Revistă de cultură teatrală
editată de Fundația Culturală "Camil Petrescu"

A apărut numărul 4-5-6 (aprilie-mai-iunie) al revistei „Teatrul azi”!

348 de pagini care vă vor stârni și în vacanță apetitul pentru teatru, în așteptarea marilor evenimente ale stagiunii 2015-2016. Numărul poate fi comandat on-line sau poate fi cumpărat de la sediul UNITER și de la Teatrul „Bulandra”.

mai multe detalii

Arhiva Teatrul azi

„ImPulsTanz – pleiadă de artişti la jubileu” de Irina Wolf (A XXX-a ediție a Festivalului Internațional de Dans Contemporan, Viena)

„ImPulsTanz – pleiadă de artişti la jubileu” de Irina Wolf (A XXX-a ediție a Festivalului Internațional de Dans Contemporan, Viena)

Viena nu se dezminte nici pe timpul verii, având în vedere oferta culturală la fel de bogată ca în restul anului. Timp de o lună de zile, capitala austriacă devine capitala dansului contemporan. Fondat în anul 1984 la iniţiativa managerului cultural Karl Regensburger şi a coregrafului brazilian Ismael Ivo, festivalul ImPulsTanz a devenit rapid unul dintre cele mai cunoscute evenimente de dans din lume. Dacă iniţial acesta cuprindea, sub denumirea de Săptămâni Internaţionale de Dans la Viena (Internationale Tanzwochen Wien), numai o serie de douăzeci de workshopuri desfăşurate sub îndrumarea a şase profesori, astăzi ImPulsTanz include peste 200 de workshopuri, precum şi 105 reprezentaţii oferite de 49 de companii pe 14 scene diferite.

În pofida caniculei, ediţia jubiliară din acest an (a XXX-a), desfăşurată din 11 iulie până pe 11 august, a atras 124.000 de spectatori şi 59 de coregrafi de marcă din întreaga lume. În program regăsim nume celebre precum Marie Chouinard, Jan Fabre, Louise Lecavalier, Mathilde Monnier, Wim Vandekeybus, Anne Teresa de Keersmaeker, Meg Stuart, Grace Ellen Barkey. Transformările suferite în ultimele trei decenii de tehnicile şi formele de dans, mutaţiile survenite în plan interdisciplinar, au fost cu atât mai vizibile în această ediţie a Festivalului. Astfel, Mathilde Monnier, împreună cu specialistul belgian în benzi desenate Francois Olislaeger, au adus pe scenă elemente de dans şi Comics. Anne Teresa de Keersmaeker, una dintre prezenţele constante ale Festivalului, a dansat pentru prima dată în duet cu coregraful francez Boris Charmatz pe Partita pentru vioară solo no. 2 în do minor a lui Johann Sebastian Bach.

Şi Meg Stuart a îmbinat dansul contemporan cu muzica clasică. Spectacolul Built to last, o coproducţie realizată de coregrafa americană stabilită în Europa în colaborare cu Münchner Kammerspiele, „împachetează“ nu mai puţin de cincisprezece compoziţii muzicale într-un performance de 120 de minute, în care sunt abordate teme precum idealurile şi utopiile omenirii. Cinci dansatori evoluează, printre altele, pe muzică de Rahmaninov, Beethoven, Schönberg, dar şi pe partituri ale unor compozitori contemporani precum Meredith Monk, Iannis Xenakis şi Helmut Lachenmann (dramaturgia muzicală: Alain Franco). Ca într-o maşină a timpului, mişcările corpurilor redau diferite stări, cum ar fi durerea, decăderea, renaşterea. Într-un decor aparent simplu, dar sugestiv, în dreapta scenei se regăseşte iniţial o replică uriaşă a unui schelet de Tyrannosaurus Rex, ce va fi descompus de către dansatori, pentru a fi reconstruit la final sub forma unui… om. Deosebit de simbolice sunt sferele suspendate din tavan. Dispuse sub forma sistemului planetar, acestea încep la un moment dat să se rotească în două sensuri în jurul corpului geometric central, al „soarelui“. În final, acesta se va deschide şi va împrăştia pe scenă numeroase sfere de dimensiuni mici. Universul renaşte încontinuu. „Devenim modele ale entuziasmului şi iubirii“, declamă unul dintre dansatori. „Muzica aduce oamenii împreună“, spune altul. Un spectacol desăvârşit de sunet şi lumină, de imagine şi mişcare.

