Revistă de cultură teatrală
editată de Fundația Culturală "Camil Petrescu"

A apărut numărul 4-5-6 (aprilie-mai-iunie) al revistei „Teatrul azi”!

348 de pagini care vă vor stârni și în vacanță apetitul pentru teatru, în așteptarea marilor evenimente ale stagiunii 2015-2016. Numărul poate fi comandat on-line sau poate fi cumpărat de la sediul UNITER și de la Teatrul „Bulandra”.

mai multe detalii

Arhiva Teatrul azi

Constantin Cheianu: „Mi-am dorit întotdeauna să ajung pe o scenă din România“. Interviu de Irina Nechit

Irina Nechit: Spune-mi te rog, Constantin Cheianu, cum te-au găsit regizorul Claudiu Goga şi Teatrul Naţional din Iaşi pentru a-ţi monta piesa Made in Est (titlul iniţial – Volodea, Volodea...) a cărei premieră a avut loc la începutul acestui an?
Constantin Cheianu: Printre satisfacţiile legate de această primă prezenţă a mea pe o scenă din România este şi aceea de a nu fi trebuit să-mi promovez eu piesa. M-a ajutat faptul că textul a apărut anul trecut la Bucureşti în culegerea Dramaturgi basarabeni de astăzi, editată de revista „Teatrul Azi“ şi Fundaţia „Camil Petrescu“.
În noiembrie 2008, la Teatrul „Sică Alexandrescu“ din Braşov s-a desfăşurat un Festival de Teatru Contemporan, în cadrul căruia regizorul Claudiu Goga, directorul acestui teatru şi organizatorul Festivalului, a montat un spectacol-lectură după piesa mea Volodea, Volodea... într-un spectacol-lectură. Colegul Mihai Vakulovski, care a văzut spectacolul, a scris în termeni foarte elogioşi despre el.
După care, la sfârşitul lunii noiembrie, primeam un e-mail de la domnul Cristian Hadji Culea, directorul Teatrului Naţional din Iaşi, în care eram informat că textul meu va fi montat pe faimoasa scenă ieşeană de către Claudiu Goga.
I.N.: Ce s-a întâmplat în seara premierei, pe 17 ianuarie 2009? A fost pentru tine un cutremur?
C.C.: Scriu de cincisprezece ani texte de teatru şi, evident, ca oricare autor basarabean, mi-am dorit întotdeauna să ajung pe o scenă din România. Am fost profund marcat de eveniment, mai ales că textul s-a bucurat de o abordare foarte ambiţioasă, în care s-a investit mult efort artistic şi financiar şi în care se produc paisprezece actori ieşeni valoroşi.
I.N.: Ce fel de sală are „Teatrul la cub“, unde a avut loc premiera?
C.C.: Am văzut la Iaşi ceva de neimaginat la noi. Faimoasa clădire a Naţionalului ieşean a intrat pentru următorii doi ani în reparaţii şi, pentru ca activitatea trupei să nu fie perturbată, poţi să-ţi imaginezi că a fost construită o nouă sală de teatru lângă vechiul sediu, cu dotările cele mai moderne?! Are forma unui cub şi de aceea a fost supranumită „Teatrul la cub“. A fost dată în exploatare toamna trecută, spectacolele din repertoriu fiind adaptate pentru noul spaţiu. Made in Est este prima montare concepută special pentru această scenă. Este o sală la care poate visa orice trupă.
I.N.: Noul spectacol, în stil rapp, e receptat de spectatori de toate vârstele?
C.C.: Tocmai faptul că e un text scris în stil rapp l-a atras pe regizor în mod special. Dar şi pentru că abordează tema corupţiei într-un cu totul alt spirit decât acela cu care ne-am obişnuit. Într-adevăr, spectacolul este receptat de toate ­vârstele, m-am convins de lucrul acesta la primele două reprezentaţii la care am asistat. Poate şi din motivul că în spectacol cântă în stil rapp, live, toţi actorii din distribuţie, inclusiv cei trecuţi bine de cincizeci de ani!

