Revistă de cultură teatrală
editată de Fundația Culturală "Camil Petrescu"

A apărut numărul 4-5-6 (aprilie-mai-iunie) al revistei „Teatrul azi”!

348 de pagini care vă vor stârni și în vacanță apetitul pentru teatru, în așteptarea marilor evenimente ale stagiunii 2015-2016. Numărul poate fi comandat on-line sau poate fi cumpărat de la sediul UNITER și de la Teatrul „Bulandra”.

mai multe detalii

Arhiva Teatrul azi

Dan Vasile : „Cu acelaşi cuţit poţi omorî un om... sau poţi tăia anafura“, interviu realizat de Anca Bica-Bălălău

Dan Vasile : „Cu acelaşi cuţit poţi omorî un om... sau poţi tăia anafura“, interviu realizat de Anca Bica-Bălălău

[…]

A.B.‑B.: Care este spectacolul careţi produce cele mai mari satisfacţii profesionale?

D.V.: Următorul! Am mai citit asta pe undeva, dar nu pot să n‑o repet, pentru că cea mai mare bucurie o am când lucrez, procesul de articulare al unui spectacol e tot ce poate fi mai „adrenalinic“ pentru un regizor. Restul e… maculatură (bilete, cronici…) Iar starea de „vacanţă“ de după e stupidă, insuportabilă, ca un handicap proaspăt dobândit… Dar dac‑ar fi să mă refer la spectacolele mele mai vechi, cred că O noapte taifunoasă este un spectacol pe care‑l iubesc nespus, în care cred în continuare, pentru care mai primesc încă… „feedback“ după mai bine de 3 ani de când nu se mai joacă, un spectacol pe care l‑am gândit aproape 5 ani (fapt care mi‑a şi dat voie să‑i esenţializez la maximum estetica şi să‑i fardez mesajele de revoltă, de disperare împotriva tarelor noastre de când lumea, cu mult „haz de necaz“); iubesc necondiţionat un spectacol (care cred că încă se mai joacă la Braşov), După ploaie, pe care l‑am lucrat într‑o atmosferă ideală, cu multă dragoste de oameni şi de meserie, împreună cu actorii minunaţi de la „Sică Alexandrescu“… Dumnezeu mi‑a dat şansa de a întâlni oameni extraordinari peste tot: la Arad, unde am montat două spectacole care se bucură de săli pline, invitaţii în festivaluri etc.; e vorba despre Steaua fără nume şi Tartuffe; mi‑e dor de actorii calzi şi tumultuoşi de la Constanţa şi de Livada (noastră) de vişini; am adânc în memorie, dar şi fizic, muscular, emoţii când îmi amintesc de debutul meu de la Teatrul Naţional din Iaşi, de Pelicanul… De fapt, cred că oamenii care palpită înăuntrul şi în jurul unui spectacol sunt cu adevărat formula magică a stării de graţie, şi de aceea am mereu „stări“ cu nume ca Mihaela Arsenescu Werner, Rodica Arghir, Radu Ghilaş, Doru Zanfir, Ştefan Ruxanda, Gabriel Răuţă, Gabi Crişu, Doru Nica, Ioan şi Ina Peter, Bianca Zurovski, Gabi Costea, Gabi Butuc, Nina Udrescu, Lucian Iancu, Iulian Enache, Doina Levintza, Silvia Codreanu, Clara Flores, Călin Torsan, Constantin (Tică) Cojocaru, Oltea Blaga, Zoli Lovacs, Mircea Kiraly, of, Doamne!, dac‑aş putea să‑i numesc pe toţi… Am chiar şi stări cu nume proprii de regizori tehnici, sunetişti, machiori, ca Emil, Nuţi, Bazil, Nicu…

[…]