Revistă de cultură teatrală
editată de Fundația Culturală "Camil Petrescu"

A apărut numărul 4-5-6 (aprilie-mai-iunie) al revistei „Teatrul azi”!

348 de pagini care vă vor stârni și în vacanță apetitul pentru teatru, în așteptarea marilor evenimente ale stagiunii 2015-2016. Numărul poate fi comandat on-line sau poate fi cumpărat de la sediul UNITER și de la Teatrul „Bulandra”.

mai multe detalii

Arhiva Teatrul azi

Revista TEATRUL azi - Sumar Numarul 1-2/2013

Coperta Numarul 1-2/2013

Interviuri

  • Gábor TOMPA: „Există o criză de oameni motivaţi, şi nu numai în teatru“, interviu de Mirela Sandu G.T.: „Există critici de teatru care vor să declanşeze într-un mod artificial războiul generaţiilor. Eu cred că acest război este inexistent. Nu aş pleda niciodată numai pentru artă tânără sau numai pentru o anumită culoare. Nu am aceste prejudecăţi. Echipa Teatrului Maghiar din Cluj este formată, şaptezeci la sută, din actori sub treizeci şi cinci de ani. Acum ducem lipsă de actori între cincizeci şi cinci şi şaptezeci de ani. Sunt într-o permanentă căutare de oameni serioşi şi pasionaţi. Există o criză de oameni motivaţi, şi nu numai în teatru...”

Eseuri

  • „Despre un anume sentiment al absurdului...” de Sorin Alexandrescu Teatrul nu mai proclamă lumea ca absurdă ci, arătându-ne-o, ne întreabă dacă este absurdă. Eu cred că este, numai că altfel decât în trecut. Nici filozofia, nici teologia nu mai pot de-aceea defini absurdul, ci doar reprezentarea vizuală ni-l poate dez-vălui, doar arta face transparent vălul care-l ascunde. Altădată, absurdul era denunţat peste tot, acum, deşi abundent, este ignorat cu bună ştiinţă, sau cu nepăsare. Teatrul însuşi nu-l mai poate arăta nici ca dramă, nici drept comedie (de limbaj). El trebuie pus în scenă, la propriu, pentru a deveni vizibil. Aş numi acest teatru, altfel decât al absurdului, teatrul eseu. Nu filozofic, nu alegoric, nici politic, epic, baroc, ori (post)modern. Ci un teatru-eseu, precum cel al lui Mihai Măniuţiu, sau Silviu Purcărete: un teatru dependent de o perspectivă, deşi nu una neapărat unanimă.

Spectacole-lectură

  • Dramaturgie italiană la „Odeon“ (I). Spiro Scimone, şcoala ascultării Trei întâlniri programate spre sfârşitul anului 2012 au adus în atenţia mediului teatral românesc, pentru prima dată într-un mod mai ofensiv, dramaturgia italiană contemporană. (…) Fabulamundi. Playwriting Europe este un proiect internaţional de promovare (prin schimb reciproc, mobilitate, cooperare) a noilor scriituri dramatice, propus şi organizat de Asociaţia Culturală PAV din Roma. La prima lui ediţie, au aderat România, Spania şi Germania. În România au intrat în joc Universitatea de Arte din Târgu Mureş (prin Facultatea de Teatru în limba română) şi Teatrul „Odeon“, ambele cu sprijinul Institutului Italian de Cultură din Bucureşti, care a asigurat şi versiunile româneşti. La Târgu Mureş s-a citit, pe 10 noiembrie, Binario morto (Linie moartă) de Letizia Russo, pe când Sala Studio a „Odeonului“ a găzduit două evenimente memorabile. Mai întâi, pe 26 noiembrie, dramaturgul de origine siciliană Spiro Scimone, însoţit de Carlotta Garlanda de la PAV, a fost prezent la lectura piesei sale de debut, Nunzio (1994); apoi, pe 7 decembrie, Fausto Paravidino, acompaniat de Clara Gebbia (PAV), a asistat la lectura unui text recent al său, Exit (2011).
  • Dramaturgie italiană la „Odeon“ (II). Fausto Paravidino, şcoala crizei Fausto Paravidino s-a aflat la Bucureşti doar pentru două zile. Între un proiect colectiv anunţat de Schaubühne Berlin (în regia lui Falk Richter) şi o reluare a succesului pe care l-a făcut, în dublă ipostază de autor şi regizor, la Comedia Franceză (în stagiunea 2008–2009, când societarii şi comitetul de lectori au votat intrarea piesei La Malattia della famiglia M în repertoriul celebrei instituţii), dramaturgul italian a fost de acord să înregistrăm, în loc de un interviu comme il faut, „simpla“ conversaţie pe care am purtat-o după lectura de la „Odeon“, în decorul electrizant al Bucureştiului istoric, în atmosfera preelectorală a unei nopţi de decembrie – de unde, vrând-nevrând, şi accentele ceva mai critice ale discuţiei noastre.

