Revistă de cultură teatrală
editată de Fundația Culturală "Camil Petrescu"

A apărut numărul 4-5-6 (aprilie-mai-iunie) al revistei „Teatrul azi”!

348 de pagini care vă vor stârni și în vacanță apetitul pentru teatru, în așteptarea marilor evenimente ale stagiunii 2015-2016. Numărul poate fi comandat on-line sau poate fi cumpărat de la sediul UNITER și de la Teatrul „Bulandra”.

mai multe detalii

Arhiva Teatrul azi

„Jurnal de campanie” de Doina Papp

Peste toate capcanele jurizării la gale, anul acesta s-au suprapus criza şi iarna grea. Şi totuşi, parcă la întrecere cu ele, împreună cu colegii mei, am bătut ţara în lung şi lat,pe sus, pe jos, cu avionul, cu căile ferate române (adică la pas!) sau în viteză,cu maşini conduse de şoferi mai mult sau mai puţin improvizaţi dar plini de solicitudine. Am făcut doar într-o zi naveta între Arad şi Timişoara, am traversat fostul judeţ Trei Scaune şi ţinutul secuiesc mai des decât credeam că o să fie cazul, pentru că, harnici pe ultima sută de metri ai anului, maghiarii scoteau premieră după premieră. Afişul capitalei rămânea de aceea mai mereu la coadă, cu spectacole a căror programare urma un calendar ciudat (e de neînţeles cum se pot juca spectacole la distanţe de peste o lună!). N-am mai putut revedea, în consecinţă, decât arareori premierele mai vechi, dar am reuşit să nu scăpăm aproape nimic din noutăţi.

Realmente impresionant în acest maraton a fost faptul că teatrele voiau să fie vizitate, să fie văzute spectacolele lor. Nu toate aveau întotdeauna ceva demn de arătat, dar vroiau să devină astfel părtaşe la confruntare. Am apreciat dorinţa lor ca pe o altă funcţie a acestor nominalizări şi premii ale Galei UNITER şi am căutat să răspundem unei nevoi de dezbatere la nivel naţional de care ar trebui să ţinem mai des cont. (Ce păcat că unii colegi de pe margine au transformat prilejul într-o cârâială neserioasă şi partizană.) Sigur că de multe ori în urma juriului poposea selecţionerul Festivalului Naţional de Teatru cu obiectivele lui ţintă. De unde şi ideea că poate, probabil, pe viitor cei în drept s-ar putea gândi să comprime cele două proiecte.

 

Excelenţă fără excelenţi

 

Cum pentru un clasament de tipul „cel mai…“, orice jurat caută excelenţa, nu s-ar putea spune că pentru cei cu această misiune la nivelul anului 2009 sarcina a fost uşoară. E adevărat, există în unele locuri din ţară un nivel profesionist onorabil, dar de puţine ori te întâlneşti cu evenimentul, înţelegând prin asta spectacolul deosebit, inovator, unic, memorabil. Nu am avut şansa să aflăm ceva care să se detaşeze net şi să se impună meritând magna cum laude, precum cu doi ani în urmă Unchiul Vania al lui Andrei Şerban de pildă, dar am descoperit câteva spectacole bune şi foarte bune, chiar excelente. Cumva pe aproape de acest calificativ ar putea fi plasat spectacolul Teatrului Maghiar din Timişoara, Rosencrantz şi Guildenstern sunt morţi de Tom Stoppard, în regia lui Victor Ioan Frunză şi scenografia Adrianei Grand. Un text complicat dar ofertant prin temă şi structură, o stare de creativitate optimă a trupei şi, evident, o conjunctură favorabilă, iată posibilele secrete ale reuşitei. Şi, evident, momentul de inspiraţie al directorului de scenă, care şi-a alcătuit echipa urmărind şi un remember personal. Cum se ştie, piesa lui Stoppard repune în discuţie temele din Hamlet din perspectiva celor doi prieteni trădători, deveniţi spioni în mâna regelui care vrea moartea prinţului Danemarcei. Şi tot după cum ştiu unii dintre noi, Frunză a realizat la acelaşi teatru nu de mult un Hamlet „legendar“ pe care-l citează acum copios. Are la îndemână doi actori performanţi, Balasz Attila şi Katona László (împrumutat de la un cunoscut teatru budapestan), o are alături pe scenografa Adriana Grand în formă bună, imaginând un spaţiu generos în ambiguităţi şi surprize, pe Cari Tibor şi echipa lui de instrumentişti care-i interpretează live muzica şi trupa tânără de profesionşti excelenţi a Teatrului „Csiky Gergely“. Împreună au realizat o montare bogată în idei, impresionantă prin spectaculozitate, foarte actuală prin discursul despre responsabilitate şi minciună, despre manipulare şi hazard, noţiuni implicate în judecarea cazului celor doi, văzuţi aici ca doi clovni, personaje tragicomice complementare. Perspectiva morţii le dă serenitate, distanţare şi umor în judecarea faptelor. Ale lor şi ale celorlalţi, de unde şi introducerea în piesă a unor scene în prelungirea celor din Hamlet, într-un subtil joc de-a teatru-n teatru. Din păcate, accesul la acest spectacol produs într-un teatru excentric, greu deplasabil, va fi dificil. Chiar şi aşa, n-am înţeles refuzul Festivalului „Shakespeare“ de a-l include în program. Aceeaşi nedumerire în legătură cu un alt spectacol remarcabil, văzut la MStudio din Sfântu Gheorghe, pe care l-am recomandat, un Hamlet – mişcare ca o hologramă ce sondează în mod surprinzător câmpul energetic al personajelor. (…)