Revistă de cultură teatrală
editată de Fundația Culturală "Camil Petrescu"

A apărut numărul 4-5-6 (aprilie-mai-iunie) al revistei „Teatrul azi”!

348 de pagini care vă vor stârni și în vacanță apetitul pentru teatru, în așteptarea marilor evenimente ale stagiunii 2015-2016. Numărul poate fi comandat on-line sau poate fi cumpărat de la sediul UNITER și de la Teatrul „Bulandra”.

mai multe detalii

Arhiva Teatrul azi

Revista TEATRUL azi - Sumar Numarul 6-7-8/2010

Coperta Numarul 6-7-8/2010

PENTRU MEMORIA REVISTEI

  • Lansare-Eveniment (volumele „Fiare, îngeri şi martiri. Însemnări despre seducţia totalitară” de A. M. Narti şi „Chişinău, 7 aprilie, teatru‑document”)

Cărţi și reviste de teatru

  • „Un scriitor înzestrat” de Constantin Paraschivescu (trei piese de Ioan P. Lamatic)
  • „O carte numită Adela“ de Natalia Stancu („Adela” de Olga Mărculescu şi Ion Moldovan)
  • „În acest teatru se întâmplă ceva” de Constantin Paraschivescu (Teatrul „Toma Caragiu“ din Ploieşti la 60 de ani…)
  • „Progres în scrierea dramatică” de Constantin Paraschivescu („Ceai de fluturi” de Flavius Lucăcel)
  • „Fiind băiet, redacţii bucureştene cutreieram...“ de Carmen Mihalache („Jurnal teatral – 4” de Bogdan Ulmu)
  • „Investigaţie teatrologică” de Constantin Paraschivescu („O istorie `dialogată` a Teatrului Naţional Iaşi” de Călin Ciobotari)
  • „O exegeză fundamentală” de Mircea Morariu („Teatrul absurdului” de Martin Esslin)

FESTIVALURI, GALE, ANIVERSARI

  • Festivalul Dramaturgiei Româneşti, Timişoara

    • „FDR despre el însuşi” de Doina Papp
    • „Patru zile dintr-o săptămână” de Nicolae Prelipceanu
  • Gala STAR, Bacău

    • „Gala Star respiră adânc!” de Ştefan Oprea

Interviuri

  • Tibor Pálffy: „Mă consider un om foarte norocos“, interviu de Mirela Sandu Tibor Pálffy este unul dintre cei mai apreciaţi actori ai Teatrului „Támasi Áron“ din Sfântu Gheorghe. În cei cincisprezece ani de când este angajat acolo a interpretat numeroase roluri precum: Don Juan, Don Quijote, Mercuţio, Profetul Ilia, Alceste, Admetus, Leonardo din „Nunta însângerată” şi multe altele. În viaţa de zi cu zi este, după supusele dumnealui, „un om ca oricare altul, fără manifestări extreme“. Are o fiică de doisprezece ani şi un băieţel de un an şi două luni. Ne-am întâlnit cu ocazia turneului făcut la Bucureşti de Teatrul „Támasi Áron“, cu spectacolul „Ivona, principesa Burgundiei” de Witold Gombrowicz.
  • Katalin Thuróczy: „Piesele mele sunt de o precizie geometrică“, interviu de Ruxandra Anton
  • Mihai Călin: „Vreau să lucrez. Vreau să fac lucruri interesante“, interviu de Liana Ornea
  • Raluca Zamfirescu: „Provin dintr-o familie pentru care cuvântul «împreună» însemna foarte mult“, interviu de Mirela Sandu
  • Balázs Zoltán: „Libertatea dă măsura drumului“, interviu de Daniela Magiaru
  • Anca Ovanez: „Dacă voi nu mă vreţi, eu vă vreau!“, interviu de Călin Ciobotari
  • Mihai Măniuţiu: „Intensitatea mea caută intensitatea actorului“, interviu de Călin Ciobotari Mihai Măniuţiu este, fără îndoială, unul dintre regizorii fără de care teatrul românesc ar fi mai sărac. Intelectual veritabil, condeier de mare fineţe, om de teatru complet, Măniuţiu îţi inspiră, înainte de toate, luciditate şi forţă. „Compozitorul de halucinograme“, cum îl numea Dan C. Mihăilescu, vorbeşte în rândurile de mai jos despre cum îşi scrie scenariile, despre cum decurg repetiţiile, despre relaţia cu actorii, despre public şi critică, despre şcolile artistice şi destinele teatrelor Naţionale din România. (C.C.)

