Revistă de cultură teatrală
editată de Fundația Culturală "Camil Petrescu"

A apărut numărul 4-5-6 (aprilie-mai-iunie) al revistei „Teatrul azi”!

348 de pagini care vă vor stârni și în vacanță apetitul pentru teatru, în așteptarea marilor evenimente ale stagiunii 2015-2016. Numărul poate fi comandat on-line sau poate fi cumpărat de la sediul UNITER și de la Teatrul „Bulandra”.

mai multe detalii

Arhiva Teatrul azi

Revista TEATRUL azi - Sumar Numarul 12/ 2012

Coperta Numarul 12/ 2012

FESTIVALURI, GALE, ANIVERSARI

  • „Festivalul Național de Teatru 2012 – ediţia a XXII-a” de Mircea Morariu Rezum şi evaluez, deja de un număr consistent de ani, pentru revista Teatrul azi, succesivele ediţii ale Festivalului Naţionalului de Teatru. Am făcut-o şi mai înainte pentru alte publicaţii. (…) Fac acum din nou apel la memoria mea şi îmi amintesc că în urmă cu ani, când încă se mai organizau dezbateri numite, mai mult sau mai puţin riguros exact, Festivalul Naţional de Teatru încotro?, revenea obsesiv pe tapet ideea instituţionalizării manifestării, dându-se consistent, ba chiar obsesiv, exemplul Festivalului Enescu. Dezbaterile au devenit acum divane, însă tema a dispărut din discuţie nu fiindcă s-ar fi rezolvat ceva, nu pentru că s-ar fi făcut vreun pas cu adevărat semnificativ înainte (…), ci deoarece, probabil că s-a ajuns la concluzia că nimeni şi nimic nu poate contrazice înţelepciunea populară rezumată de zicerea câinii latră, caravana trece. Nici în privinţa memoriei culturale nu s-a făcut mare lucru. Şi uite aşa, îmi asum eu, acum, statutul de câine şi deranjez din nou caravana, consemnând informaţia că în chiar zilele în care se desfăşura la Bucureşti a XXII-a ediţie a Festivalului Naţional de Teatru (26 octombrie–4 noiembrie 2012), în acelaşi oraş avea loc o conferinţă de presă destinată a marca începutul pregătirilor pentru ceea ce se va petrece în septembrie 2013 cu şi la Festivalul Enescu.

Spectacole

  • „Un Don Juan slav pe scena de la Sibiu” de Nicolae Prelipceanu („Platonov” de A.P. Cehov, Teatrul Naţional „Radu Stanca“, Sibiu) Noul spectacol al lui Alexandru Dabija – un neaşteptat „Platonov” la Teatrul Naţional „Radu Stanca“ din Sibiu – a fost (o spun de la început) un eveniment copleşitor. Aşa cum observa cineva, în pauză, deşi este inovator, acest teatru are legături şi cu modul clasic de citire a unei piese. Iarăşi de la început merită spus, ca să nu mai încapă dubii, că absolut toate rolurile au fost cântărite şi lucrate până în cele mai mici amănunte, de la Platonov (Nicu Mihoc) şi până la Katia (Ema Veţean), personajul cel mai umil, vestitorul nenorocirilor din final. Şi că fiecare actor a prins parcă aripi: unora le-au crescut cele pe care le aveau (sic!), le ştiam adică, altora unele noi, nebănuite şi neştiute.
  • „Tandreţea unor amintiri respinse” de Daria Dimiu („Ţinuturile joase”, după Herta Müller, Teatrul German de Stat din Timişoara) Prin atmosferă şi problematică, spectacolul „Ţinuturile joase” aduce vag cu „Viaţă şi destin” regizat de Dodin, dar filtrarea prin prisma candorii îi dă un farmec aparte. Dens şi profund poetic, fără a fi însă apăsător, nu-i poţi cuprinde toate simbolurile (mai ales când privirea-ţi fuge spre supratitrare). Povestea cu durere, cu obidă, cu căldură, a copilăriei petrecute în „ţinuturile joase“ saltă din moarte în moarte, precum sătenii din cărămidă în cărămidă, pentru a traversa pârâiaşul din localitate. Orice Bildungsroman prezintă un segment de viaţă. Prin analogie, şi o Bildungsspiel trebuia să se termine la un moment dat. Dar există cazuri – şi acesta este unul dintre ele când regreţi că s-a sfârşit. Aplauzi, acceptând finalul, dar speri subconştient ca spectacolul să se reia.