Spectacole

  • “File galante de spectacol exotic” de Tudor Costin SICOMAŞ La un mijloc de noiembrie friguros, dar cu o senzaţie de nostalgie, am fost părtaş la unul dintre cele mai călduroase şi miraculoase evenimente care au existat în lumea teatrală românească, şi anume premiera operei-balet Les Indes Galantes (Indiile Galante) de Jean-Philippe Rameau, spectacol în regia lui Andrei Şerban, la Opera Naţională Română din Iaşi. Iniţiativa directorului instituţiei, Beatrice Rancea, şi a creatorului spectacolului este una foarte binevenită, cu atât mai mult cu cât este pentru prima dată când o operă barocă (din creaţia lui Rameau) este prezentată în spaţiul cultural-muzical românesc. Evenimentul reprezintă un triumf din toate punctele de vedere şi, cum bine a spus şi Andrei Şerban, este prezentat într-un stil nemaiîntâlnit până acum în ţara noastră.
  • „Troienele lui Andrei Şerban, în 2012” de Andreea Dumitru Ori de câte ori a revenit asupra unui titlu din cariera sa (şi pot fi citate mai multe exemple, de la textele tragicilor greci la piese de Shakespeare ori Cehov), Andrei Şerban a făcut-o dintr-o necesitate organică de a explora teritorii noi, de a pune în discuţie nu doar temeiul precedentei versiuni – implicit, al propriilor sale opţiuni, ci şi – ori, poate, mai ales – contextul spaţio-temporal, cultural şi politic, al aşa-zisei „actualizări“. Şi din această perspectivă, Troienele, după Euripide, au un destin unic.

DIN LUME_188

  • „Agitatorul din Sildavia” de Zomir DIMOVICI Undeva, în Paris, trecând pe sub o boltă de la Promenade Plantée, bine ascunsă vederii, şi depăşind discret câţiva SDF (sans domicile fixe – fără domiciliu fix, adică), brusc îmi apare în faţa ochilor vitrina librăriei unde-şi află locul Casa Europei şi a Orientului. Căutam acest loc, incitat fiind de ceea ce auzisem despre cei de aici. Dincolo de această denumirea bombastic-francofonă, am descoperit un om – Dominique Dolmieu, directorul instituţiei – care se încăpăţânează să reziste pe baricadele promovării, în lumea „bobo“ pariziană, a universului dramaturgic est-european, sau „Oriental“ (cum e descris, concis şi exhaustiv, pe firmament).
  • Stefano Ricci & Gianni FORTE: „Dacă n-ar exista poezia, am fi pierduţi“, interviu de Irina Wolf și Daniela Magiaru „Imitationofdeath” este cel mai recent spectacol creat de RICCI/FORTE. Stefano Ricci şi Gianni Forte, artişti din Roma, reprezintă revelaţia scenei teatrale italiene de underground. După succesul fulminant cu Troja’s Discount în 2006 (anul formării trupei), după ce în vara anului 2012 au obţinut standing ovations la Moscova, cu Grimmless, „ricci/forte“ sunt prima companie experimentală care a jucat în templul teatrului italian, Piccolo Teatro din Milano. Ba mai mult, sunt deja invitaţi să revină în 2013 pe scena lui Giorgio Strehler.