Eseuri

  • „Imitarea realităţii” de Ion Mânzatu
  • „Verbele ajutătoare ale actorului” de Anca Haţiegan

Memoria teatrului

  • „Teatrul Naţional din Bucureşti” de Claudia Dimiu

Portret_177

  • „Talentul în stare pură” de Ion Parhon (actriţa Elena Iulia Colan)

Praful de pe scândură

  • „Oraşul. Cinci întâmplări” de Theodor-Cristian Popescu În timpul reprezentaţiilor cu cel mai recent spectacol al meu, montat la Toronto1, a avut loc la un moment dat o întâlnire-dialog cu publicul, aşa-numitul „talk-back“. Am participat la discuţii, alături de actori; începusem să descriu mecanismul prin care personajele îşi construiesc imaginea despre ceilalţi din fragmente, detalii exterioare, dar nu reuşesc niciodată să dea coerenţă acestei imagini, când mi s-a părut că a explica ceva, orice, înseamnă a sărăci forţa de sugestie a scriiturii lui Crimp. Aşa încât am preferat să relatez întâmplări din timpul repetiţiilor, încercând să rămân în atmosfera „oraşului“ său.

JUBILEU ANTON PAVLOVICI CEHOV

  • „Livada“ cu numere – între douăzeci şi două de nenorociri şi douăzeci şi doi august” de Călin Ciobotari N-ai cum să citeşti „Livada de vişini” fără să constaţi ceva foarte straniu: peste tot sunt numere. Izbucnesc de pretutindeni, când te aştepţi mai puţin, fie că e vorba despre discuţii financiare, meteorologice, localizări spaţio-temporale, ori chiar porecle. E o vastă împărăţie a numeralului textul acesta de sfârşit de drum cehovian. Şi, dacă nu te ţii bine de balustradele sensurilor, rişti să te pierzi într-o „matematică“ amplă, năucitoare, alunecoasă, vai!, atât de alunecoasă. Înainte de toate, însă, să trecem în revistă, lapidar, o parte din „zonele“ textuale aflate în zodia numeralului.
  • „Perisabila, eterna Ialtă” de Daria Dimiu

