Scheletul din vitrină şi copilul absent – Ődőn Horváth de Andreea Dumitru
Microeseul, destul de eliptic şi fragmentar, ce urmează, îşi propune să reabiliteze – din perspectiva unui studiu de mentalitate şi a analizei comparate – rezervele de originalitate ale unui dramaturg prea repede catalogat drept caduc şi minor.
În intervalul culturii europene care acoperă cele două fenomene artistice de referinţă, fin de siècle şi belle époque, Ődőn von Horváth ocupă o poziţie destul de ingrată. Contemporan cu Freud, dar şi cu Brecht, cu dramaturgii expresionişti, dar şi cu Schnitzler, Musil, Zweig ori Kafka, scriitorul nu are reputaţie de inovator, rămânând în zona de umbră a istoriilor literare, ca autor de texte accesibile şi mai puţin influente, cu valoare mai degrabă documentară decât estetică. Nu întâmplător, textul cel mai citat al lui Horváth rămâne agreabilul Geschichten aus dem Wienerwald (Povestiri din pădurea vieneză), al cărui titlu trimite la o întreagă mitologie a culturii vieneze, atât în versiunea ei elitistă, cât şi în varianta „de consum“ (valsul lui Johann Strauss).
- Cititi articolul complet in revista Teatrul azi, Numărul 3-4/2009
- Detalii abonamente
- Comanda Numărul 3-4/2009
- Comanda alt numar din arhiva

