Revistă de cultură teatrală
editată de Fundația Culturală "Camil Petrescu"

A apărut numărul 4-5-6 (aprilie-mai-iunie) al revistei „Teatrul azi”!

348 de pagini care vă vor stârni și în vacanță apetitul pentru teatru, în așteptarea marilor evenimente ale stagiunii 2015-2016. Numărul poate fi comandat on-line sau poate fi cumpărat de la sediul UNITER și de la Teatrul „Bulandra”.

mai multe detalii

Arhiva Teatrul azi

„La intersecţia dintre tradiţie şi inovaţie” de Réka Hegyi (Colocviul Teatrelor Minorităților Naționale, Gheorgheni)

Evenimentul găzduit de către Teatrul „Figura“ Studio, fiind organizat prima dată în 1978, anul acesta a sărbătorit o dublă vârstă: 35 de ani şi cea de-a X-a ediţie. Tentativele de a organiza bianual, la Sfântu Gheorghe, Colocviul Teatrelor Minorităților Naționale au fost împiedicate de circumstanţe politice sau economice, până când, din anul 2001, mica trupă din Gheorgheni a dat dovadă de perseverenţă în organizarea acestui eveniment multicultural.

Dualitatea, câteodată chiar contradicţia, pare a parcurge ediţia din anul acesta. Vârsta colocviului este poate cea mai mică problemă. Întrebările discutabile ar fi: Ce rol are teatrul într-o comunitate minoritară? Este el – adică spectacolul – o formă de misionarism în conservarea unei culturi, sau este o operă de artă, un produs faţă de care avem aşteptări estetice? Sau: Fiind într-un festival, unde nu de mult se dădeau premii, oare de ce trebuie să întâlnim de fiecare dată spectacole care sunt prezentate în condiţii care nu-i corespund? Teatrele participante au, de fiecare dată, la dispoziţie toate informaţiile legate de dotarea tehnică a scenei: unele le ignoră, pentru ca apoi, la discuţii, să auzim că de fapt spectacolul lor este diferit în condiţiile de acasă; altele prezintă spectacole care pot fi adaptate fără a le diminua valoarea artistică; iar altele refuză categoric să calce pragul unui teatru care nu le oferă luxul cu care sunt obişnuite. Oare care este atitudinea corectă? Greu de spus. Din punctul de vedere al publicului local, desigur, ar fi minunat să vină numai spectacole de calitate, dar din toată ţara.

Puţinii cronicari şi jurnalişti prezenţi se bucură şi să vadă spectacole problematice, şi să participe la întâlniri cu artiştii, la discuţii, unde află multe amănunte despre condiţiile în care se lucrează în fiecare teatru. La urmă, dacă au reuşit să vadă toate spectacolele din program, unii vor depista şi tendinţele care interferează în această zonă a teatrului minoritar.

Este discutabil şi termenul minoritate. Este ştiut faptul că mulţi actori din teatrul evreiesc sau cel german învaţă fonetic, după ureche, textul pe care îl rostesc pe scenă, iar în distribuţie găsim artişti din Austria, Luxemburg sau Germania; după cum şi teatrele maghiare colaborează cu regizori din Ungaria. Şi aşa mai departe: paleta multiculturalismului e policromă la aceste colocvii.

Participanţii – actorii, invitaţii şi publicul – s-au adaptat foarte repede la condiţiile date şi toată lumea a rămas deschisă la un autentic dialog despre rolul nostru ca artişti şi ca oameni de teatru, despre problemele cu care ne confruntăm zi de zi, despre etape din carieră sau opţiuni pentru un anumit titlu din repertoriul teatrului. Aceste subiecte au fost mult mai interesante decât tăişurile unor critici aduse la adresa performanţei din seara precedentă.

(…)