Revistă de cultură teatrală
editată de Fundația Culturală "Camil Petrescu"

A apărut numărul 4-5-6 (aprilie-mai-iunie) al revistei „Teatrul azi”!

348 de pagini care vă vor stârni și în vacanță apetitul pentru teatru, în așteptarea marilor evenimente ale stagiunii 2015-2016. Numărul poate fi comandat on-line sau poate fi cumpărat de la sediul UNITER și de la Teatrul „Bulandra”.

mai multe detalii

Arhiva Teatrul azi

Mimi Brănescu: „Când scriu, interpretez ceea ce scriu“, interviu de Marinela Ţepuş

S-a născut pe 31 martie 1974, la Lehliu, judeţul Călăraşi. A absolvit Universitatea de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale“ – Bucureşti, Facultatea de Teatru, specializarea Actorie, în anul 2000. A început, promiţător, cariera de actor, jucând în Trilogia belgrădeană de Biljana Srbljanović, regia: Theodor Cristian Popescu, Îmblânzirea scorpiei de Shakespeare, regia Mihai Măniuţiu (Teatrul „Bulandra“) şi în filme precum: Nouă săptămâni şi jumătate, regia Sokol Keray, Filantropica, regia Nae Caranfil, Diabolic, regia Sokol Keray, Promo, regia Andrei Enache, Adevărul, regia Camelia Efrimov. Pentru că nu a fost distribuit pe cât şi-ar fi dorit, s-a apucat de scris. S-a dovedit a avea şi talent, şi noroc. Textele sale se joacă frecvent şi mai totdeauna cu succes în mai multe teatre din ţară şi în Bucureşti. Teatrul Act îi joacă, în acest moment, trei piese: Acasă la tata, Dumnezeu de a doua zi, Flori, fete, filme sau băieţi.

 

Marinela Ţepuş: Când şi ce a determinat pasul către dramaturgie? (Mai ales că aţi început cu dreptul cariera de actor...)

Mimi Brănescu: După ce am terminat facultatea a fost o perioadă în care nu prea am avut ce face şi mi-am zis: „hai să încerc şi altceva“. Şi, cu o mare doză de inconştienţă, m-am apucat de scris. Uşor, uşor, am ajuns la o piesă de teatru civilizată, Gunoierul. Acesta a fost primul meu text montat. Însă înainte de asta au mai fost două. Nu am început să scriu neapărat pentru că jucam puţin. Dar dacă aş fi jucat mai mult, aş fi amânat povestea cu scrisul sau poate că nu s-ar mai fi întâmplat niciodată, nu ştiu. Totuşi, n-am scris din frustrare. Mi-a făcut plăcere, şi-am zis că merită să încerc. Am avut răbdare. Şi m-am străduit, pe cât s-a putut,

să rămân onest în relaţie cu mine însumi. Nu mi-am imaginat că o să scriu ceva nemaiîntâlnit şi „rupător“. Nici nu mi-am propus asta. Am scris pur şi simplu ce-am vrut, când am vrut şi cum am crezut eu de cuviinţă.

M.Ţ: Vă dă dramaturgia mai multe satisfacţii decât actoria?

M.B.: Când scriu, interpretez ceea ce scriu. Asta a fost una dintre descoperirile care m-au ţinut aproape de scris. E foarte incitant să ai ocazia să joci, acasă la tine, toate personajele şi, în afară de asta, să poţi să mai adaugi replici sau să tai ce nu-ţi convine. E un lux pe care nu ţi-l permiţi ca actor. Pentru mine, cel puţin, a fost una dintre revelaţiile mari, un fel de descoperire a Americii. Obligatoriu joc toate personajele şi, la sfârşit, toţi actorii care, ipotetic, ar urma să fie distribuiţi, e musai să fie mulţumiţi. Din punctul ăsta de vedere, numai avantaje! Sigur că nu există contactul cu publicul, nu ai satisfacţia pe care o ai când eşti pe scenă, dar pentru mine e ok. Eu aş recomanda tuturor actorilor să scrie. E un exerciţiu bun.

 

[...]