Revistă de cultură teatrală
editată de Fundația Culturală "Camil Petrescu"

A apărut numărul 4-5-6 (aprilie-mai-iunie) al revistei „Teatrul azi”!

348 de pagini care vă vor stârni și în vacanță apetitul pentru teatru, în așteptarea marilor evenimente ale stagiunii 2015-2016. Numărul poate fi comandat on-line sau poate fi cumpărat de la sediul UNITER și de la Teatrul „Bulandra”.

mai multe detalii

Arhiva Teatrul azi

Un pas spre... fericire! de Mihai Lungeanu (evocare Leopoldina Bălănuţă)

[...]

Pentru că nemiloasa convenţie a timpului înghite odată cu memoria trecutului şi valorile necesare prezentului, îmi îngădui să propun cititorului acestor rânduri un fragment de „gândire şi simţire“ semnat de Leopoldina Bălănuţă, descoperit în „călătoria“ prilejuită de cercetarea memoriei viitorului, adică arhiva internetului. Un etern prim pas pe un infinit drum al desluşirii..:
„Fericire este atunci când în adâncul sufletului tău, în adâncul fiinţei tale, găseşti forţa de a evita nefericirea. Pentru că nefericire este: să munceşti fără să iubeşti ­obiectul muncii tale, să nu găseşti în jurul tău prieteni care să aibă acelaşi ideal de umanitate, să pleci la drum cu semeni care la prima cotitură a drumului abandonează scopul căii alese; nefericire este să spui ceea ce nu crezi dar şi mai mare nefericire este să nu spui ceea ce crezi; nefericire este să izbuteşti să adormi noaptea înainte de a te gândi măcar la una dintre problemele care frământă lumea şi timpul tău, nefericire este să poţi adormi noaptea înainte de a-ţi judeca faptele de peste zi; nefericire este să nu ai copii, nefericire este să nu poţi dărui roadele muncii tale, nefericire este să nu îţi iubeşti părinţii şi să nu-i însoţeşti cu recunoştinţă până la capătul drumului întru demnitatea speciei umane; nefericire este să-i uiţi pe cei care te-au învăţat şi care au adăugat fiinţei tale comori nepreţuite, nefericire este să nu trudeşti întru desăvârşire, nefericire este să nu ştii să duci pe umeri povara cea mai grea: succesul; nefericire este să agoniseşti mai mult decât îţi este cu trebuinţă, nefericire este să uiţi de unde ai plecat, nefericire este să uiţi spre ce ai plecat, nefericire este să-ţi vezi numele dispărut înainte de dispariţia trupului, nefericire este să simţi puterea devastatoare a singurătăţii; nefericire este să nu preţuieşti truda altora, nefericire este să nu ai nevoie de artă, şi cea mai mare nefericire este să nu ai nevoie de cultură; şi câte nefericiri mai sunt posibile pe pământ! Dar până la urmă, eu cred că nefericirea este o vină. Şi dacă în tine găseşti puterea morală de a-ţi asuma vinovăţia, eu cred că deja ai făcut un pas pe calea anevoioasă, dar sublimă de a atinge măcar o treaptă a fericirii. Căci fericirea, până la urmă, este un ideal posibil de atins, fiind, după părerea mea, o formă a demnităţii umane. Căci fericirea este până la urmă, după mine, lupta dreaptă şi nobilă şi grea de a evita nefericirea.“

[...]