Spectacole

  • „Drama morţii: de la Cehov la Măniuţiu” de Sorin Alexandrescu („Cântecul lebedei” de A.P. Cehov – Teatrul Clasic „Ioan Slavici“ din Arad) Punerea în scenă amplifică în „Cântecul lebedei”, ca de obicei în spectacolele semnate Mihai Măniuţiu, atât nuanţele minime ale textului, cât şi implicaţiile sale naratologice şi culturale. Acest text al lui Cehov, puţin sentimental, puţin burghez, puţin liric, este scris parcă în gamă minoră faţă de „Livada de vişini” sau „Unchiul Vania”. Ştim încă de la Diderot că actorul este rupt între celebritate pe scenă şi singurătate, după stingerea luminilor, între adulaţia mulţimii şi eşecul vieţii personale, între o trăire incandescentă a emoţiilor şi simularea lor cabotină, cu ochii la reacţia publicului. Ce este şi ce nu este real pe scenă? Acestei vechi dileme, constitutive, a teatrului, „Cântecul lebedei” nu-i adaugă nimic nou în afara melancoliei de sfârşit de lume din întreaga operă cehoviană.
  • „Prova d’orchestra” de Andreea Dumitru („Puterea obişnuinţei” de Thomas Bernhard – Teatrul „Sică Alexandrescu“ Braşov) La urma urmelor, n-ar fi prea greu de înţeles de ce Thomas Bernhard e incomparabil mai puţin „prezent“ pe scenele din România decât scriitori de acelaşi calibru, cum sunt Beckett ori Kafka. Pe câte dintre scenele noastre s-ar putea vorbi despre căutarea perfecţiunii absolute, despre rigoare ca o a doua natură, despre exerciţiu ca artă, altfel decât cu strângere de inimă şi căzând în ridicol? Cum ar suna o replică precum „Perfecţionaţi-vă arta/ Ridicaţi repetiţia/ la rang de exemplu“ rostită de atâţia actori lipsiţi de talent şi disciplină, mediocri funcţionari ai teatrului?
  • „Aşteptându-l pe... Beckett” de Mircea Morariu („Aşteptându-l pe Godot” de Samuel Beckett – Teatrul German de Stat din Timişoara)
  • „Spectacol remarcabil în casă modernă” de Constantin Paraschivescu („Tango” de Slawomir Mrožek – Teatrul „Anton Pann“, Râmnicu Vâlcea)
  • „Euforia dezastrului” de Carmen Mihalache („România 21” de Peca Ştefan – Teatrul Tineretului Piatra Neamţ)
  • „Cu uşile închise” de Mircea Morariu („Mausoleul” de Parti Nagy Lajos – Teatrul de Stat din Oradea, Trupa „Szigligeti)
  • „O restartare” de Mircea Morariu („Uciderea lui Gonzago” de Nedialko Yordanov – Teatrul de Stat din Oradea, Secţia română)
  • „Ce este un copil ? Un experiment !“ de Elisabeta Pop („Copilul acesta” de Jöel Pommerat – Teatrul de Stat Oradea, Trupa „Iosif Vulcan“)
  • „Pe fragmente” de Mircea Morariu („Visul unei nopţi de vară” de William Shakespeare – Teatrul Naţional din Cluj-Napoca)
  • „De ce ţi-e scris, nu scapi!” de Mircea Morariu („Funeralii de iarnă” de Hanoch Levin –Teatrul Maghiar de Stat din Cluj-Napoca)
  • „Îmi place când foaierele teatrelor devin neîncăpătoare” de Marinela Ţepuş („Floarea de cactus” de Barillet Gredy – Teatrul Metropolis)
  • „Un spectacol viu” de Natalia Stancu („Floarea de cactus” de Barillet şi Gredy – Teatrul Metropolis)
  • „Ca o şampanie franţuzească” de Constantin Paraschivescu („Voiajul Domnului Perrichon” de Eugene Labiche – Teatrul „Bulandra“).
  • „Umanităţi” de Nicolae Prelipceanu („Dacă n-ai mai fi...” de Florian Zeller – Teatrul Foarte Mic)
  • „O comedie spumoasă” de Nicolae Prelipceanu („39 de trepte”, după un film de Hitchcock – Teatrul „Nottara”)
  • „Ludere necesse est” de Adrian Mihalache („Alice, o piesă neterminată” de Iosif Naghiu – Teatrul ACT)