I.N.: Cât de actuale sunt în România problemele basarabene atacate în piesă?
C.C.: Este lucrul care m-a preocupat cel mai mult înainte de a vedea spectacolul. Ştiam foarte bine că şi în România există destulă corupţie, dar în alte forme, mai camuflate, mai indirecte. Or, la noi totul e dezgolit, direct, la vedere.
După modul cum a reacţionat publicul, dar şi după ceea ce mi-au spus mai multe persoane, inclusiv actorii, mi-am dat seama că mesajul este foarte bine înţeles. Nimic nu m-a convins mai mult de faptul acesta decât reacţia publicului la una dintre replici. Când un personaj spune că nu îşi poate deschide o afacere în Moldova şi din acest motiv va pleca îmtreună cu familia în România, sala a iz­bucnit în râs, sugerând astfel că lucrurile nu stau cu mult mai bine, la acest capitol, nici în România.
Mai mult, regizorul a introdus la sfârşitul spectacolului o replică pe care eu nu o am în piesă. Referindu-se la destinul aceluiaşi personaj, care se retrage în România, Claudiu Goga a introdus acest comentariu: „Sandu s-a stabilit în România. De doi ani nu îşi poate deschide nicio afacere.“
I.N.: Tu, ca regizor, ce ai învăţat de la cunoscutul regizor român Claudiu Goga?
C.C.: E prea tare spus, „ca regizor“. Nu am montat decât o singură piesă. Ceea ce m-a încurajat foarte mult în montarea de la Iaşi a fost respectul şi ­seriozitatea cu care mi-a fost abordat textul. La noi, dacă propui unui teatru un text, primul lucru care ţi se cere, de regulă, este să-l… rescrii. Înainte de a înţelege ce ai făcut tu, teatrul îţi cere să refaci. Şi Claudiu Goga mi-a cerut să adaug două–trei scene, dar acestea decurgeau firesc din logica textului meu, îl completau şi îl îmbogăţeau.
Când eşti montat în Basarabia, teatrul, înainte de a-ţi pune în scenă textul, cu calităţile şi defectele lui, ajunge să adauge propriile deformări. Iată de ce, la Chişinău eşti mereu aruncat înapoi.
I.N.: Ai primit un onorariu onorabil?
C.C.: Când vezi cu câtă seriozitate ţi-a fost tratat textul, pentru a cărui montare s-a cheltuit vreo 40 de mii de euro (cam jumătate de milion de lei moldoveneşti?!), nu mai poţi avea pretenţii financiare exagerate. Am luat un onorariu decent…
I.N.: Ştiam că piesa trebuia să fie montată la Teatrul „Eugène Ionesco“ din Chişinău...
C.C.: De fapt, am scris piesa Volodea, Volodea… chiar la comanda Teatrului „Eugène Ionesco“, şi le-am prezentat-o cu exact un an în urmă, în ianuarie 2008. Însă ei nu au putut găsi bani pentru montare, cum mi-au declarat, chiar dacă anunţaseră premiera mai întâi pentru primăvara lui 2008, apoi pentru toamna trecută.
Aşa se face că am aflat întâmplător despre derularea, în Republica Moldova, a unui Program anticorupţie finanţat de S.U.A. Şi cum directorul Teatrului „Eugène Ionesco“ nu era în ţară în perioada derulării acelui program anticorupţie, am reziliat contractul cu Teatrul „Ionesco“ şi am propus-o „marelui prieten al dramaturgilor basarabeni“, ca să zic aşa, Sandu Grecu, directorul Teatrului „Satiricus“, cel care a organizat în decembrie 2008, la Chişinău, Festivalul Dramaturgiei Naţionale, şi care s-a oferit să o monteze.
Premiera spectacolului, care se numeşte Made in Moldova, a avut loc chiar pe 30 ianuarie 2009, la Teatrul „Satiricus – I.L. Caragiale“, în regia lui Sandu Grecu.

Interviu de Irina NECHIT