Florin Mircea: „Sunt dependent de teatru!“. A consemnat Oltiţa Cîntec
[...]
O.C.: Cum a fost prima zi de student la Actorie, ce vă amintiţi despre ea?
F.M.: Terifiantă. Eu aveam deja 31 de ani, eram mai matur decât ceilalţi şi ajunsesem student datorită voinţei mele extraordinare. Eram timorat, dar atmosfera de echipă, amicală – eram coleg cu Mihai Mălaimare, Mihai Dinvale, Despina Marcu, printre alţii –, m-a adus la o stare optimă de lucru. Trăiam un fel de adolescenţă târzie, dacă vreţi, eram avântat, nesăbuit, de multe ori, dar în actorie aşa trebuie să fii.
O.C.: Dar prima zi la Iaşi?
F.M.: Norocul meu profesional la Iaşi s-a numit Cătălina Buzoianu. Ea lucra aici când am venit şi avea un stil minunat. Nu era un regizor tiranic, te lăsa să elaborezi, dezvolta şi ea în funcţie de potenţialul tău, de ceea ce propuneai. Pentru că eu construiesc întotdeauna rolurile, asta am încercat să fac de fiecare dată: să realizez un personaj care să nu aibă nimic comun cu mine însumi. Spre deosebire de celelalte arte, unde devii creator fiind tu însuţi, în teatru eşti actor când nu mai eşti tu însuţi, când devii altcineva. Toţi actorii tind spre aşa ceva, dar nu cu toţii reuşim, din păcate, şi cei care reuşesc, reuşesc foarte rar. Şi colectivul era minunat atunci. Vă spun sincer, abia aşteptam să se încheie concediul, să revin la teatru.
[...]
- Cititi articolul complet in revista Teatrul azi, Numărul 3-4/2009
- Detalii abonamente
- Comanda Numărul 3-4/2009
- Comanda alt numar din arhiva