Revistă de cultură teatrală
editată de Fundația Culturală "Camil Petrescu"

A apărut numărul 4-5-6 (aprilie-mai-iunie) al revistei „Teatrul azi”!

348 de pagini care vă vor stârni și în vacanță apetitul pentru teatru, în așteptarea marilor evenimente ale stagiunii 2015-2016. Numărul poate fi comandat on-line sau poate fi cumpărat de la sediul UNITER și de la Teatrul „Bulandra”.

mai multe detalii

Arhiva Teatrul azi

José Ramón Fernandez: „Teatrul este un loc pe măsura fiinţei umane”, interviu de Andreea Dumitru

José Ramón Fernandez: „Teatrul este un loc pe măsura fiinţei umane”, interviu de Andreea Dumitru

Între 9 şi 13 iunie, Târgul de carte Bookfest a fost „colonizat“ de literatura spaniolă, printr-un efort uriaş făcut de organizatorii români, dar şi de Ministerul Culturii şi Federaţia Editorilor din Spania, cu sprijinul Institutului Cervantes şi al Ambasadei Spaniei la Bucureşti. Romancieri, jurnalişti, dramaturgi, traducători şi promotori din Peninsula Iberică au participat la lansări şi mese rotunde desfăşurate zi de zi în Pavilionul 13 de la Complexul Romexpo, aproape de impresionantul stand al ţării-invitată de onoare: Spania. Teatrul a fost reprezentat de dramaturgii Angélica Liddell şi José Ramón Fernández, şi asta, în mare măsură, graţie prezenţei lor în antologia Teatru spaniol contemporan 2, îngrijită de Ioana Anghel şi publicată la începutul lui 2009 de Fundaţia Culturală „Camil Petrescu”, cu sprijinul UNITER şi al Ministerului Culturii din Spania prin Direcţia Generală a Cărţii, Arhivelor şi Bibliotecilor. Îi cunoşteam deja pe ceilalţi doi autori antologaţi, Juan Mayorga şi Ignacio del Moral, invitaţi şi ei (inclusiv prin strădania Fundaţiei) în ultimii ani în România. Aşa încât, întâlnirea rezervată de Bookfest ni s-a părut, într-un fel, un extraordinar cadou făcut nouă şi cititorilor noştri.

Angélica Liddell, născută în 1966 la Figueres (oraşul lui Dali) şi cunoscută în România pentru piesa Soţii Palavrakis (tradusă de Alina Cantacuzino), nu este o răsfăţată a sistemului teatral spaniol, dimpotrivă, lucrează de peste 15 ani într-o poziţie excentrică, exclusiv pentru propria sa companie, Atra Bilis Teatro, pe care a înfiinţat-o şi o constituie împreună cu Gumersindo Puche. Cei doi vor prezenta în acest an, invitaţi în programul oficial al Festivalului de la Avignon, spectacolele: La casa de la fuerza şi El año de Ricardo. O performanţă care o aminteşte pe cea realizată în 2002 de un alt excentric, Rodrigo García (cu care scrisul Angelicăi împărtăşeşte destule puncte comune, de la structura monologală la temele incomode şi expresia radicală, extrem de personală.)

Lui José Ramón Fernández (născut la Madrid, în 1962) i-a fost publicată, în antologia amintită (traducerea: Ioana Anghel), piesa Pământul (La tierra), scrisă în 1997 şi nominalizată un an mai târziu pentru Premiul Tirso de Molina. Licenţiat în filologie al Universităţii Complutense din Madrid, José Ramón Fernández a cunoscut succesul încă de la primele texte care i-au fost puse în scenă. A fost director al Teatro de Rojas din Toledo, director de comunicare al Centrului Naţional al Noilor Tendinţe Scenice (1990–1994) şi al Centrului Dramatic Naţional (1995–2000).

Face parte din consiliul de redacţie al revistei Primer Acto, în care a publicat numeroase articole despre teatrul spaniol contemporan. Predă cursuri de dramaturgie şi istoria literaturii dramatice la Real Academia de las Artes Escenicas din Madrid. O parte dintre texte i-au adus premii importante: Para quemar la memoria (1993 – Premiul Calderón de la Barca), Nina (2003 – Premiul Lope de Vega), dar în creaţia sa sunt la fel de valoroase piesele scrise împreună cu autori de vârf din generaţia sa: Estación Sur (în colaborare cu Guillermo Heras, Raúl Hernández Garrido, Luis Miguel González Cruz şi Juan Mayorga, 1999); Trilogía de la juventud I: Las manos, scrisă în colaborare cu Yolanda Pallín şi Javier García Yagüe în 1999, care a obţinut trei ani mai târziu Premiul Max pentru artele scenice; Trilogía de la juventud II: Imagina (elaborată în aceeaşi formulă) l-au plasat în 2003 în poziţia de finalist al Premiului Naţional de literatură.

