Revistă de cultură teatrală
editată de Fundația Culturală "Camil Petrescu"

A apărut numărul 4-5-6 (aprilie-mai-iunie) al revistei „Teatrul azi”!

348 de pagini care vă vor stârni și în vacanță apetitul pentru teatru, în așteptarea marilor evenimente ale stagiunii 2015-2016. Numărul poate fi comandat on-line sau poate fi cumpărat de la sediul UNITER și de la Teatrul „Bulandra”.

mai multe detalii

Arhiva Teatrul azi

Sorin Leoveanu: „Bocsárdi mi-a dat o libertate pe care o recunoşteam şi în el“. A consemnat Liana Ornea

Sorin Leoveanu: „Bocsárdi mi-a dat o libertate pe care o recunoşteam şi în el“. A consemnat Liana Ornea

[...]

Liana Ornea: Cum e să fii Claudius?
Sorin Leoveanu: Nu ştiu. Nici acum nu-mi dau deama.
L.O.: Crezi că monologul cu încercarea de rugăciune salvează personajul?
S.L.: Nu, nu cred. Cred că îl descoperă.
L.O.: Noi ştim de la început că el este personajul negativ. Tu zici că nu are nimic „bun“ în el?
S.L.: Partea lui „bună“ apare tocmai când noi credem despre el că e rău. În monolog apare conştiinţa lui faţă în faţă cu sinele. Deşi încearcă să se roage, să se salveze, totuşi eu cred că în interiorul lui el are dreptate să se certe cu propria neputinţă şi cu cerul. Eu cred că el are dreptate când spune că rugăciunile nu sunt ascultate. Se întreabă „la ce e bună îndurarea“, adică, dacă tot simţi apăsarea, vinovăţia, mustrarea conştiinţei, trebuie să le simţi o mie de ani, pentru ca să ţi se arate dacă a meritat sau nu să te rogi o mie de ani ca să fii mântuit!?
L.O.: Aşadar, nu prea crede în mântuire.
S.L.: Nu prea. Şi cred că el, ca individ, cu „CV“-ul lui, are dreptul ăsta.
L.O.: Are, deci, o clipă de sinceritate.
S.L.: Da, dar e o sinceritate „violenta“. El îi cere socoteală Dumnezeirii. Sigur, nu în urma unei crime ar trebui să o ceară. Dar, probabil că minunile (convertirile, revelaţiile) se întâmplă în momente-limită (ca acestea): după ce comiţi o crimă, stai cu tine însuţi şi eşti pus faţă în faţă cu Dumnezeu. Claudius regretă sincer că şi-a omorât fratele, nu că a înlăturat o persoană. Asta e problema lui: ce persoană a omorât. E obsedat de sângele de frate, mai mult decât de crimă. Te-ai aştepta ca, în această situaţie, omul să fie cu capul plecat şi cu sufletul smerit. Dar Claudius se revoltă în faţa dumnezeirii, împotriva ordinii din ceruri. Şi e cât se poate de sincer. Aşa se vede un caracter puternic – nu vorbesc acum de culoarea lui: gri sau negru sau alb. Mi se pare frumos că el poate să-i urle lui Dumnezeu gândurile lui cele mai sincere, în situaţia în care ştie că a greşit. În mod normal ai fi strivit. De asta îmi place: pentru că e sincer cu el însuşi şi merge chiar mai departe.

[...]