Revistă de cultură teatrală
editată de Fundația Culturală "Camil Petrescu"

A apărut numărul 4-5-6 (aprilie-mai-iunie) al revistei „Teatrul azi”!

348 de pagini care vă vor stârni și în vacanță apetitul pentru teatru, în așteptarea marilor evenimente ale stagiunii 2015-2016. Numărul poate fi comandat on-line sau poate fi cumpărat de la sediul UNITER și de la Teatrul „Bulandra”.

mai multe detalii

Arhiva Teatrul azi

GEORGE CONSTANTIN şi comedia sa umană Florica Ichim

Coperta GEORGE CONSTANTIN şi comedia sa umană
  • Nr. pagini: 274
  • Anul apariţiei: 2015
  • Preț: 30 lei

Ediţia a III-a

Acest uriaş actor care este (a fost doar?) George Constantin ne-a dăruit în aproape 40 de ani de teatru ce era mai important în fiinţa sa. De aceea şi cartea este structurată pe rolurile interpretate, adică pe vieţile de care a răspuns în faţa publicului de teatru. El a fost Voiniţki, Lopahin, Pietro Gralla, Karamazov fiul şi tatăl, Iona, Lear, Petru Rareş, dar şi Procurorul şi Înaltul Personaj. (...) Atât cât l-am cunoscut şi cât cu zgârcenie s-a dezvăluit, mi-a creat convingerea că niciodată n-ar fi vrut ca viaţa lui diurnă, adică el cel de acasă, de la grădină, de la volan sau din faţa femeii iubite, să fie adus în pagini de carte. „Sunt un mare timid”, spunea el mereu, „era un mare timid”, întăresc partenerii şi cei care l-au cunoscut mai bine. Din fiecare mărturie putem desprinde, totuşi, câte ceva din fiinţa nedezvăluită, în blocul monolitic se deschid crevase, descoperim spaime, vedem silueta de pe o banchetă din culise, îmbrăcată doar cu o cămaşă de tort şi în picioarele goale, aşteptându-şi intrarea în scenă la Jocul vieţii şi al morţii... (Florica Ichim, din Cuvântul înainte)

Despre uriaşul actor al unei „promoţii de aur” şi personajele întruchipate de el, despre partenerul de scenă, dar şi despre marele lor prieten vorbesc Lucian Pintilie, Vlad Mugur, Sanda Manu, Victor Rebengiuc, Horaţiu Mălăele, Eugenia Vodă, Ana Maria Narti, George Banu, Doina Modola, Victor Parhon şi mulţi, mulţi alţii, într-un exerciţiu de admiraţie polifonic, temerar, unic, pe măsura unui artist fără egal.