Plăcuţele cu numele lui Shakespeare, Schiller, Wagner, Ibsen, Beethoven marchează apăsat intrarea într-un templu al artelor. Peretele opus, contrapunând într-o ordine la fel de aleatoare Tragedia, Vodevilul, Opera, Comedia sau Dansul, invocă încă influenţa binefăcătoare a muzelor, care a făcut ca aceste genuri să fi fost bine reprezentate de-a lungul anilor.

Lista celor care au apărut pe scenele Teatrului e de o diversitate năucitoare – altă mărturie a strictei subordonări faţă de gustul etern schimbător al publicului (un compromis care, e de sperat, va garanta parcursul lin al următoarei sute de ani). Prin mulţimea de musicaluri şi spectacole care stârnesc râsul facil şi-au croit totuşi drum Mihail Barâşnikov (The White Oak Dance Project), Kenneth Brannagh (în rolul Regelui Lear) şi Christopher Plummer (în Barrymore, rol pentru care a câştigat în 1997 Premiul „Tony“ pentru cea mai bună interpretare într-un rol masculin). De la producţii ale Teatrului „Salzburg Marionette“ – o altă venerabilă instituţie culturală, înfiinţată în 1913, unul dintre cele mai vechi teatre de marionete din lume – până la emblematice repere ale stagiunilor recente, ca The Giacomo Variations (cu John Malkovich în rolul lui Casanova), Elgin and Winter Garden Theatre îşi continuă cu aplomb cursa pentru a câştiga favorurile unui public cât mai larg.

Longevitatea îşi are secretele ei, şi în cazul acesta decenii de înţelepciune acumulată au arătat că o altă cheie a supravieţuirii este diversificarea ofertei. Pe scena Teatrului au apărut pentru conferinţe, prezentări şi interviuri personalităţi ca Frank Gehry, Gore Vidal, Leonard Cohen, J. K. Rowling şi Barbara Walters. Elgin and Winter Garden Theatre este unul dintre locurile de vază alese pentru proiecţiile din cadrul Festivalul Internaţional de Film din Toronto (TIFF). Aici se decernează premii (pentru hochei, pentru birocraţii merituoşi care au contribuit în mod remarcabil la evoluţia oraşului şi, oarecum în cele din urmă, pentru dans, teatru sau literatură), se organizează seri de binefacere, festivaluri şi proiecţii de film, se desfăşoară spectacole de jazz, rock şi fado, gale „Miss Univers“ şi alte evenimente mondene, iar stagiunile de operă, balet şi dans fac ca Elgin and Winter Garden Theatre să fie mereu în prim-planul actualităţii culturale. Tot aici s-au turnat scene din Chicago (cu Renée Zellweger şi Catherine Zeta-Jones) şi Amelia (în care Hilary Swank interpretează rolul legendarei Amelia Earhart).

Două săli cu personalităţi diferite – Elgin Theatre, cu distincţia sa de modă veche, şi Winter Garden, cu un zvâcnet de excentricitate – îşi trăiesc o a doua tinereţe, nu mai puţin zbuciumată, deşi mult mai previzibilă şi mai aproape de esenţele artei decât prima. Împreună cu multele generaţii de spectatori cărora le-a îmbogăţit existenţa, Teatrul care tocmai şi-a sărbătorit 100 de ani de bucurii şi abandonuri, de rătăciri şi regăsiri este gata să se relanseze, cu aceeaşi inconştienţă încrezătoare, în aventurile unor sfârşituri de eră şi ale inepuizabilelor începuturi.

 

Foto: Peter Lusztyk