Dintre textele sale recente menţionăm, de asemenea, Trilogía de la juventud III: 24/7 (2002) şi Intolerancia (în colaborare cu Inmaculada Alvear, Luis Miguel González Cruz, Guillermo Heras, Raúl Hernández Garrido şi Juan Mayorga, 2003). De altfel, José Ramón Fernández se numără printre membrii fondatori ai grupului teatral El Astillero, proiect colectiv creat în 1993, care a marcat peisajul dramaturgiei spaniole actuale.

La Bucureşti, Angélica Liddell şi José Ramón Fernández au participat la o întâlnire cu studenţi şi profesori ai UNATC, iar pe 11 iunie, la Romexpo, au dezbătut împreună cu Maria Manolescu şi Peca Ştefan, în faţa unui public neobişnuit de numeros, generoasa temă: Avangardă şi tradiţie în dramaturgia contemporană. Interviul care urmează continuă, într-un fel, discuţia începută la Bookfest.

 

Andreea Dumitru: Scrieţi pentru scenă, dar, în acelaşi timp, lucraţi în instituţii/ structuri oficiale care încurajează scriitura dramatică. Cum vă explicaţi bogăţia dramaturgiei spaniole contemporane? Şi care ar fi punctele ei slabe? E într-adevăr dramaturgul o figură privilegiată în teatrul iberic de azi? Cum a evoluat situaţia sa în ultimii cinci ani?

José Ramón Fernández: Scriu pentru scenă, dar am fost şi implicat în activităţi de management cultural, lucrând pentru instituţii publice cum ar fi Primăria din Toledo, Consiliul General al oraşului Madrid şi Ministerul Culturii. Ca să clarific un aspect, aş vrea să spun că sarcinile mele pentru aceste instituţii – cu excepţia scurtei perioade în care am fost directorul Teatrului Rojas din Toledo (acum 21 de ani, în 1989) – au fost pur tehnice, nu am avut funcţii prin care să hotărăsc chestiuni importante. Munca pe care o fac în prezent, la Centrul de Documentare Teatrală, îmi permite să cunosc în mare măsură contextul general al teatrului spaniol.

Trebuie să spun că abia dacă există politici publice culturale care să stimuleze sau să protejeze scriitura contemporană. Teatrele publice nu sunt obligate prin lege să pună în scenă piese de autori contemporani – dacă unele o fac, se datorează doar implicării personale a directorilor lor şi abia dacă există câteva mici ajutoare economice la nivelul anumitor comunităţi autonome. Subvenţiile pentru punerea în scenă nu fac o diferenţă esenţială între reprezentarea unei opere de Shakespeare şi a uneia de Rodrigo García. De unde această explozie de autori? Pot vorbi despre generaţia mea: noi am putut să ne bizuim pe sprijinul câtorva instituţii – Instituto de la Juventud, Centro Nacional de Nuevas Tendencias – datorită cursurilor, publicaţiilor, premiilor, coproducţiilor etc., în anii ’80 şi la începutul anilor ’90, pe lângă faptul că apariţia marilor festivaluri internaţionale şi a stagiunilor foarte interesante ale teatrelor publice ne-a ajutat să creştem. Cam pe la mijlocul anilor ’90, multe dintre aceste aspecte au dispărut ori s-au schimbat, dar a apărut un fenomen excepţional de interesant, mai ales în Madrid şi Barcelona: sălile alternative, micile spaţii în afara pieţei, care s-au deschis pentru creaţiile acestei noi generaţii. Dacă ne gândim la coincidenţele dintre generaţii, cu toţii am fost spectatori ai unor mari montări şi aproape cu toţii am participat la atelierele de scriere dramatică din anii ’80. Ca autori, cu toţii am evoluat urmărindu-ne piesele pe scenele alternative în anii ’90. Punctele slabe coincid cu cele ale teatrului spaniol în general: politicile publice nu sunt stabile, obişnuiesc să fie mult prea legate de persoana responsabilă de acea politică la un moment dat; un aspect care mi se pare foarte îngrijorător şi care trezeşte din ce în ce mai puţin atenţia mass-media, fapt care poate să

dăuneze serios apariţiei unei noi generaţii. Şi nu, autorul nu este un privilegiat în teatrul spaniol actual. Suntem în jur de doisprezece autori care avem mult noroc, dar asta nu este nici pe departe situaţia generală. Un fapt deosebit în ultimii şase ani a fost încăpăţânarea lui Gerardo Vera de a pune în valoare generaţia de autori născuţi în anii ’60.

(…)

 

A consemnat Andreea DUMITRU

Traducerea din limba spaniolă: Iulia BUTTU

 

Secventa din spectacolul La Tierra, montare la Centrul Dramatic Naţional, Madrid

Secventa din spectacolul Nina (credit foto: Rafael Suarez)

Galerie foto