Revistă de cultură teatrală
editată de Fundația Culturală "Camil Petrescu"

Doi la sută pentru Fundația Culturală „Camil Petrescu”

Fundaţia Culturală „Camil Petrescu”, a cărei echipă restrânsă a început, în urmă cu 14 ani, o construcție unică pentru cultura teatrală din România – prin editarea revistei „Teatrul azi” și a celor șapte serii de volume-supliment (însumând deja peste 80 de titluri) – are nevoie de sprijinul dvs. pentru a continua să clădească în acest context precar, adică fără un sediu/ o redacție, fără un spațiu de depozitare a tirajelor și colecțiilor sale, fără speranța de a vedea realizat prea curând Centrul Național de Documentare Teatrală altfel decât sub forma imaterială a paginilor de internet.

mai multe detalii

Arhiva Teatrul azi

Un spectacol menit să aibă succes de Nicolae Prelipceanu (Casa Zoikăi de Mihail Bulgakov – Teatrul de Comedie)

Acesta ar putea fi un supratitlu pentru montarea lui Alexandru Tocilescu de la Comedie, cu piesa lui Mihail Bulgakov, Casa Zoikăi. Nu mă pot abţine să spun că piesa e destul de convenţională, cu multe momente previzibile, astfel încât succesul lui Tocilescu e cu atât mai meritoriu. De altfel, înainte de spectacol, încruntatul regizor chiar ţinea cuiva teoria că el se orientează spre piesele pe care nu le-au pus, cu mare succes cel puţin, alţii, adăugând că n-ar mai monta Livada de vişini, pentru că a văzut fantasticul spectacol, de altădată, al lui Pintilie. E un punct de vedere. Cum însă teatrul e o artă a efemerului, după un timp, poate, merge să încerci din nou. Dar să-l păstrăm pe Tocilescu în cadrul pe care şi l-a ales.