Revistă de cultură teatrală
editată de Fundația Culturală "Camil Petrescu"

Doi la sută pentru Fundația Culturală „Camil Petrescu”

Fundaţia Culturală „Camil Petrescu”, a cărei echipă restrânsă a început, în urmă cu 14 ani, o construcție unică pentru cultura teatrală din România – prin editarea revistei „Teatrul azi” și a celor șapte serii de volume-supliment (însumând deja peste 80 de titluri) – are nevoie de sprijinul dvs. pentru a continua să clădească în acest context precar, adică fără un sediu/ o redacție, fără un spațiu de depozitare a tirajelor și colecțiilor sale, fără speranța de a vedea realizat prea curând Centrul Național de Documentare Teatrală altfel decât sub forma imaterială a paginilor de internet.

mai multe detalii

Arhiva Teatrul azi

Spectatori ai propriului eşec de Oana Borş (Pescăruşul de A.P. Cehov – Teatrul „Maria Filotti“, Brăila)

[...]

La începutul anilor ’90 legătura cu lumea basarabeană, vie şi puternică, ţinea de sentimentul descoperirii, pentru unii, şi al regăsirii, pentru alţii, exaltând euforice şi comune sentimente de reîntregire. Atunci, prima întâlnire cu teatrul din Basarabia s-a făcut prin Aşteptându-l pe Godot de Beckett, invitat, în toamna anului 1990, la Festivalul Naţional de Teatru. Un spectacol-manifest, realizat în polisemanticul an 1989, la Teatrul „Luceafărul“, teatru înfiinţat în deceniul şapte cu absolvenţi ai Studioului moldovenesc din cadrul renumitei şcoli de teatru moscovite „Şciukin“ (promotoare a ideilor vahtangoviene).

[...]