Revistă de cultură teatrală
editată de Fundația Culturală "Camil Petrescu"

A apărut numărul 4-5-6 (aprilie-mai-iunie) al revistei „Teatrul azi”!

348 de pagini care vă vor stârni și în vacanță apetitul pentru teatru, în așteptarea marilor evenimente ale stagiunii 2015-2016. Numărul poate fi comandat on-line sau poate fi cumpărat de la sediul UNITER și de la Teatrul „Bulandra”.

mai multe detalii

Arhiva Teatrul azi

Spectacol din Karlsruhe la Timişoara

Daţi libertate de gândire!

Sâmbătă, 14 noiembrie 2009, ora 19

va avea loc pe scena Teatrului German de Stat Timişoara

un recital din oraşul german Karlsruhe, cu ocazia a 20 de ani de la căderea Zidului Berlinului şi 20 de ani de libertate la Timişoara. Patru artişti din Karlsruhe – Malika Reyad (mezosoprană), Heike Bleckmann (pian), Makitaro Arima (bariton) şi Christoph Köhler (recitator) – vor evolua în cadrul unei serate ce ilustrează, pe baza unor creaţii muzicale şi literare, năzuinţa de pace şi libertate. Vor fi prezentate lucrări de Henry Purcell, Wolfgang Amadeus Mozart, Ludwig van Beethoven, Franz Schubert, Robert Schumann, Jacques Offenbach, Gian Carlo Menotti, Giuseppe Verdi ş.a. Christoph Köhler va recita poezii de Mihai Eminescu şi Friedrich Schiller.

Malika Reyad, mezzosoprană, a studiat canto la Facultatea de Muzică din Karlsruhe, unde a lucrat cu Marga Schiml, Prof. Klaus-Dieter Kern, Hanno Blaschke şi Charlotte Lehmann. În prezent colaborează cu Peter Elkus. Reyad a fost prezentă pe scenele din München, Heidelberg, Regensburg, Ludwigshafen, precum şi în mai multe oraşe din Maroc. Malika Reyad este iniţiatoare şi director al Festivaului „Karlsruher Schlosskonzerte“.

Heike Bleckmann a studiat pianul la Facultatea de Muzică din Karlsruhe. Şi-a perfecţionat studiile în SUA. Pianista are o bogată activitate solistică.

Makitaro Arima, bariton, a studiat compoziţie la Facultatea de Arte din Tokyo. În 1998 a obţinut premiul al II-lea la Concursul de muzică pentru cor al Departamentului de Cultură din Japonia. A cântat în renumitul cor „Shin-Yu-Kai“ din Tokyo sub bagheta dirijorilor Seiji Ozawa, Lorin Maazel, Zubin Mehta, Eliahu Inbal. A evoluat ca solist, printre altele în creaţii ale lui Reinhart Keiser, Serghei Prokofiev şi Ichirô Nodaira.

Christoph Köhler. A studiat actorie, regie şi vorbire scenică la Şcoala pentru Artă Dramatică „Novalis“ din Stuttgart. Evoluează ca actor, recitator şi regizor. A predat vorbirea scenică la Facultatea de Muzică din Karlsruhe, iar din 1999 până în 2003 a colaborat cu Teatrul Municipal din Pforzheim. În anul 2003 a înfiinţat la Karlsruhe trupa „Franz Kafka LiteraturBühne“.

Spectacolul este organizat de Primăria Municipiului Timişoara în colaborare cu Primăria Oraşului Karlsruhe, cu spirjinul Teatrului German de Stat Timişoara.

Poeziile vor fi supratitrate în limba română.

Foto 1: Makitaro Arima 

Foto 2: Heike Bleckmann, Christoph Köhler, Malika Reyad
--
Comunicat de presa transmis de

Deutsches Staatstheater Temeswar
Teatrul German de Stat Timişoara

Galerie foto