Revistă de cultură teatrală
editată de Fundația Culturală "Camil Petrescu"

A apărut numărul 4-5-6 (aprilie-mai-iunie) al revistei „Teatrul azi”!

348 de pagini care vă vor stârni și în vacanță apetitul pentru teatru, în așteptarea marilor evenimente ale stagiunii 2015-2016. Numărul poate fi comandat on-line sau poate fi cumpărat de la sediul UNITER și de la Teatrul „Bulandra”.

mai multe detalii

Arhiva Teatrul azi

Revista TEATRUL azi - Sumar Numarul 10-11/2012

Coperta Numarul 10-11/2012

Interviuri

  • Ionuţ CARAS: „Actorul trebuie să se apropie de misterul meseriei şi de spiritualitatea ei“, interviu de Roxana Croitoru „Nu vreau să pară că la treizeci de ani le ştiu pe toate: teatru şi film şi şcoală şi lider... Am observat că pot să-i influenţez pe cei din jur, să creez legături între oameni. Am încercat să fac anumite proiecte în diverse spaţii. Am vrut şi, în continuare, vreau să ies din teatru. Să-mi fac meseria şi în alte locuri, pentru alte categorii de oameni. Am făcut un proiect, URLETUL, pe un poem de Allen Ginsberg, la baia turcească în Iaşi. Un poem american interzis. Acolo am adunat în jurul meu un tip care făcea muzica live, doi actori, doi regizori. Mă aşteptam la o sută de spectatori, au venit o sută optzeci. L-am repetat la Cluj, la cafeneaua „Insomnia“. Într-o vară, influenţat de atelierele lui Andrei Şerban, mi-am spus că vreau să fac şi eu un atelier. Şi l-am făcut la mine la ţară...“

Memoria teatrului

  • „Amintiri despre Craig cu Peter Brook şi Natasha Parry” de George Banu Cu câteva zile în urmă stabilisem o întrevedere cu Peter Brook pentru a vorbi despre Gordon Craig, dar, îmbolnăvindu-se de gripă, nu a mai putut veni. Brook îl cunoscuse pe Craig – eu îl descoperisem lucrând asupra ultimei sale cărţi, „Puncte de suspensie”. Am aranjat o întâlnire într-o cafenea, dar, după cum ne-a spus Natasha Parry, soţia lui, totul era închis cu ocazia sărbătorii de 11 noiembrie, astfel că acest lucru s-a dovedit irealizabil. În cele din urmă, m-a invitat la el. Dimineaţa era senină şi Avenue d’Opéra era pustie… (…) Mi-a deschis uşa şi, în apartamentul gol, ochii mei s-au oprit asupra singurei poze, un portret al lui Beckett, şi apoi asupra Natashei, pe care o văzusem ultima oară în „O, ce zile frumoase”. (…) nu mi-aş fi putut imagina vreodată o stare mai prielnică pentru a vorbi despre acest singuratic plin de puternice contraste care a fost Gordon Craig, omul care debuta la sfârşitul unui alt secol.