Revistă de cultură teatrală
editată de Fundația Culturală "Camil Petrescu"

Doi la sută pentru Fundația Culturală „Camil Petrescu”

Fundaţia Culturală „Camil Petrescu”, a cărei echipă restrânsă a început, în urmă cu 14 ani, o construcție unică pentru cultura teatrală din România – prin editarea revistei „Teatrul azi” și a celor șapte serii de volume-supliment (însumând deja peste 80 de titluri) – are nevoie de sprijinul dvs. pentru a continua să clădească în acest context precar, adică fără un sediu/ o redacție, fără un spațiu de depozitare a tirajelor și colecțiilor sale, fără speranța de a vedea realizat prea curând Centrul Național de Documentare Teatrală altfel decât sub forma imaterială a paginilor de internet.

mai multe detalii

Arhiva Teatrul azi

Primejdiile hiperactivismului de Mircea Morariu (Un teatru la marginea drumului de Iulia Popovici)

[...]

Critic tânăr, cu opţiuni ferme, uneori atât de ferme încât exclud din start orice formă de dialog în contradictoriu, ba chiar şi îndoiala, activ dacă nu chiar hiperactiv, pe care mi se întâmplă adesea ori să îl suspectez de ubicuism, ori să îl asemăn cu celebrul personaj balzacian din Pielea de şagri, Iulia Popovici debutează editorial cu volumul Un teatru la marginea drumului, girat de seriozitatea recunoscută a Editurii Cartea Românească, adică exact editura unde autoarea îngrijeşte cu rezultate contradictorii colecţia de teatru.

[...]