Revistă de cultură teatrală
editată de Fundația Culturală "Camil Petrescu"

A apărut numărul 4-5-6 (aprilie-mai-iunie) al revistei „Teatrul azi”!

348 de pagini care vă vor stârni și în vacanță apetitul pentru teatru, în așteptarea marilor evenimente ale stagiunii 2015-2016. Numărul poate fi comandat on-line sau poate fi cumpărat de la sediul UNITER și de la Teatrul „Bulandra”.

mai multe detalii

Arhiva Teatrul azi

Justin Grad: „N-am regrete“, interviu de Raluca Tulbure

Justin Grad: „N-am regrete“, interviu de Raluca Tulbure

[...]

R.T.: Cum era Teatrul „Ţăndărică“ când teai angajat? Atmosfera, oamenii?

J.G.: Teatrul era un şantier de lucru, în plină efervescenţă, condus de Margareta Niculescu cu o mână de fier, cu o inteligenţă sclipitoare, cu o putere de muncă şi stăpânire de sine uluitoare. Nu ridica tonul niciodată, dar era, întotdeauna, categorică. Ansamblul în totalitatea lui avea un nivel cultural ridicat, se muncea cu plăcere şi abnegaţie pentru reuşita teatrului şi a valorii lui artistice. La o întâlnire cu marele actor rus Cerkasov, doamna Bulandra l‑a întrebat cum se poate realiza un spectacol de valoare şi de succes. „Text, actori şi regizori de înaltă calificare profesională“. De altfel, asta a fost şi deviza Margaretei Niculescu: solicita valori din toate domeniile de activitate. Pascal Bentoiu, Henry Mălineanu compuneau muzică specială ca pentru film. Regizori de ţinută: Marieta Sadova, Ginel Teodorescu, Radu Penciulescu, Silviu Purcărete şi alţii. Când printre actorii teatrului nu se găsea vocea corespunzătoare pentru un rol important, invita vârfuri din teatrul dramatic: Alexandru Giugaru, Ion Finteşteanu, Marcel Anghelescu, Maria Tănase, Stela Popescu etc. Şi să nu uităm de spectacolele de la 9 jumătate, seara, când teatrele stingeau lumina, la „Ţăndărică“ se aprindeau, iar intelectualitatea şi tot ce avea mai de preţ Bucureştiul îşi dădea întâlnire la acele spectacole de dans, de muzică şi poezie cu Miriam Răducanu, Gigi Căciuleanu, ca să enumăr pe doi dintre ei. Aşa a fost perioada „de aur“ a teatrului Ţăndărică, creată de inventivitatea Margaretei Niculescu.

[...]

R.T.: Cum ai caracteriza perioada de după plecarea din ţară?

J.G.: A fost o surpriză plăcută! Am fost trimis de teatru în Tahiti, la cererea directoarei Casei de cultură de pe insulă, ca să formez o echipă de păpuşari din funcţionarii instituţiei. Cu echipa astfel formată am pus în scenă spectacole de succes pe care le‑am jucat în insulele Marchize, în Bora‑Bora, culminând cu festivalul „Atlanticului de sud“ din Noua Zeelandă. Timpul a trecut minunat în acest peisaj exotic şi după patru ani am ajuns în Norvegia, cu un nou contract, jucând „Peer Gynt“ în regia Margaretei Niculescu. Am făcut turnee superbe, înconjurând Norvegia de patru ori: am admirat fiordurile, cirezile de reni pe câmpurile albe ale Laponiei, am cunoscut nopţile albe şi am ajuns în cel mai nordic punct al ţării, Kirkenes, în Oceanul Îngheţat. Au mai trecut doi ani şi alţi doi la Paris, unde fosta mea directoare de scenă Rennée George Silviu încerca să facă un teatru. N‑a reuşit însă! În 1983, am avut un contract la Tel Aviv de unde nu am mai revenit decât după Revoluţie. Eu nu am plecat cu gândul să nu mă mai întorc. Chiria garsonierei mele, telefonul şi procentul de 12% din salariu au fost achitate la zi. Când prietenii mei mi‑au spus: „Rămâi acolo unde eşti, situaţia în ţară e dezastruoasă şi n‑ai să te mai poţi acomoda după anii petrecuţi dincolo de cealaltă parte a cortinei“.

[...]

 În imagine: împreună cu Margareta Niculescu