  • „Speranţa moare ultima” de Adrian Mihalache („Câtă speranţă” de Hanoch Levin – Teatrul Odeon din Bucureşti)
  • „Fantaşti şi ironici” de Nicolae Prelipceanu („Câtă speranţă” de Hanoch Levin – Teatrul Odeon din Bucureşti)
  • „O mamă evreică” de Adrian Mihalache („Dinastia Efros” de Iacob Gordin – Teatrul Evreiesc de Stat)
  • „O mică scamatorie” de Adrian Mihalache („Magicianul din Lublin”, după Isaac Bashevis Singer – Teatrul Evreiesc de Stat)
  • „Cum vă place” de Mircea Morariu („Cum vă place” de William Shakespeare – Teatrul „Tomcsa Sándor“ din Odorheiul Secuiesc)
  • „Pe aripile instinctului” de Ruxandra Anton („Cutia Pandorei” de Katalin Thuróczy – Teatrul Dramatic „Fani Tardini“, Galaţi)
  • „Destinaţia Ionesco” de Ruxandra Anton („Cinci dimensiuni feminine”, după texte de Eugène Ionesco – Teatrul Dramatic ,,Fani Tardini“, Galaţi)
  • „Dragoste închiriată” de Ruxandra Anton („Natură moartă cu nepot obez” de Ion Sapdaru – Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri“, Iaşi)
  • „Nepot obez, spectacol slab…” de Călin Ciobotari („Natură moartă cu nepot obez” de Ion Sapdaru – Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri“, Iaşi)
  • „Captiv în propriul text” de Oltiţa Cîntec („Natură moartă cu nepot obez” de Ion Sapdaru – Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri“, Iaşi)
  • „Năzdrăvănii regizorale” de Călin Ciobotari („Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte”, scenariu de Teodor Corban – Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri“, Iaşi)
  • „Hecuba lu’ Măniuţiu” de Călin Ciobotari („Aici, la porţile beznei”, scenariu dramatic după „Hecuba” şi alte tragedii euripidiene, de M. Măniuţiu – Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri“, Iaşi)
  • „Sarah Bernhardt sau despre cum ţipă langustele” de Călin Ciobotari („Recviem pentru o stea sau Ţipătul langustei” –Teatrul Naţional Iaşi)
  • „Hamlet în registrul teatrului fizic” de Mircea Morariu („Hamlet” de William Shakespeare – M Studio din Sfântu Gheorghe)
  • „Hamlet – regizorul…” de Mircea Morariu („Hamlet” de William Shakespeare – Teatrul de Nord din Satu Mare, Secţia română)
  • „Omagiu unor iubiri” de Mircea Morariu („Cântecul lebedei” de A.P. Cehov – Teatrul Clasic „Ioan Slavici“ din Arad)
  • „Moscova ca nevroză” de Mircea Morariu („Trei surori” de Anton Pavlovici Cehov – Teatrul de Nord din Satu Mare, Trupa „Harag György“) La începerea spectacolului cu „Trei surori” al Teatrului de Nord din Satu Mare, Trupa „Harag György“, semnat regizoral de Keresztes Attila, ceea ce şochează e scena cvasigoală. Casa Prozorovilor e asemenea unei imense săli de aşteptare dintr-o gară de sfârşit de lume. Impresia e că avem în faţa ochilor o sală de aşteptare din care Olga, Maşa şi Irina vor să plece cât mai repede cu putinţă. Drept pentru care, fiecare moment petrecut acolo e resimţit ca o apăsare, ca o pedeapsă, ca ceva nedrept, ca un accident, căruia cu siguranţă i se va găsi rezolvarea.
  • „Creatorul de circ şi muzică de cameră” de Nicolae Prelipceanu („Puterea obişnuinţei” de Thomas Bernhard – Teatrul „Sică Alexandrescu“, Braşov)
  • „O comedie la Comedie” de Nicolae Prelipceanu („Doamne...ce măcel!” de Yasmina Reza – Teatrul de Comedie Bucureşti)
  • „Lecţia“ de la Comedie” de Crenguţa Manea („Cântăreaţa cheală” şi „Lecţia” de Eugène Ionesco – Teatrul de Comedie)
  • „Liber la Ionesco în româneşte!” de Nicolae Prelipceanu („Cântăreaţa cheală” şi „Lecţia” de Eugène Ionesco – Teatrul de Comedie)