Pentru al doilea an, consecutiv, booty Looting, cea mai recentă producţie a companiei belgiene Ultima Vez, a fost prezentată în cadrul Festivalului. Fondatorul companiei, coregraful Wim Vandekeybus, una dintre cele mai importante prezențe în dansul contemporan, uneşte în această creaţie dansul cu elemente de teatru, film şi fotografie. Într-un tempo rapid, şase performeri propun un discurs direct privind dominarea societăţii contemporane de mass-media, modul în care imaginile pot fi utilizate pentru a manipula memoria. În stilul paparazzilor, un fotograf este prezent încontinuu pe scenă, fotografiind în timp real, rezultatele fiind proiectate pe un ecran de mari dimensiuni. Un rol semnificativ îl joacă o maşină de copiat aflată în stânga scenei. Actriţa Birgit Walter povesteşte, cu ajutorul fotocopiatorului, rolul Medeii în uciderea fiilor săi, aceştia fiind de fapt ucişi „prin copiere“, imaginile lor fotografiate fiind de asemenea proiectate pe ecran. Ediţia jubiliară a programat şi o a doua reprezentaţie a lui Wim Vandekeybus, de fapt o actualizare a primului său spectacol produs în 1987, What the Body Does Not Remember. Un loc aparte l-a ocupat performance-ul realizat de Jérôme Bel, care a colaborat, în urma invitaţiei teatrului elveţian Hora, cu unsprezece actori profesionişti între 18 şi 51 de ani, fiecare suferind de câte un handicap. Intitulat Disabled Theater, acesta a fost unul dintre cele zece spectacole invitate la ediţia din această primăvară de la Berliner Theatertreffen, după ce participase deja în 2012 la Festivalul de la Avignon. Spectacolul, alcătuit din şase părţi, aduce în primplan problemele membrilor handicapaţi ai societăţii (în acest caz, suferinzi de sindromul Down), scoţând în evidenţă structurile lor de gândire, felul lor de a relaţiona cu lumea. După ce fiecare îşi prezintă verbal propriul handicap, şapte dintre ei efectuează un număr de dans pe o coregrafie proprie. Alegerea melodiilor (tot o selecţie proprie) variază de la muzică italiană la ritmuri cu iz oriental, melodii de Michael Jackson sau ABBA. În pofida handicapului, dansurile actorilor emană o stare de bine şi o energie molipsitoare. A rezultat un spectacol impresionant şi foarte emoţionant.

Unul dintre punctele culminante ale Festivalului l-a constituit, cu siguranţă, premiera absolută a spectacolului No Sacre al lui Ismael Ivo. Trupa, formată din 24 de tineri dansatori ai carismaticului coregraf brazilian, membri ai noului său proiect pedagogic Biblioteca do Corpo, a prezentat un studiu după fenomenul ritualului colectiv abordat în piesa muzicală Le Sacre du printemps a lui Igor Stravinski. Cu toate acestea, spectacolul nu s-a dorit a fi o adaptare după Stravinski. Tocmai din acest motiv, muzica din deschiderea performance-ului îi aparţine compozitorului german Andreas Blick. În concordanţă cu evoluţia contemporană a societăţii şi a mediului înconjurător, în care fanatismul, corupţia şi comercialismul definesc planeta Pământ, au fost alese părţi din compoziţiile Honey Scene şi Insect Invasion ale lui Blick. În ton cu sunete ale gheţarilor aflaţi în mişcare, ale lavei vulcanilor în erupţie sau ale insectelor panicate, dansatorii, unduindu-şi corpurile, îşi croiesc drum spre sala de spectacol printre spectatorii aflaţi încă în holul teatrului. În viziunea lui Ivo, Le Sacre du printemps reprezintă contradicţia dintre raţiune şi instinct. Timp de o oră, spectacolul cercetează în mod special corpul ca fiind un set de emoţii, simţuri şi răspunsuri colective şi modul său de a reacţiona în momente de presiune.

Şi după o sută de ani de la premiera din Paris care a stârnit un imens scandal, Le Sacre du printemps rămâne un punct de referinţă atât în muzică cât şi în dans, inspirând în continuare coregrafi şi dansatori deopotrivă. În afară de Ismael Ivo, şi Akram Khan, Olivier Dubois, Christine Gaigg şi Trajal Harrell au oferit diverse interpretări după muzica lui Stravinski. Trajal Harrell, „unul dintre cei mai interesanţi coregrafi actuali“ (după cum îl numeşte Karl Regensburger), shooting star-ul din New York, este descoperirea ediţiei trecute a festivalului ImPulsTanz. În acest an, în deschidere, coregraful american a prezentat o Voguing-Performance, o ingenioasă „paradă de modă“. De asemenea, alte zece producţii au purtat semnătura sa pe parcursul Festivalului. Sub titlul Occupy the Museum, programul a mai inclus o serie de spectacole desfăşurate în Muzeul Lumii (Weltmuseum) din centrul capitalei austriece. Inaugurată

în 2001, secţiunea [8:tension], dedicată viitoarelor talente, a întrunit unsprezece coregrafi, printre altele din Portugalia, Germania, Bulgaria, Filipine şi Suedia, care au concurat pentru premiul Prix Jardin d’Europe 2013.

În pofida vremii deosebit de călduroase, Festivalul s-a bucurat de săli pline şi arhipline, fapt ce nu este de mirare dacă luăm în consideraţie diversitatea ofertei şi organizarea fără cusur a evenimentului.

 

Foto: No Sacre, coregrafia Ismael Ivo, © Irina Wolf