Revistă de cultură teatrală
editată de Fundația Culturală "Camil Petrescu"

A apărut numărul 4-5-6 (aprilie-mai-iunie) al revistei „Teatrul azi”!

348 de pagini care vă vor stârni și în vacanță apetitul pentru teatru, în așteptarea marilor evenimente ale stagiunii 2015-2016. Numărul poate fi comandat on-line sau poate fi cumpărat de la sediul UNITER și de la Teatrul „Bulandra”.

mai multe detalii

Arhiva Teatrul azi

„Fără patimă, despre teatrul independent” de M. Morariu („Surplus de oameni sau surplus de idei – Pionierii mişcării independente în teatrul românesc post 1989” de Theodor-Cristian Popescu, Ed. Eikon)

„Fără patimă, despre teatrul independent” de M. Morariu („Surplus de oameni sau surplus de idei – Pionierii mişcării independente în teatrul românesc post 1989” de Theodor-Cristian Popescu, Ed. Eikon)

Am citit de curând o carte în întregime consacrată teatrului independent românesc. Se cheamă Surplus de oameni sau surplus de idei, are şi un subtitlu lămuritor – Pionierii mişcării independente în teatrul românesc post 1989 – şi a apărut, în excelente condiţii grafice, la Editura Eikon din Cluj-Napoca. Semnatarul ei este un binecunoscut regizor de teatru: Theodor-Cristian Popescu. Cunoscut nu doar pentru spectacolele sale, ci şi pentru articolele publicate în felurite reviste de specialitate. Cel mai adesea cu supratitlul Praful de pe scândură, mai întâi în acea Scena de bună calitate, editată sub conducerea regretatului Dumitru Solomon, iar mai apoi şi mai recent în revista Teatrul azi, condusă cu inteligenţă, aplomb şi spirit de sacrificiu de către Florica Ichim. Prin ea, autorul continuă tradiţia acelor directori de scenă care au simţit nevoia de a da expresie în scris gândurilor lor despre teatru.

O tradiţie extrem de bogată în ţările occidentale, dar mai puţin reprezentată la noi, contribuţiile cele mai valoroase în domeniu venind în perioada interbelică dinspre Ion Sava şi dinspre Victor Ion Popa (în măsura în care îl socotim regizor), sau dinspre Alexa Visarion şi Mihai Măniuţiu, în vremea din urmă.

Cartea a fost la origine o teză de doctorat. Nu ştiu dacă, după scrierea şi susţinerea respectivei teze, Theodor-Cristian Popescu a obţinut un doctorat ştiinţific sau unul profesional. Aşa după cum se prezintă în volum, lucrarea l-ar fi îndreptăţit fie la unul, fie la altul. E o lucrare caracterizată prin rigoare, are referinţe, note, bibliografie, se individualizează prin anvergură teoretică.

Pe de altă parte, autorul ei s-a folosit cu rost de experienţa lui nemijlocită pe tărâmul teatrului, a cărui istorie românească îşi propune să o reconstituie (a fost chiar directorul unei companii cu nume misterios „777“; aş putea spune că i-a fost chiar patron). S-a slujit în scrierea cărţii şi de experienţa lui canadiană. De unde perspectiva comparatistă. Theodor-Cristian Popescu mai are avantajul de a fi lucrat mult şi adesea cu succes în teatrele de Stat, de repertoriu, aşadar le cunoaşte în egală măsură hibele, dar şi părţile bune. Problemele, dar şi relativul confort pe care îl asigură ele creatorilor. Surplus de oameni sau surplus de idei e, aşadar, până la un punct o carte-confesiune, nu şi o carte egolatră. Dă seama despre dificultăţi, dar nu se transformă într-un lamento. Nu pretinde că totul ar fi posibil numai şi numai în spaţiul teatrului independent. Nu operează cu verdicte maniheiste. Arată onest şi ceea ce este imposibil atunci când alegi să fii independent, adică să te lupţi cu imposibilul.

(...)