Laureaţii Galei Premiilor UNITER 2010

  • „Jurnal de campanie” de Doina Papp Peste toate capcanele jurizării la gale anul acesta s-au suprapus criza şi iarna grea. Şi totuşi, parcă la întrecere cu ele, împreună cu colegii mei, am bătut ţara în lung şi lat,pe sus, pe jos, cu avionul, cu căile ferate române (adică la pas!) sau în viteză,cu maşini conduse de şoferi mai mult sau mai puţin improvizaţi, dar plini de solicitudine. Am făcut doar într-o zi naveta între Arad şi Timişoara, am traversat fostul judeţ Trei Scaune şi ţinutul secuiesc mai des decât credeam că o să fie cazul, pentru că, harnici pe ultima sută de metri ai anului, maghiarii scoteau premieră după premieră.

130 DE ANI DE LA NAŞTERE

  • „Potrivire de jocuri în teatrul lui Tudor Arghezi” de Nicolae Havriliuc

TURNEE

Noi în lume

  • Teatrul de Cameră Arad la Békéscsaba
  • „O scriitură puternică, o pronunţată voinţă” de Irina Wolf („Spargel / Asparagus” de Gianina Cărbunariu – Bellaria Kino, Viena)

Revenim_115

  • „O mărime a tragicului” de Nicolae Havriliuc („În container” de Constantin Cheianu – Teatrul Odeon)
  • „Afinităţi elective” de Crenguţa Manea („Strigăte şi şoapte”, după Ingmar Bergman – Teatrul Maghiar de Stat din Cluj‑Napoca)

Aniversări

  • „Un suflet modest, o carieră împlinită (Gheorghe Radu are acum 90 de ani!)” de Constantin Paraschivescu
  • „Un crai de Curte‑Veche” de Doina Papp (Alexandru Repan la şapte decenii de viaţă)
  • „Logodnicul veşnic” de Alice Georgescu (Traian Stănescu la 70 de ani)
  • „Teatrul Naţional din Bucureşti” de Claudia Dimiu

DIN LUME_188

  • Paris

    • „Portretul criticului ca simplu spectator” de Adrian Mihalache Criticul de teatru bucureştean este obişnuit să fie invitat la toate premierele, să primească locuri bune şi, după căderea cortinei, să bea, alături de actori, un pahar de vin. Dezavantajul este că, mergând peste tot, îndură multe. Statisticile arată că, în orice domeniu, cam 80% din ceea ce se face e prost.
    • „Dramele emancipării” de Adrian Mihalache (Ibsen la Théâtre de la Colline)
  • Milano

    • „Longevitatea măştii şi a spectacolului (Arlechino)” de Elena Butuşină
  • Lyon

    • „Un public cu reacţii prompte” de Elisabeta Pop („Casimir şi Caroline” de Ödön von Horváth)
    • „Magia piesei lui Vişniec” de Elisabeta Pop („Buzunarul cu pâine”)
  • Malta

    • „Noul circ” de Oltiţa Cîntec (…) Teatrul ecvestru este legat de numele lui Bartabas şi de compania Zingaro, stabilită la Aubervilliers, în imediata vecinătate a Parisului. Numele a fost împrumutat de la calul negru care l-a inspirat pe stăpânul său în practicarea unui gen deosebit ce aduce alături elemente de teatru, circ, muzică şi dans: teatrul ecvestru. Bartabas reînvie, prin fiecare nouă apariţie, himera călăreţului – a celui barbar, în creaţiile de început, a cavalerului – în cele mai recente, a vieţii nomade, aventuroase.
  • Belfort

    • „Invitaţie la „Persona“ de Ion Jurca Rovina
  • Londra

    • „Măsura ca o adiere de vânt” de Mirona Hărăbor (spectacole de Peter Brook)
    • „Cum să fii amuzant şi să amuzi în acelaşi timp” de Mirona Hărăbor (Duo „Ridiculusmus“)

Ne-au vizitat

  • „Teatrul şi revoluţia” de Doina Papp („Exilaţii” de Ivan Vazov – Teatrul Naţional „Ivan Vazov“, Sofia)